Părintele Radu Roșu: Problema tehnologiei – influența ecranelor luminoase asupra creierului
În vocabularul majorității copiilor de astazi, „mă joc” a devenit sinonim cu joaca la tabletă, telefon sau o consola de jocuri. Numărul alarmant al copiilor care petrec majoritatea timpului liber în fața calculatorului a impus societăților de pediatrie din lumea întreagă să tragă un semnal de alarmă legat de timpul prea mare petrecut de copii în fața ecranelor digitale, precum și asupra conținutului cu care interacționează aceștia.
De exemplu, Academia Americană de Pediatrie și Societatea Canadiană de Pediatrie recomandă părinților să nu îi lase pe copiii cu vârste cuprinse între 0 și 2 ani să fie expuși la device-urile digitale. Cei cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani pot să interacționeze cu tehnologia maxim o oră pe zi, iar pentru restul, de la 6 până la 18 ani, o expunere de 2 ore pe zi este considerată suficientă.
De ce sunt făcute aceste recomandări considerate drastice de unii părinți? Deoarece utilizarea intensivă a tehnologiei de către copii poate declanșa o serie de probleme de sănătate grave cum ar fi probleme de dezvoltare, obezitate și alte probleme de sănătate, deprese, agresivitate, și lista ar putea continua.
Din nefericire, se pare că noi, ca societate, am făcut un pact faustian. Da, ținem în palme aceste uimitoare minunății ale erei digitale: tabletă și smartphone. Dispozitive miraculoase și strălucitoare care conectează oamenii de pe întregul glob și pot să acceseze efectiv din palma noastră întreaga cunoaștere a umanității.
Dar care este prețul acestei tehnologii a viitorului? Psihicul și sufletul unei generații. Trist este că am aruncat o întreagă generație în fața autobuzului virtual pentru aceste bijuterii ale erei moderne, care ne dau senzații de confort și de mulțumire atât de plăcute.
Ați putea întreba: Ei, haide – nu ești cam dramatic? Dar priviți în jur. Uitați-vă la orice restaurant unde sunt familii cu copii; oriunde își petrec timpul copiii și tinerii – pizzerii, curtea școlii, acasă la prieteni – ce vedeți?
Zombificarea copiilor cu capul aplecat și ochii sticloși, cu fața luminată de un ecran strălucitor.
Unii spun că ecranele strălucitoare ari chiar bune pentru copii – un instrument educațional interactiv. Dar cercetarea nu confirmă asta. De fapt, nu există nici măcar un studiu credibil care să demonstreze că un copil expus de timpuriu și în mai mare măsură la tehnologie are rezultate educaționale mai bune decât un copil crescut fără tehnologie.
În schimb, avem un munte tot mai mare de dovezi conform cărora s-ar putea să existe unele efecte clinice neurologice negative foarte mari asupra Copiilor Ecranului. Studiile de imagistică cerebrală arată că ecranele strălucitoare – precum cele de iPad, sunt la fel de stimulatoare pentru centrii plăcerii din creier și la fel de capabile să crească nivelurile de dopamină (principalul neurotransmițător al senzației de bine) ca sexul.
Acest efect de orgasm cerebral, este cel care face ca ecranul să le producă adulților dependență, ceea ce se întâmplă într-o măsură mult mai mare cu copiii, al căror creier este încă în dezvoltare, neechipat pentru gestionarea unui asemenea nivel de stimulare.
Mai mult, din ce în ce mai multe cercetări clinice corelează tehnologia ecranului, cu tulburări psihice ca DEPENDENȚĂ, ANXIETATE, DEPRESIE, NIVEL RIDICAT DE AGRESIVITATE ȘI CHIAR PSIHOZĂ.
Mai șocant poate decât orice, studii recente de imagistică cerebrală demonstrează fără urmă de îndoială că expunerea excesivă la ecran poate provoca efecte neurologice negative asupra creierului în dezvoltatre a unui copil, în același mod în care o poate face dependența de cocaină.
Exact – creierul unui puști tehnologizat seamănă cu creierul unui dependent de droguri.
De fapt, ecranele strălucitoare sunt un drog atât de puternic, încât Universitatea din Washington a folosit un joc de realitate virtuală pentru a ajuta pacienții arși să tolereze durerea în timpul tratamentului. Surprinzător, când pacienții sunt cufundați în joc, resimt un efect analgezic, ca după administrarea de morfină, astfel încât nu mai au nevoie de nci un fel de narcotice.
Deși este un mod minunat de utilizare a tehnologiei ecranului pentru gestionarea durerii, noi le dăm copiilor, involuntar, această morfină digitală.
Ironic, deși am declarat un așa-zis război împotriva Drogurilor, i-am permis acestu drog virtual, pe care doctor Pete Whybrow, directorul catedrei de neuroștiințe de la UCLA, îl numește ”cocaină electronică” ; pe care doctor Andrew Doan, care este medic, are un doctorat în neuroștiințe și coordonează studiile asupra dependenței pentru Marina Americană, îl numește PHARMAKEIA (cuvântul grecesc pentru grog) DIGITALĂ ; și pe care cercetătorii chinezi îl numesc ”heroină electronică” – să se strecoare în casele și în clasele celor mai tineri și mai vulnerabili dintre noi, cu toții aparent neconștienți de efectele negative.
Dacă în Statele Unite ale Americii, birocrați din sistemul de învățământ, ignoranți și uneori corupți, încearcă din răsputeri să pună tablete cu ecrane strălucitoare – da, cocaină electronică, în mâinile fiecărui copil de grădiniță, și la noi în România se încearcă același lucu sub pretextul dezvoltării creativității, mai ales prin jocuri ”creative” gen Minecraft sau Wordl of Worcraft.
Din nefericire, mulți părinți atenți și bine intenționați pur și simplu nu sunt la curent cu cât de periculoase sunt ecranele, iar cei care sesizează că ar putea fi o problemă rămân într-o convenabilă stare de negare.
La urma urmei, nu ne convine că ceva ce atât de mulți dintre noi am ajuns să iubim ne face rău în vreun fel și le face și mai rău copiilor noștri. Am ajuns atât de dependenți de BONA DIGITALĂ sau de așa-numitul instrument virtual de învățare încât nu vrem cu adevărat să aflăm că smartphon-ul nostru comod și minunatul, atotștiutorul nostru iPad, ar putea, de fapt, să afecteze creierul copiilor noștri.
Dar fie vă place, sau nu, așa este.
Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!
Cu Har și Bucurie, Pr. Roșu Radu Liviu, consilier în adicții!
Citiţi şi:
- Părintele Radu Roșu: Influența ecranelor luminoase asupra creierului
- Profesor Daniela Horoba (Școala Gimnazială,,Grigore Silași˝ Beclean): Dezvoltarea copilului în era digitală
- Tabăra „CONECTAȚI LA… EMPATIE” – trei zile de descoperire, prietenie și creștere emoțională, la Tihuța
- Cum te ajuta ochelarii de protectie pentru calculator?
- Cum să te bucuri de o experiență de vizionare premium pe telefonul mobil?























Adaugă comentariu nou