Părintele Radu Roșu: Experiențe reale VS Experiențe digitale

O problemă aparte și care este susținută de cei care fabrică jocurile ”creative”, este că jocurile acaparatoare pot să ofere o relație mai bună a copiilor cu natura. Tărâmul digital, însă, a uzurpat experiențele vieții reale.

Din nefericire, nu numai că avem o problemă socială când intrăm în Matrice, unde stimularea este preferată lumii reale, dar, din perspectiva dezvoltării și pedagogiei, chiar avem o problemă când copiii se prăbușesc în acea preferință, pentru că implicarea în natură și traiul în viața reală reprezintă o parte esențială a unui proces sănătos de dezvoltare a copiilor.

Jucarea unui joc nu este același lucru cu plimbarea prin pădure, în apropierea unui lac real. Dezvoltarea unui copil permanent conectat și decuplat de la natură și de la viața reală poate fi afectată de ”tulburarea de deficit de natură”. Cu cât un copil este mai expus la natură în mediul de acasă – inclusiv la plante de interior și la peisaje naturale care se văd pe fereastră – cu atât este afectat mai puțin de factori de stres.

Ca rezultat, azi, tehnologia a depășit biologia. Societatea noastră a trecut printr-o modificare fundamntală, iar biologia pur și simplu nu a fost capabilă să evolueze și să se adapteze suficient de repede. Michael Gurian , Autorul cărții ”Mintea Băieților”, spune: ”Din punct de vedere neurologic, ființele umane nu au ajuns din urmă mediul suprastimulator de astăzi, iar acesta este motivul pentru care mulți psihologi și specialiști în neuroștiințe ajung la concluzia că suntem martori la o explozie de tulburări psihiatrice și de dezvoltare.”

Această conceptualizare are echivalențe în ipoteza genelor cumpătării, avansată de dr. James Neel, profesor de genetică la Universitatea de genetică din Michigan. Această genă este responsabilă de depunerea grăsimilor. Ea s-a dezvoltat de-a lungul a mii de ani ca adaptare evolutivă, astfel încât oamenii să poată supraviețui perioadelor dev lipsă a hranei.

Din nefericire, biologia noastră nu a fost capabilă să se adapteze suficient de repede la noile regimuri bogate în calorii. Astfel suntem m artori la o explozie de tulburări medicale ca diabetul, obezitatea, colesterolul crescut și bolile cardiace – produse secundare a ceea ce am considerat cândva o dezvoltare foarte benefică: mai multă mâncare.

În mod asemănător, tehnologia puternică este prea stimulatoare și ajunge la noi prea repede, astfel încât creierul nostru – și în special creierul copiilor – nu se poate adapta evolutiv și nu poate face față bombardării senzoriale.

Și la fel ca în ipoteza diabetului provocat de gena cumpătării, începem să vedem acum produsele secundare clinice ale erei noastre moderne digitale – dependența de tehnologie, tulburările afective și comportamentale , psihozele – toate ca rezultat al noilor și minunatelor noastre tehnologii ale ecranului.

Dincolo de aceste tulburări clinice, natura hiperstimulatoare și rapidă a ecranelor media moderne – chiar și media centrate pe natură – îi face pe copiii nerăbdători cu natura reală, chiar și atunci când au ocazia să fie expuși la aceasta.

Natura cuprinzătoare și lentă pur și simplu nu se poate ridica la înălțimea unui film sau a unui joc pe calculator. În cuvinte simple, lumea digitală creează un efect de comprimare a spațiului și timpului, reducând lumea reală, masivă și lentă, la o experiență digitală drăguță și condensată, care se mișcă rapid pe ecran.

Mai mult, trebuie să ne întrebăm care este beneficiul educațional al unui lucru pe care copiii îl găsesc atât de atractiv – atât de dătător de dependență – încât îl preferă celui real. Când simularea devine preferabilă realului, se pune o serioasă întrebare în privința adevăratei valori educaționale a simulării.

Această reducere a lumii reale bogate, tridimensionale la o reprezentare plată, chiar dacă sclipitoare și bidimensionlă, anulează ocaziile copiilor de învățare multisenzorială.

Dr. Peter Montminy, specialist în psihologia copilului spune: ”Copiii își explorează lumea cu lăcomie , absorbind la propriu mediul prin experiențe senzoriale directe. Adică ”mintea lor absorbitoare” construiește și este construită de diverse interacțiuni multisenzoriale cu natura, cu obiecte și cu oameni, cu lucruri pe care pot să le vadă, să le audă, să le atingă, să le guste și să le țină în mână”. Toate aceste sunt lucruri imposibile  într-o simulare printr-un joc pe calculator.

Chiar dacă un copil nu poate să trăiască direct un anumit lucru, cel puțin atunci când citește despre acesta, procesul lecturii îi stârnește imaginația – un alt proces esențial al dezvoltării. Dar dacă un copil privește pasiv un ecran bidimensional, în loc să-și creeze propriile imagini interioare , imageria este mai degrabă programată pentru el.

Copiii noștri, din păcate, n-o să învețe nimic.  În ciuda cuvintelor cheie ca ”educativ” și ”implicare”, înlăuntrul minunaților noștri cai troieni din ecranele ”educative” se află de fapt tulburări clinice  și de dezvoltare.

......va urma....

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți! – A.M.

Cu Har și Bucurie, Pr. Roșu Radu Liviu, consilier în adicții!