Părintele Vasile Beni: Ce învățăm din pilda Vameșului și a Fariseului

      Duminica Vameșului și a Fariseului nu este doar o Evanghelie frumoasă, ci este ușa de intrare într-o perioadă specială a anului bisericesc. De astăzi pășim în vremea Triodului, drumul care ne conduce, pas cu pas, spre Postul Mare, spre Cruce și spre Înviere.

Dragii și bunii noștri credincioși!

Haideți ne oprim pe scurt la comportamentul celor doi oameni și să vedem ce avem de învățat:

1. Păcatul mândriei se poate ascunde chiar și în lucruri sfinte

Fariseul face lucruri bune: postește, dă zeciuială, trăiește moral. Problema nu este viața lui exterioară, ci inima lui. El spune: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni…”

Rugăciunea lui nu este întâlnire cu Dumnezeu, ci comparație cu oamenii. Nu cere milă. Nu cere ajutor. Nu cere iertare. Se laudă cu sine înaintea lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spune:
„Fariseul a pierdut totul nu pentru că a făcut fapte rele, ci pentru că s-a mândrit cu cele bune”.

Iată cât de fin este păcatul mândriei: se poate ascunde chiar și în lucruri sfinte. Poți posti — și să te pierzi. Poți face milostenie — și să te îndepărtezi de Dumnezeu, dacă inima spune:
„Sunt mai bun ca alții.”

Mândria este păcatul care ne face să credem că ne descurcăm singuri. Iar când nu mai simțim că avem nevoie de Dumnezeu, harul nu mai are unde să intre.

2. Vameșul se vede așa cum este și cere în mila lui Dumnezeu.

În spate stă vameșul. Disprețuit. Rușinat. Conștient de viața lui. Nu îndrăznește să ridice ochii. Și spune doar atât:
„Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” Această rugăciune scurtă deschide cerul, pentru că vine dintr-o inimă sinceră.

Sfântul Isaac Sirul ne învață că :„Smerenia este haina dumnezeirii pentru că în ea S-a îmbrăcat Hristos când a venit la noi”.

Vameșul nu are merite, dar are adevăr. Nu se apără. Nu se justifică. Nu se compară. Se vede așa cum este și se aruncă în mila lui Dumnezeu.

Și Hristos spune: „Acesta s-a întors mai îndreptat la casa sa decât acela”. Nu cel „realizat”, ci cel pocăit.
Nu cel „drept în ochii lui”, ci cel smerit în fața lui Dumnezeu.

 Roadele smereniei.„Dumnezeu celor smeriți le dă har”.

Smerenia:

• aduce pace lăuntrică
• face posibilă pocăința
• apropie oamenii
• ne face asemenea lui Hristos, Care a spus:
  „Învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima”.

Sfântul Vasile cel Mare spune: „Smerenia este vistieria tuturor virtuților”.

Roadele mândriei

Mândria:

• îl îndepărtează pe om de Dumnezeu
• blochează pocăința
• naște judecarea altora
• aduce neliniște și răceală în relații

Sfântul Ioan Gură de Aur spune:
„Nimic nu-L mânie pe Dumnezeu ca mândria și nimic nu-L apropie pe om de El ca smerenia”.

Unde ne regăsim noi?

Când spunem:
„Eu sunt mai bun…”
„Eu nu sunt ca alții…”
— fariseul vorbește în noi.

Când spunem:
„Doamne, am greșit…”
„Doamne, ajută-mă…”
— vameșul se roagă în noi.

Pilda copacului înalt și a ierbii mici sau unde duce mândria. Pe marginea unui câmp creștea un copac înalt și falnic. Trunchiul gros, ramurile întinse, frunzele bogate. Se uita de sus la iarba de la rădăcina lui și spunea cu mândrie:

— Uitați-vă la mine ce puternic sunt! Eu țin piept vânturilor, eu văd departe, eu sunt stăpânul câmpului. Voi, firelor de iarbă, nici nu contați.

Iarba tăcea și se pleca ușor la fiecare adiere de vânt.

Într-o zi s-a ridicat o furtună mare. Vântul a început să bată cu putere. Copacul, mândru, nu s-a plecat deloc.

— Eu sunt tare! Eu rezist!

Dar vântul a tot crescut… până când a smuls copacul din rădăcină și l-a trântit la pământ.

După furtună, câmpul era liniștit. Copacul zăcea doborât. Iarba, deși culcată la pământ de vânt, s-a ridicat iarăși încet, verde și vie.

Mândria l-a făcut pe copac să nu se plece — și tocmai de aceea a căzut.

Așa este și sufletul omului.
Când spune: „Eu sunt tare, eu știu, eu pot singur”,
vine o furtună — o necaz, o boală, o cădere — și îl găsește nepregătit.

Sfânta Scriptură spune:
„Cel ce se înalță pe sine se va smeri.”

       Închei această meditație, dorindu-vă ca să fiți binecuvântați, și cu îndemnul ca să nu uităm ca sus să avem inimile, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu-Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți. Amin!