Deputatul Robert Sighiartău: Astăzi, România este condusă de un om care, în fața unei crize, acționează

Declaratie politică

Ce înseamnă sa guvernezi în criză.
România trece printr-o criză energetică fără precedent. Debitul Dunării a coborât la un minim istoric, sub nivelul din 2003 și apropiat de cel din 1985. Reactorul 1 de la Cernavodă este oprit, iar Reactorul 2 funcționează sub monitorizare strictă. Ziua critică este 6 august.
Într-o criză nu ai multe soluții. Ai puține și trebuie să le folosești pe toate.
Guvernul Bolojan a făcut exact asta: de la apelul către instituții publice și marii consumatori pentru reducerea consumului de energie în orele de vârf, până la o intervenție excepțională în care Armata Română a detonat stânca Pârjoaia cu 150 kg de explozibil pentru a devia parțial cursul Dunării și a asigura răcirea reactoarelor de la Cernavodă.
Asta înseamnă să acționezi rapid atunci când securitatea energetică a țării este pusă la încercare.
Nu știu de ce tocmai Ilie Bolojan a trebuit să preia România într-o perioadă atât de grea: cu cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, cu o criză energetică și cu un război la granița extinsă a Europei, în Orientul Mijlociu.
Dar știu un lucru: la Palatul Victoria, chiar premier demis, interimar și bombardat din toate părțile de sistemul pesedist, există un om care își asumă responsabilitatea și caută soluții.
Nu știu cum ar fi arătat această criză gestionată de Marcel Ciolacu sau Sorin Grindeanu. Știu doar că astăzi România este condusă de un om care, în fața unei crize, acționează.
Să dea Dumnezeu să trecem cu bine și peste această încercare, a postat deputatul Robert Sighiartău, pe pagina de facebook.

Comentarii

16/08/26 12:47
Dorel de Bistrita

Fratiucule... asa este " , un om care " actioneaza "... dar NU o face in interesul Romaniei, ci al " altora "... pe care-i agreati voi liberalii si USR-istii , in nici un caz nu in slujba poporului roman .
Voi partidele de dreapta, care abia ati intrat in Parlament din cauza procentului foarte scazut la vot, nici n-aveti ce cauta la conducerea tarii , inafara PSD, AUR si PNL ma refer ... !
Este prost facuta aceasta lege si trebuie modificata, in sensul ca guvernarea sa apartina exclusiv al partidelor cu cele mai mari procente obtinute la vot si trebuie scazut numarul votantilor la 200 in Parlament... sau poate mai jos, iar presedintele tarii sa nu poata hotara cine sa fie " Prim-Ministru "... aceasta functie sa fie eligibila ca si cea de presedinte , ca in Ungaria de exemplu.
Unde s-a mai pomenit in aceasta lume, ca presedintele tarii sa aiba el " o linie rosie "... peste care " el nu aproba participarea la guvernare ".... pentru ca reprezinta o categorie de votanti care nu sunt agreati de partidul din care a provenit el ca presedinte ?!
Nu stiu de ce... parca noi romanii suntem o natie batuta de Dumnezeu... prin toate legile, procedurile si ideile care ne guverneaza .
In orice caz... nici presedintele tarii si nici primul-ministru... astazi... nu sunt ai " Romaniei " in ansamblu ci doar al unei categorii de populatie infima ... Cred ca ar fi imperios necesar ca dreptul la vot, sa fie ridicat la 25 de ani, pentru ca la 18 ani, este o varsta mult prea puerila, frageda , fara experienta si nepregatita politic si social , sa priceapa ce este votul si ce semnifica el de fapt pentru tara in ansamblu .
Cineva a propus miscorarea pragului de vot la 16 ani... apoi ar fi PROSTIA DE PE LUME... sa pui niste " copii " total inocenti sa hotarasca ei soarta unei tari. Ar fi de fapt chiar o " masa de manevra " foarte buna pentru cine " numara voturile "... Sper ca ati inteles ...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5