Datini şi obiceiuri de iarnă la Iaşi!
Ediţia a 44-a a Festivalului folcloric’’Datini şi obiceiuri de iarnă’’ organizată de către Centrul judeţean Iaşi pentru păstrarea şi promovarea culturii populare a fost una deosebită! Organizat de ani buni de către un om de cultură de excepţie în persoana directorului acestei instituţii – Adrian Ardelean, festivalul a reunit 15 formaţii tradiţionale de colindători şi de obiceiuri de iarnă din localităţile Moldovei dar şi din Monor,Bistriţa Năsăud. Au fost prezenţi Căiuţii din Deleni, Şipote şi Fântânele-Iaşi, colindătorii(pluguşorul) din Tătăruşi, Iaşi –o formaţie ţărănească legendară al cărei suflet a fost la cei 89 de ani, badea Vasiliu Grigore, colindătorii din Mogoşeşti,Lunca Paşcani şi Gura Bîdiliţei-Iaşi alături de Alaiurile de obiceiuri din Boroaia şi Vama,Suceava, Flămânzi, Botoşani, Dădeşti, Scobinţi şi Mirosloveşti,Iaşi şi Todireşti, Vaslui.
Între aceste formaţii, cu adevărat tradiţionale prin costume, prin colindele şi obiceiurile prezentate şi chiar prin...componenţa lor alcătuită în mare parte din ţărani-tineri şi bătrâni!- colindătorii Ansamblului Folcloric Baltagul din Monor au făcut o figură aparte! Prezenţa lor pentru a 15-a oară consectiv la acest festival unic prin ţinuta sa artistică, a fost remarcată şi îndelung aplaudată de publicul spectator care a umplut până la refuz Casa de cultură a studenţilor din Iaşi!
Festivalul a debutat cu parada formaţiilor prezente. La orele zece piaţa Palatului culturii din Iaşi era plină ochi de artişti şi de oameni simpli veniţi şi să se bucure şi să se minuneze de vestea naşterii Mântuitorului adusă în sunet de colind!
Apoi marile bulevarde s-au umplut cu oamenii ieşiţi de prin bisericile Iaşului acesta legendar,de prin casele lor sau aflaţi întâmplător prin urbe pentru a se bucura de acest spectacol unic oferit cu dărnicie de colindători! Timp de aproape două ore timpul s-a oprit în loc pentru a face loc căiuţilor, cerbilor, pluguşorului ancestral tras şi descântat de badea Vasiliu, colindelor străbune, dar şi alaiurilor multicolore care cu surle, trâmbiţe şi imnuri de slavă anunţau Marea Veste a Naşterii Mântuitorului Iisus! Toate acestea sub privirile uimite şi luminate de lacrimile bucuriei ale unei mulţimi fermecate care a însoţit alaiul, devenit parcă o procesiune religioasă, un imn de slavă închinat Celui care se Va naşte în ieslea Bethleemului pentru a ne aduce mântuirea tuturor: păcătoşi sau dreptmăritori creştini!
Festivalul a continuat apoi toată după amiaza de sâmbătă la casa de cultură a studenţilorprezentat fiind de către actriţa Carmen Târnoveanu. Pentru cei de pe la noi care vor să audă, voi spune că s-a colindat pentru a se auzi colinda şi nu pentru a fi văzuţi ostentativ colindătorii! Formaţiile au urcat pe scenă cu smerenie şi cu o bucurie bine temperată, dar mai ales cu răsuflarea în palmă, cu inimile îndreptate spre spectatori şi cu sufletele smerite întoarse către Bunul Dumnezeu! Adrian Ardelean, păstorul cel bun al culturii tradiţionale ieşene – şi nu numai ieşene- ne-a arătat din nou de ce Instituţiile de cultură nu pot fi nicicând şi niciunde batjocorite, minimalizate, blamate şi înlocuite cu fast-fooduri sau cu alte elucubraţii de partid şi de stat! Este adevărat că, până la urmă toate –chiar şi libertatea din păcate - trec prin burta cetăţeanului(cel mai adesea turmentat) dar unde nu este cultură nu există identitate iar unde nu există identitate nu mai există nimic! Fie burţile cât de pline şi/sau palatele cât de mari...
Festivalul de la Iaşi este, iată de 44 de ani o rugăciune cântată, sau, mă rog colindată...ale cărei reverberaţii ajung de bună seamă de fiecare dată în imaginara iesle a Mântuitorului...
La această rugăciune, de 15 ani se adaugă mirabila sămânţă roditoare adusă de colindătorii din Monor deveniţi un simbol al Festivalului ieşean. De la primarul Gheorghe Nechita, un om admirabil, ferm convins că monorenii aduc întotdeauna la Iaşi nu numai tradiţia neaoşă ardelenească ci şi mult noroc acelora pe care îi colindă şi până la omul de rând, toţi s-au îndrăgostit de inegalabilii purtători ai Baltagului...După colindul dus la primăria Iaşului monorenii conduşi de primarul Ioan Cira şi având în mijlocul lor pe Cornelia Ardelean şi pe Dumitru Ciupa, au fost oaspeţii studenţilor Universităţii Apollonia. Impresionat de ţinuta artistică impecabilă a colindătorilor, profesorul doctor Vasile Burlui, membru al Academiei Medicale Române, decanul instituţiei, a oferit trei burse gratuite pentru trei tineri din Monor şi s-a arătat dispus la o colaborare a Universităţii Apollonia cu primăria Monor. Televiziunea română prezentă la eveniment a înregistrat câteva colinde cu colindătorii noştri.
Un moment inedit l-au constituit mărturisirile primarilor din Tătăruşi şi din Boroaia care ne-au spus că în localităţile lor sunt mulţi oameni de origine din Ardeal, ba chiar unele familii poartă numele Monorean!
Am avut din nou privilegiul de a însoţi colindătorii de la Monor la Iaşi. I-am privit cu atenţie. Tineri precum Vlăduţ Cornea la 11 ani sau mai cu experienţă ca Vasile Haja sau Ilie Roiban, în total 41 de colindători au fost mânaţi în luptă de primarul Ioan Cira. Mă gândeam ce se va întâmpla după Domnia pământeană a acestui om la Monor!? Pentru că, iată, suntem în punctul istoric în care tradiţiile populare se nasc încet şi se păstrează cu mare dificultate. Este adevărat, se pare că unii pot trăi şi fără colinde, fără cântecele şi dansurile noastre populare, fără aceste bijuterii despre care spun ei că sunt lucruri depăşite, vetuste şi inutile. Din păcate dacă vom gândi toţi aşa, atunci când ne vom trezi, după ce vom traversa pustiul acesta infinit de manele, melodii de trei parale şi alte mizerii care ni se oferă în ambalaje otrăvite, va fi prea târziu. Numai că, am mai zis şi o să repet obsesiv: la noi la români nu mor caii când vor câinii şi nici câinii când vor stăpânii...Este adevărat că Bunul Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, numai că nu se bucură de faptele tuturor...
Doamne nu uita de noi! Veşti minunate vin de la Monor şi din satele româneşti aşezate cuminţi în calea Magilor pentru ascultarea vestirii zămislirii unui nou început al lumii şi al speranţei! Cerul străluceşte, îngerul vesteşte...
Să ne bucurăm aşadar, români nepieritori...
Citiţi şi:
- Ansamblul folcloric Baltagul la Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă de la Iaşi
- Ansamblul folcloric''Baltagul'' din Monor la Editia a 45-a a Festivalului folcloric Datini si obiceiuri de iarnă de la Iaşi
- Farmecul colindelor, la Iași- cu Ansamblul folcloric Baltagul din Monor!
- Din nou la Monor, adică acasă, adică la izvorul dorului!
- Ansamblul folcloric Baltagul, în frunte cu primarul din Monor, a colindat la Iaşi!
Adaugă comentariu nou