Minunile credinţei sau minunile necredinţei?
„Râpa Robilor”, Golgota neamului românesc. Un cimitir al eroilor, cunoscuţi şi necunoscuţi, mormânt al durerii, dar şi al demnităţii care a biruit prin măreţia iubirii celor ce s-au jertfit până la capăt: arena în care s-au nevoit şi au dus „lupta cea bună” martirii din temniţele comuniste. Ei, cei ce mureau în fiecare zi puţin câte puţin, dar fără să moară aşa cum şi atunci când şi-ar fi dorit torţionarii lor, rămân pe bolta cerului candele ce ard mereu, nestins, după cum şi viaţa le-a fost o ardere-de-tot pe altarul credinţei. Modele vii şi pilde vrednice de urmat: oameni ca noi, în puterea vârstei, foarte mulţi chiar în floarea vârstei, elita vremii, nu s-au cruţat şi au renunţat la toate pentru ca să câştige „cununa cea neveştejită a slavei”, pe care iubitorul de oameni le-a dăruit-o, răsplătindu-le ostenelile.
Cu gândul la aceştia, ca la nişte adevărate comori cereşti şi izvoare de bucurie şi putere, un mic grup de pelerini din Bistriţa a pornit la drum în urmă cu o lună – două. Evlavioşi şi cuminţi, s-au îndulcit de tăcerea sfântă ce domneşte acolo şi, după un scurt popas duhovnicesc, în care s-au închinat şi au rostit o rugăciune la capela Sfinţilor Martiri, unul din ei, mai precis şoferul maşinii ce i-a transportat, Cazan Leontin, s-a gândit să rămână şi cu o amintire pe telefonul său mobil şi a făcut o fotografie a Crucii de lemn de la intrare. Cu puterile duhovniceşti revigorate, pelerinii s-au întors la casele lor, fără să bănuiască nimic din ceea ce Dumnezeu le pregătea.
La puţin timp, în urmă cu câteva zile, cel ce a făcut fotografia a remarcat ceva ce nu observase până atunci: în imaginea de pe telefon nu mai apărea doar Crucea, ci şi chipul Domnului Iisus Hristos pe ea. Stupefiat, acesta a întrebat pe una dintre persoanele care l-au însoţit atunci: „Credeţi în minuni?”. „Depinde”, i s-a dat răspunsul. Privind şi doamna imaginea din telefon şi văzând că într-adevăr era şi chipul Mântuitorului pe cruce, a confirmat minunea dumnezeiască la care erau martori şi, fără şovăială, s-au decis să răspândească vestea, spre zidire şi mântuire, publicând-o într-unul din periodicele locale.
Cu siguranţă că Dumnezeu, pentru rugăciunile iubiţilor Săi martiri, S-a milostivit spre noi şi ne-a trimis acest semn spre încredinţarea purtării Sale de grijă. Aceasta spre întărirea celor credincioşi şi mai ales pentru adeverirea credinţei pentru cei mai puţin (ori deloc) credincioşi. În imaginile alăturate puteţi vedea minunea petrecută sub ochii noştri. Bineînţeles că nu e neapărată nevoie de minuni pentru a crede, căci de multe ori credinţa aduce minuni, dar, uneori, mai ales acum, în aceste timpuri tulburi, când credinţa noastră e, poate, mai şubredă şi, mai mult, nici nu există credinţă în inimile multora, este nevoie ca Dumnezeu să facă minuni pentru a ne dovedi că El este alături de noi şi că, precum a fost împreună cu toţi credincioşii Săi, este mereu şi va fi şi alături de noi; după cum i-a luminat şi întărit pe martirii din primele veacuri, pe cei care au suferit pentru sfintele icoane, pe toţi ceilalţi mucenici până la martirii temniţelor „robii” şi i-a primit în bucuria Sa cea vrednică, aşa ne va ajuta şi nouă, orice greutăţi vom întâmpina în călătoria vieţii. Acum s-au împlinit, într-un anumit sens, cuvintele profetice ale Mântuitorului: „Dacă vor tăcea aceştia (Apostolii; prin extensie: toţi creştinii), pietrele vor striga” (Luca 19,40). Şi dacă pietrele strigă către noi, nu-I vom oferi lui Hristos-Dumnezeu, Piatra unghiulară a vieţii, pentru Care au fost chinuiţi, asemenea Lui, martirii noştri, fiind aşezaţi şi ei ca nişte pietre la temelia neamului, inimile noastre?
Saveta Brăşfălean
Citiţi şi:
- Pr. Vasile Beni: Minunile din viaţa noastră
- Părintele Vasile Beni: Să vedem minunile din viața noastră
- Duminica a 7-a după Rusalii (vindecarea a doi orbi şi a unui mut în Capernaum) (Mt. 9, 27-35)
- Sf. Mucenic Dimitrie a ales drumul care duce la Hristos
- Preot Vasile Beni: Trăim într-un Univers plin de minuni
Adaugă comentariu nou