Halal de dumneata, justiţie franceză!

Deunăzi, un Tribunal din preajma Parisului a judecat plângerea unei femei (41 de ani), împotriva soţului dumisale (52 ani), cu care a fost căsătorită timp de 21de ani. Petenta reclama că a fost „nesatisfăcută sexual pe deplin” în vremea mariajului şi în consecinţă, cerea despăgubiri de... 10.000 de euro. Bărbatul a argumentat în emotiva-i apărare că (cităm): „am fost obosit şi bolnav”. După dezbaterile de rigoare, „onorat trebonalul” a dat dreptate soaţei nemuţumite de raţia de sex de care a avut parte. Soţului consort i s-a părut că undeva e ceva anormal şi a făcut apel la o instanţă superioară a Parisului, care instanţă -şi ea- a confirmat sentinţa, devenită astfel definitivă.

Democraţia devine din ce în ce mai interesantă, s-o recunoaştem,. Bine profeţea unul din marii duhovnici că „va veni o vreme când oamenii vor nebuni, iar nebunii vor zice oamenilor normali că ei sunt nebuni.”.

Aproape toată lumea ştie că nu se pot aduna în echivalenţe catâri şi boi, căpiţe de fân şi gâşte, mere şi prune. Dar este normal ca pentru lipsa de satisfacţie sexuală să primeşti bani? Se poate echivala în bani aşteptarea, dorul, neliniştea, lacrima, foamea? Defineşte Codul civil francez căsătoria doar ca un loc de împlinire a trupeştilor pofte „până când moartea ne va despărţi”-cum spun frumos catolicii? Altceva nu mai contează? A fost onorata „doa’nă” fără reproş în căsnicie? A servit ea pe soţul ei cu cea mai bună mâncare? I-a spălat rufăria îndeajuns? L-a alinat în supărările vieţii? L-a îngrijit îndestul, ca pe unul care a invocat oboseala şi sănătatea precară? Căci „la bine şi la greu” ni se cere afecţiunea reciprocă şi sprijin în suferinţele pe care Dumnezeu ni le trimite din motive care adesea ne scapă.

Din păcate, multă lume din „patria Libertăţii” nu mai ştie de Dumnezeu. Cu bani cauţi de sănătate, dacă vrei un post, ai relaţii, amici, ai asigurare de viaţă...Ce să caute Dumnezeu în viaţa unui astfel de om?

Iar societatea însăşi, condusă după „democraticele principii”, dă adesea prioritate lucrurilor minore. A târî prin „trebonale” relaţia fizică interpersonală ar fi fost o ruşine de neşters mai în urmă cu ceva decenii, Acum însă, trăim sub dictatura vulgarităţii, iar valorile ancestrale sunt aruncate la gunoi, într-un proces alert de disoluţie a moralei. Îndobitocirea omului, reducţia la primitivitate sunt atent dirijate, precum au fost şi la noi. Pe când unii adunau averi colosale, prostitului popor trebuia „să i se dea şi lui ceva” după zicerea brucaniană: I s-a dat pornografie, sex şi toate spurcăciunile de care a fost atât de „privat” sub Ceauşescu. După ce s-a scârbit de atâta putoare, i s-au oferit „droguri uşoare”: Se va sfârşi cu legalizarea tuturor, că...aşa e democratic: să fii liber la orice vrei şi mai ales,,, a umbla în patru labe.Întunericul vine dirijat, de sus.