„Fiecare început de an nou reprezintă încercări optimiste de a conjuga verbele viitorului”

Cornel Udrea s-a născut la 27 martie 1947 în oraşul Gheorgheni, jud. Harghita. Este absolvent al al Facultăţii de Filologie din Cluj, ziarist, realizator-coordonator la Radio Cluj, programe de divertisment, teatru radiofonic şi spectacole cu public. Membru al UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA. Debut în poezie 1961 (ziarul judeţean „Făclia”). Debut în volum 1972 (Iasomia, editura Dacia).

-Câteva gânduri de acasă.

-Fiecare început de an nou reprezintă încercări optimiste de a conjuga verbele viitorului, dar nu întotdeauna adevărul coincide cu realitatea şi de aceea este bine să fi precaut în proiecte, în intenţii şi mai ales în promisiuni făcute sieşi. La vârsta mea de aproape 64 de ani nu-mi permit nici echivocul şi nici desconsiderarea relaţiilor de prietenie. De aceea de câte ori vin la Bistriţa sunt întâmpinat de oameni cu care împărtăşesc aceleaşi idei şi proiecte şi împreună ştim cum să concepem textul armistiţiului cu morile de vânt.

-Clujul v-a acaparat definitiv. De ce?

-Mă aflu în Cluj din 1954, cu o întrerupere relativ nesemnificativă, şi aici mi-am petrecut, deci, cea mai mare parte a vieţii de până acum, şcolile, debutul în gazetărie şi debutul editorial, dar asta nu înseamnă că nu este loc pentru alte intenţii şi planuri de viitor. Clujul reprezintă o personalitate geografică, culturală, spirituală care-l face inconfundabil.

-Veselia salvează România?

-Nu ştiu dacă veselia reprezintă remediul general, dar românul ştie să se apere cu umor, cu spirit, cu hazul de necaz care îl proiectează într-un teritoriu abstract populat de imagini şi secvenţe ale raiului general, cel visat, dar abstract. Umorul românilor are şi el o limită după ce trece prin toate etapele fireşti, de la sarcasm la anecdotă, de la autoflagelare la observarea biografiei muntelui, dar şi a furnicii. Între cele două extreme se află spiritul voinic, inconfundabil al românului.

-Aveţi o legătură strânsă cu Bistriţa. Când aţi ajuns prima dată aici?

-De Bistriţa mă leagă foarte multe lucruri şi fiinţe, dar legătura cea mai importantă şi care continuă şi acum a început în 1970 când răposatul Alexandru Misiuga mi-a oferit primul premiu la o manifestare umoristică. A continuat apoi şirul festivalurilor, al lansărilor de carte, al întăririi prieteniei cu toţi cei care zâmbesc despre acelaşi lucru fără să se vadă unul pe altul. Prietenii ştiu de ce.

-Scrisul sau vorbitul? scriitorul sau omul de radio?

-Întrebarea răspunde prin ea însăşi la preferinţele şi la aplicaţiile mele de ziarist şi de scriitor. Toate cele patru coordonate fac parte din viaţa mea, mă definesc şi au un tratament egal în funcţie de ofertă şi de seducţia acesteia.

-Dragostea pentru arta teatrului s-a transformat în profesie. Piesele dvs sunt bine primite de critică.

-Teatrul a venit de la sine, relativ târziu, după ce am trecut prin exerciţiul scheciului de radio şi televiziune, existând deci premizele comediilor, a scrierii unor piese de teatru, dintre care mi-au fost jucate până acum 41 şi lista nu se încheie aici pentru că am început de mai multă vreme să primesc oferte concrete, din toată ţara, la care se adaugă experienţa unică a reprezentaţii lor teatrale în Suedia, Danemarca, Croaţia, Serbia, Ungaria.

-Ce ne spuneţi despre divertismentul practicat azi?

-Nu vreau să vorbesc despre divertismentul ce se practică, pentru că în marea lui majoritate este comercial, răspunzând adesea prin vulgaritate şi stridenţă cererilor subculturale, sub cerul atât de generos al manelismului cultural. Marile nume ale teatrului românesc au oferit o lecţie a divertismentului, mai ales prin televiziune, dar oamenii şi strategiile s-au schimbat. Acum, când libertatea de expresie este o realitate, nu ştim ce să facem cu ea şi se cade adesea în vulgaritate, în jignirea limbii române. Încă nu am descoperit adevăratul umor politic, de calitate, cel care are efect social, colectiv şi de durată.

-Cum arată lumea perfectă?

-Habar n-am. Dacă aş fi ştiut nu mai dădeam acest interviu, ci te invitam în Gădina Raiului la o partidă de zâmbete, sub un pom unde fructele te-ntreabă când e momentul să pice. Numai filosofii nerealizaţi mai caută lumea perfectă. Depinde de noi să sperăm că ideile, visele şi imaginile proprietate personală pot să contureze o asemenea lume.

-Prima intâlnire cu radioul, prima carte, prima iubire, lucruri care cred că nu se pot uita.

-1969 – întâlnirea cu radioul; 1972 – debut editorial, volumul de versuri „Iasomia”, prima iubire fără an şi fără vârstă, dar ca o amintire care-mi face zilele ploioase mai suportabile. Chiar dacă aş vrea să nu uit câteva lucruri importante din existenţa mea memoria mi se împotriveşte, dar are grijă să compenseze.

-Mesajul care face viaţa frumoasă.

-Nu vă opriţi din drum, întotdeauna el are o continuare şi fiecare pas înseamnă un dram de optimism aşezat în bagajul de călătorie. Aveţi încredere în voi înşivă şi încercaţi să deveniţi propriul vostru prieten!