Jeniţa Naidin sau despre puterea taumaturgică a cuvintelor ( Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2010)

Nu ştiu dacă există multe oraşe, fie ele mari centre culturale, în care la mia de locuitori să existe o aşa efervescenţă culturală în rândul femeilor, precum există în Bistriţa noastră transilvană. Iată un real motiv de mândrie. Urmaşele întru condei ale lui George Sand gătesc, au servicii, făcând toate ale casei şi generează cultură, adică acel liant care ţine legat monolitic celulele naţiunilor moderne.

Autoarea -dna. J.N.- are deja un număr impresionant de lucrări dedicate actului cultural, scriitorilor şi filosofilor de marcă abundenţi în idei şi gândire generoasă, refelectând condiţia umană şi modalităţile de optimizare a variabilelor noastre existenţiale. Cu deosebire omul tânăr are nevoie de o îndrumare rapidă şi eficientă spre a poseda un bagaj cultural, o orientare în păienjenişul situaţional. În această ordine, şcoala îşi face datoria firesc, dar dincolo de ea, este necesară o continuare. Omul tânăr nu trebuie să se simtă singur şi siderat în faţa culturii moderne. Dna. Jeniţa Naidin, jurist de profesie, funcţionnd o bună vreme în aparatul Parlamentului României, deschide cititorului o poartă spre cultura modernă, dorind să orienteze. Avem aşadar o tendinţă didactică, intrinsecă oarecum eseisticii

„Cuvântul vindecător”- apărută la prestigioasa şi mult utilizata de către bistriţeni Editură-„Casa Cărţii de Ştiinţă”, cuprinde trei capitole consistente: „Eseuri scrise şi publicate între decembrie 2009 şi septembrie 2010” (deci foarte recent, succedate de „Referinţe critice” (ale feluriţilor critici literari despre autoare) şi un impresionant şi ultim capitol, respectiv o confesiune asupra satului natal al autoarei, Băbuşa.

Intre problemele capitoluşui prim, amintim cele de iconografie, comportamentale, energetica vocabulei, referinţe la personalităţi culturale de narcă locale şi naţionale: năvalnicul şi eruditul Ioan Alexndru, dna. dr. dr. Livia- Ana Tătaru, Olimpiu Nuşfelean, Menuţ Maximinian, Ana

Zegrean, Virginia Brănescu, Aurel Borgovan, subsemnatul. Avem un capitol eclectic, scris cu generozitate, cu afabilă grijă de a nu lăsa să scadă temperatura gândului în relaţia lui obiectuală. Credem că e necesară suplimentar o concentrare energică în jurul unei idei directoare a capitolelor, o subsumare la o stea polară puternică, fixă, ordonatoare. Melanjul aleatoriu de idei şi personalităţi, inevitabil de la un articol de presă la la altul, centrat, ar oferi un alt impact şi ar semnifica o treaptă ascensională.

Cărţile dnei Jeniţa Naidin s-au bucurat de elogioase aprecieri în presă şi în publicul cititor anonim, inclusiv numeroasele comentarii pe Internet /”cele mai numeroase comentarii”- spune scriitorul, jurnalistul, eseistul Menuţ Maximinian). Acestea-şi află o rezonanţă în al doilea capitol al cărţii, al „Referinţelor critice”.Autoarea nu este singulară în mediul nostru cultural în privinţa acestui demers narcisist. Negreşit, reperele sunt necesare nu doar exploratorilor, ci şi omului de cultură sau chiar individului singuratic.

Volumul se încheie –cum spuneam mai sus- cu o creionare a satului natal, probabil punctul fortissimo al autoarei, dezvăluind capabilităţi deosebite în sfera reportajului literar. Sinergia eului cu mediul de care s-a înstrăinat conferă accente patetice, de natură a fi receptate integral.

Felicităm autoarea pentru remarcabila hărnicie intelectuală de care face dovadă, de scopurile înalte căreia îşi subsumează demersul şi îi marchează existenţa ca un fel de sui-generis orologiu. Aşteptăm viitoarele apariţii alături de cititori, cu nedisimulat interes pentru traiectoria scrierilor domniei sale.