Nicolae Ceauşescu -de la copilul desculţ, la şeful de partid şi de stat (2)

Parcă văd prostimea noastră democrată şi îndopată cu etichete şi lozinci că se miră cum de ne întoarcem amintirea spre cuplul prezidenţial al României Socialiste, cuplu secerat de gloanţe în acel decembrie neguros şi tenebros, ce trebuia să fie al bucuriei Naşterii lui HRISTOS şi al libertăţii.. Jidovimea brucanistă şi „agenturili” străine au reuşit să-i dea ultimului mare conducător al României destinul tragic pe care l-au avut Mihai Viteazul, Brâncoveanu şi Horia sau mareşalul Antonescu. Americanii privesc şi azi cu admiraţie cum Abraham Lincoln a ajuns de la un tăietor de lemne prin codrii americani până la a fi glorios preşedinte al Statelor Unite. Noi însă, asmuţiţi de străini am râs de „cizmarul” ajuns conducător suveran al partidului şi statului. E drept, marile lui calităţi l-au propulsat, iar defectele- mai ales boala uitării deDumnezeu- l-au pierdut.

Avea 11 ani când a izbucnit marea criză economică mondială din anii 1929-’33. Muncea la sapă, la câmp. Convins de lipsa lui de viitor, fără a dori să urmeze condiţia amărâtă de ţăran a tatălui său, pleacă la Bucureşti, unde mai înainte merseseră doi fraţi de-ai săi. Munceşte cum poate pentru un codru de pâine, cum au muncit şi Tudor Arghezi şi atâţia alţii, vânzând ziare prin Gara de Nord, calfă la un cizmar, pentru ca în 1936 să fie arestat la Ulmi, Dâmboviţa, pentru răspândirea de materiale de propagandă comuniste. E judecat alături de alţi 19 comunişti, dovedindu-se curajos în instanţă, pe care o acuză că slujeşte un „regim fascist”, acuze de care tribunalul se miră, mai ales că veneau aşa cuvinte de la un tânăr de abia optşpe ani. I se dau doi ani de închisoare, pe care-i petrece la Doftana. La 8 decembrie este eliberat. E arestat din nou în 1940, când guvernul Antonescu s-a hotărât să culeagă pe toţi conducătorii comunişti şi să-i închidă. Trece pe la Jilava, apoi prin „gherla” de la Caransebeş, unde-l va întâlni pe Gh. Gheorghiu-Dej. Aceeaşi situaţie îi aştepta pe cei care protestau contra regimului antonescian sau războiului. Pe toate gardurile ţării scria: „Cine limbă lungă are/ Va tăia cinci ani la sare.