Întrebări creştine

Pentru raţionalişti, dar nu numai pentru ei, jertfa Domnului IISUS HRISTOS este ceva ce întrece înţelegerea omenească. Cum oare un Părinte iubitor să-şi lase Fiul unic între nişte tâlhari să-l omoare? Cum şi de ce a fost posibil aşa ceva ?Şi încă…depinde mântuirea şi de loc?

1) Desigur că mântuirea omului prin Cruce sfidează judecata comună îngustă şi închisă în finitudinea noastră. Un asemenea act nu poate fi înţeles dacă ne limităm la spaţiul în care trăim. El are legătură cu cerul, cu Dumnezeu, Care stăpâneşte Timpul şi Eternitatea, fiindcă zice profetul Isaia. “Căci gândurile mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile mele ca ale voastre-zice Domnul. Şi cât sunt de departe cerurile de la pământ, aşa de deaprte sunt căile mele de căile voastre şi cugetele mele de cugetele voastre” (Isaia, 55,8/9).

De un lucru trebuie însă a fi siguri: omenirea s-a aflat într-o stare de împietrire atât de mare, încât din aceasta putea să fie scoasă din cumplita amorţire numai printr-un act suprem, prin jertfa Fiului lui Dumnezeu. Prin Inviere, moartea a fost biruită, s-a deschis cerul şi Duhul Sfânt –de viaţă dătătorul- a coborât şi coboară peste cei care primesc mântuirea prin jertfa lui IISUS HRISTOS afunci, acum circa două mii de ani, astăzi şi până întru sfârşit de vremuri.

“Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi”(in.20.21) Creşterea Bisericii în istoria lumii este însoţită de nenumărate jertfe ale mărturisitorior dumnezeirii lui IISUS HRISTOS şi a mântuirii noastre prin Cruce. Pentru lumea cufundată în întunericul necunoştinei, acestea sunt “nebunie şi sminteală, iar pentru noi, cei care ne mântuim este puterea lui Dumnezeu” (II. Corinteni,1.18).Pentru a fi scoşi din starea aceasta de sminteală, a fost nevoie de jertfe şi mai este nevoie şi în zilele noastre. Prin jertfele creştinilor se luminează cei ce stau în întuneric, fiind aduşi la picioarele Crucii lui HRISTOS spre mântuire. Până la sfârşit de veacuri nu ne vom putea închipui pe IISUS HRISTOS decât răstignit “pentru noi şi a noastră mântuire”, cum glăsuieşte “Crezul” niceoconstantinopolitan. Creştinii urmează lui HRISTOS pe Calea Crucii, calea jertfei, într-un mod sau altul, după cum este chemarea fiecăruia. Se spune că toţi purtăm de altfel o cruce pe care ne-o dă Dumnezeu să o purtăm, după cum a purtat-o Fiul lui Dumnezeu, dar potrivită nouă de Cel care stăpâneşte destinele umanităţii întregi şi al fiecărui om în parte.

Acea raţiune care priveşte doar la pământ, eludând cerul, patria noastră cea adevărată n-are cum să judece cele ce include şi pământ şi cer.

2)Dacă depinde mântuirea de loc. Personal, nu cred, deşi călugării, monahii au un mediu mai propice sau omul rămas în pustiu, dar ispite sunt peste tot. Adam era în Rai şi s-a pierdut pe sine şi pe noi.Regele Saul le-a pierdut pe toate, deşi trăia în palate, iar Lot s-a mântuit, deşi vieţuia între nişte oameni stricaţi de tot. Oriunde-ai fi, în orice loc, luptă-te lupta cea bună, zicând că acolo ţi-a dat Dumnezeu să mântuieşti nemuritorul tău suflet.

Har, milă şi pace de la Domnul IISUS HRISTOS dumneavoastră, familiei şi iubiţilor noştri cititori şi cititoare.