“Primejdia mărturisirii” , lansată la Bistriţa şi Rohia

Cel mai recent volum din seria „N.Steinhardt”, Primejdia mărturisirii. Convorbirile de la Rohia de N. Steinhardt şi Ioan Pintea, va fi lansat la Mănăstirea „Sf.Ana”Rohia şi respectiv, Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bistriţa. Lansarea de la Mănăstirea Rohia (luni, 30 martie, ora 12.00, în „Sala Bizantină” ) se va face cu participarea Ministrului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Theodor Paleologu. Vor vorbi despre carte: Ema Stoleriu, redactor-şef al Editurii Polirom, P.S. Iustin Sigheteanul, Preşedintele Fundaţiei „N.Steinhardt” şi membrii colectivului redacţional ai Integralei „N. Steinhardt”. Protos. Macarie Motogna va fi moderatorul lansării. Lansarea de la Bistriţa (marţi, 31 martie, ora 15.00, la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”) este organizată în parteneriat cu Mănăstirea „Sf.Ana” Rohia şi Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud. Prezintă, alături de coautorul Ioan Pintea, protos. Macarie Motogna, Emanuela Stoleriu (redactor-şef Editura Polirom), Virgil Bulat şi George Ardeleanu (membrii colectivului redacţional ai Integralei „N. Steinhardt”). Opera integrală N. Steinhardt apare din iniţiativa P.S. Justin Hodea Sigheteanul, Preşedintele Fundaţiei „N. Steinhardt”. Volumul conţine dialogurile „întrupate la Rohia” între autorul Jurnalului fericirii şi Ioan Pintea, convorbiri care punctează o serie de momente esenţiale ale itinerariului spiritual al lui N. Steinhardt. Redescoperim cultura românească din perioadele inter- şi postbelică, N. Steinhardt evocând numeroase personalităţi, precum Nae Ionescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Geo Bogza, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru sau Mircea Cărtărescu. „Am trăit cu voluptate de ucenic apropierea de Părintele Nicolae. Pentru mine el a fost Avva, Antrenorul. Antrenorul acesta nu a scos din mine un jucător de elită, pentru că m-a antrenat mai mult pe «margine», dar, fără doar şi poate, a scos din mine un iubitor de joc, de jucători. Admiraţia pentru marile spirite, pentru marile jocuri şi jucători, pentru campioni o deţin, desigur, de la el. El numea cultura, ca şi Huizinga, un mare joc.” (Ioan Pintea). În seria de autor „N. Steinhardt” au mai apărut: Jurnalul fericirii, Dăruind vei dobîndi. Cuvinte de credinţă (conţine CD), În genul…tinerilor, Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Leon Duguit, Articole burgheze.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5