Dumnezeu este cunoscut în înţelesul că nu poate fi definit

Socrate spusese „ştiu că nu ştiu nimic”. Însă chiar în a nu ştie se află o cunoaştere. A şti sau a cunoaşte are înţelesul de a defini ceva. Dumnezeu nu poate fi cunoscut în acest sens. Dar este cunoscut în înţelesul că nu poate fi definit. Cunoaşterea în înţelesul de definibil se referă doar la făpturile care pot fi definite. Planul cunoştibilului, în acest înţeles, coincide cu planul definibilului, deci al mărginitului, sau al creatului. Dumnezeu este mai presus de cunoaştere în acest înţeles, dar altfel ştim de El, adică, ştim de El într-un mod superior cunoaşterii în înţelesul în care se aplică făpturilor. De altfel, nici făpturile nu le putem defini complet, ci numai în parte. De aceea există un progres în cunoaşterea lor ca definire tot mai bogată, dar niciodată terminată. Din Dumnezeu însă nu putem defini nimic. De aceea nici nu putem înainta în acest fel de cunoaştere a Lui, ca să-L definim în mod exact tot mai mult. Nimic din ce spunem despre El nu are caracterul unei definiri exacte şi cu cât înaintăm în cunoaşterea Lui adevărată, înaintăm în cunoaşterea că nu-L putem defini. Înaintarea în cunoaşterea Lui înseamnă înaintarea în necunoaşterea Lui în înţelesul de definire, sau în cunoaşterea continuu progresată a neputinţei de a-L defini, sau a infinităţii Lui mai presus de cunoaştere în sens de definire. Faptul că există un progres în a cunoaşte că Dumnezeu este mai presus de cunoaştere este o dovadă că această cunoaştere a necunoaşterii nu este una cu teologia negativă intelectuală, în care nu este niciun progres. Dumnezeu îi dă lui Moise, care Îl roagă să-i arate faţa Lui însuşi, ceea ce cere, prin faptul că refuză să-i dea. Îi dă să-L cunoască ca ceea ce este El, ca Cel cu neputinţă de văzut, ca Cel ce nu are o faţă mărginită, definită. Dacă s-ar arăta ca având o faţă definită, mărginită, Moise sau cel ce a urcat atât de sus ca el, s-ar opri la aceasta şi n-ar urca şi mai sus. Iar aceasta ar însemna că pentru el Dumnezeu nu este infinit, nu este Cel a cărui cunoaştere nu are hotar, şi ar ajunge la o săturare, la o încetare a dorinţei lui de a se ridica şi mai sus.