„Inechinoxidabile”

E o şansă rară să ai parte de euforia gestului visat şi împlinit la vârsta entuziasmului, situaţie de care s-a bucurat scriitorul Gavril Moldovan.
Anii studenţiei au farmecul lor aparte prin ceea ce cumulează visarea şi cutezanţa visului.
Gavril Moldovan vorbeşte aici despre preaplinul respiraţiei libere, a cutezanţei gândului pe drumul regăsirii de sine.
Cartea sa, „Inechinoxidabile”, apărută la Editura Elikon 2010, se recomandă încă din titlu ca o expresie şi o mărturie a unei experienţe unice ca aceea a făptuirii în spirit, a întâlnirii idealului cu momentul predestinat.
În carte sunt evocaţi anii studenţiei autorului, în spaţiul geospiritual al Clujului, când, în conjunctura fericită a unei deschideri spre universitatea culturală, în cetatea clujeană ia fiinţa mişcarea echinoxistă a tineretului universitar, animat de spirit creator.
Într-o inspirată notare ale unor întâmplări aparent banale prin corolarul cărora se ţes momente esenţiale sunt actualizate spaţii, chipuri şi gesturi ce alcătuiesc împreună atmosfera echinoxistă.
Animată de idealuri măreţe trăite însă la temperatura momentului, gesturile acestor tineri deveneau fireşti prin spontaneitatea dimensionării la cotidian, la anecdotic, la diurn.
Din perspectiva trecerii anilor, autorul încearcă cu nostalgie şi afecţiune locuri, chipuri şi întâmplări, pe atunci părând aproape inaccesibile şi cu atât mai mult însemnând absolutul.
Înfiinţată odată cu reviste din alte centre universitare, precum „Albatros” la Bucureşti, sau „Orizont” la Timişoara, revista „Echinocţiu” era inima prin care respira gruparea cu acelaşi nume, porţi cu capul în nori şi cu privirea în zare.
Momentul apariţiei este consfinţit de personalităţi marcante de la Facultatea de Litere din Cluj, precum Ion Vlad şi Octavian Schiau, care împărtăşesc entuziasmul tinerilor echinoxişti şi intervin cu sugestii.
Ca un adevărat dăruit al mişcării, Gavril Moldovan evocă figurile celor care au iniţiat-o, punctând momentului ce s-a dovedit a fi de bun augur, aceştia strălucind azi pe frontispiciul cultural românesc.
Ei au dovedit forţa de a iniţia, mobiliza, a stimula şi continua orientarea aprehensivă, devenită azi filonul ce susţine perpetuarea prin generaţii a gestului creator cu deschidere spre mâine.
De aceea despre echinoxişti s-a afirmat din partea criticii bogate şi selecte faptul că sunt mai mult decât un cerc, sunt o mişcare, o mişcare, o şcoală ce a marcat „o atmosferă, un loc cultural, o deconstrucţie în sensul axiomonoric de destrucţie şi reconstrucţie, o mentalitate pentru echinoxiştii viitorului” (Lit. rom. comtemp-prelungiri) Irina Petraş.
Regăsim aici „în carne şi oase” pionieri de atunci, deveniţi azi personalităţi de primă măsură în panoplia culturii naţionale şi universale, precum Ion Pop (alias Jean), Petru Poantă „poanta epică” pentru esteticianul Ion Vlad, Eugen Uricariu „veteran încăpăţânat şi conştient de sine” etc.
Fiecare pagină a cărţii „Inechinoxidabile” conturează şi îmbogăţeşte profiluri ale scriitorilor care au animat, au continuat şi au semănat creativitatea, munca responsabilă, bunul simţ şi entuziasmul unor valori ce se dovediseră conştiente de sine. Figuri ca Nicolae Băciuţ, performant în poezie şi jurnal, Horea Bădescu, figură pitorească, prezenţă agreabilă dominat de „un lirism contagios”, cu o vocaţie îndreptată spre tragism cu o excelentă viziune managerială în plan cultural etc.
Din perspectiva cetăţeanului clujean degustător de literatură şi artă în general, emoţia reîntâlnirii, literatura şi arta în general, emoţia reîntâlnirii în paginile cărţii cu figurile creionate este cu atât mai intensă cu cât întâlnirile de-a adevăratelea îmi completează impresia unei încântătoare cozerii parcă dintotdeauna şi pentru totdeauna.
Poeta care dă din aripioare „ spre unica fiinţă gânditoare”, Mariana Bojan este marcată de un lirism manifest în vers şi pictură.
Antologii Eugeniu Nistor şi Iulian Boldea, prin admirabilul efort de a realiza o geografie poetică ardeleană, au devenit un reper important pentru o viitoare istorie literară.
Ştefan Damian este fericitul susţinător al conştiinţei latinităţii a românilor: „… italienii trecători pe la noi au aflat că românii se mândreau că sunt români”. Dinu Flămând, care venind de la poalele Bârgăului a învăţat „a urca pe o cădere”.
Adrian Grănescu, în „Cartea despre cărţi” se dovedeşte a fi un talentat şi cuceritor povestitor, realizând de fapt un fel de autobiografie regăsită în substanţa intimă a lecturii.
Petru M. Haş, în poemul său intitulat haios „Iar poetul picta”, lipit pe uşa redacţiei „Echinocţiu” ne introduce prin evocare în atmosfera căminului studenţesc Iozsa Bella, precum şi în hazul unor incidente în examene.
Ion Mureşan este evocat ca un poet de onoare al Bistriţei, cu vocaţia prieteniei şi cu exotismul ce-i îmbrăca sentimentul inutilităţii.
Volumul memorialistic „Clujul meu” – Cj. N. 2007, în care P. Poantă reînvie spaţiul şi atmosfera anilor primilor echinoxişti este, precum o numeşte, o istorie subiectivă, sunt redate cadrul politico-ideologic al momentului, instituţiile înfiinţate, spaţiul şi formele de exprimare culturală, entuziasmul creator stimulat şi afirmat, peste toată obtuzitatea momentului, în diverse direcţii de cultură.
Din acea mişcare se pare că s-a închegat fundamentul deschiderii spre modernitate în atmosfera culturii clujene şi nu numai.
Figura lui Ion Pop, un intelectual şi un scriitor perseverent şi dăruit devine un adevărat mentor ai primilor echinoxişti pe care i-a susţinut cu aceeaşi dăruire precum a promovat cultura română în universalitate.
Revista „Steaua”, susţinătoare a unor scriitori de mare notorietate, are azi ca director pe Adrian Popescu, devenit de la Echinocţiu un „scriitor cu state în străinătate”.
Sus, sus, sus, la Răchiţele sus… este placheta care în volum conturează profilul original al lui Teofil Răchiţeanu „care-şi alimentează inspiraţia din seva folclorică şi o susţine cu respiraţia înălţimilor alpine ale plaiului natal.
Nostalgia îneacă cele câteva gânduri închinate regretatului scriitor Vasile Sav, prieten dispărut prea devreme. Devenit redactor la Tribuna, este memorabil prin suflet, risipa de cuvânt şi sentiment cu care-şi îmbrăţişa colaboratorii revistei.
Nicolae Sârbu, cu un scris „distins şi elegant”, colaborator la „Tribuna”, devenit redactor la diferite reviste, iar azi, directorul Bibliotecii Judeţene din Reşiţa.
De el îl leagă pe autor o cronică din Tribuna (1965), unde este definit „un diamant ce-şi lasă lacătul în minereu”.
În „Anexe”, autorul G. Moldovan îşi confirmă calitatea de veritabil ziarist prin aplecarea cu obiectivitate, cu spirit parcimonios şi totuşi cu dureroasă participare, asupra unor cărţi de mare valoare documentară.
Cercetarea lor aruncă o nouă lumină asupra istoriei tragice a României, aflată în atâtea rânduri sub primejdia ameninţării cu dispariţia din istorie şi salvată ca prin minune cerească.
Atâtea încercări au săpat atâtea răni în trupul ţării şi autorii cărţilor respective le aduc la judecătorii istoriei, căreia îi cer revendicarea adevărului ca în volumul „Agonia României – 1944-1948 – Dosarele secrete acuză”, Ed. Dacia, Cj.N. 1990, scrisă de Nicolae Baciu.
De asemenea, „Istoria literaturii române de azi pe mâine” 45 de ani literatura angajată, Ed. Semne, Buc. 2009, de Marian Popa, care introduce cititorul într-un labirint de informaţii, multe din ele inedite.
Prin ochiul interior al echinoxistului G. Moldovan, metalele inoxidabile ale spiritelor acestei grupări îşi „vitraliază” nobleţea şi strălucirea

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5