“Absenteismul’’ exemplului pozitiv sau criza de modele

Dintre toate fiinţele cunoscute, singura care dispune de potenţialitatea genetică pentru a fi educată este omul. Celelalte vieţuitoare nu au fost ‘’proiectate’’ cu o astfel de disponibilitate; ele pot fi doar cel mult, domesticite. Este adevarat - fie vorba intre noi - că uneori, oamenii au o tangentă comună cu ‘’rubedeniile’’ lor biologice: pot fi imblânziţi. Dar asta este o altă discuţie. Metodele abordate pentru educare şi cele folosite pentru domesticire sunt două tipuri de ‘’modus operandi’’ diferite. Astfel, dacă educarea presupune umanizare, socializare şi culturalizare folosindu-se instruirea şi demonstraţia moral-comportamentală superioară supusă unui permanent control şi autocontrol conştient, nu de acelaşi lucru poate fi vorba în cazul domesticirii; aici,metodele sunt, de la cele imitative, la cele coercitive.’’Modelul biciului’’ ,al ‘’cubului de zahar’’ sau al ‘’beculeţului pavlovian’’ nu mai functionează în cazul formării personalităţii umane. Un rol important în acest demers îl are prezenţa modelelor, încă din primii ani din viaţă. Oamenii de ştiinţă acreditaţi să formuleze puncte de vedere pertinente în acest sens, ne spun că in bagajul nostru genetic ”coabitează” o virtualitate multiplă de ‘’oferte’’direcţionale. Depinde,ulterior, de mediul şi modelele în şi langă care creştem şi ne dezvoltăm: dacă acestea sunt dăunatoare sau cu o pozitivitate incertă, atunci vor amprenta negativ viitoarea personalitate; iar,dacă mediile in care evoluăm sunt marcate de echilibru, armonie şi modele constructive atunci, acestea vor stimula conturarea unei personalităţi ca atare. Avea dreptate Rousseau care, poate într-un mod mai dur, spunea ca “oamenii se nasc buni de la natură, societatea însă îi strică’’. Blaga, ’’forând’’ în profunzime frumuseţea spiritului uman, definea omul ca fiind “existenţa întru mister şi pentru revelare’’, faţă de celelalte vieţuitoare pe care marele poet filosof le numea ‘’existenţe întru securitate şi imediat’’. Oricum, dincolo de dizertaţiile filosofiilor antropologice, un lucru este cert relativ la noi, oamenii: nevoia imperioasă de modele pozitive începand de la vârste fradege, pentru formarea noastra ca OAMENI!
Însă, revenind la societatea în care trăim, marcată, de multe ori, în mod brutal, de atâtea convulsii comportamentale şi ideologice, o selecţie benefică a valorilor şi implicit, a modelelor asimilate, este din ce în ce mai greu de operat. Tinerii sunt, din nefericire, primii şi cei mai expuşi efectelor morale negative ale funcţionării defectuoase a unei societăţi care abundă de răcire şi carenţe. La tot pasul, acestora le sunt furnizate modele proaste “cosmetizate’’, facil de receptat. Astfel de pericole sunt “oferite’’din toate domeniile vieţii sociale,începând cu cel familial şi continuând cu cel socio-economic, cultural, politic, educativ sau religios. Pornind aşadar, de la rolul covârşitor al modelelor în zidirea personalitară a tinerei generaţii, nu trebuie să ne mai mire atât de tare,că avem în randul tinerilor numeroase cazuri de comportament deviant şi delicvenţa juvenilă. Ce exemplu poate fi, pentru un copil, un tată alcoolic şi violent sau o mamă cu o moralitate dubioasă? sau un dascăl “corigent’’ la pedagogie? sau un poliţist corupt? sau un politician mincinos? sau un preot avar şi betiv?!...
‘’Cârdăşia’’ sinistră a acestor pseudomodele concertată cu apetitul, uneori morbid, pentru dezmăţ şi agresivitate al unora care, prin definiţie ar trebui să reprezinte exemple de urmat, converg înspre ‘’modelări’’ nefericite ale multor tineri. Mai rău! în pofida tuturor aparenţelor, acest tip de mecanism societal conduce, într-un final, la alienarea individului şi insingurarea sa. Cei care opun rezistenţa unui astfel de sistem’’cancerizat’’ de o moralitate indoielică devenită obişnuinţă şi chiar literă de lege, ajung într-un sfârşit, să se automarginalizeze sau să fie marginalizaţi. Procesul de eterogenizare şi de inegalizare socială se adânceşte din pacate, nu doar dupa un criteriu strict economic (un beneficiu crud al capitalismului), ci, mai grav, dupa criterii de ‘’recepţie’’ etică. Nu vreau să pozez în postura scepticului incurabil dar situaţia este suficient de alarmantă încât să ne intrebăm dacă ‘’sănatatea’’viitorului naţiei noastre, nu este pusă în pericol. Şi când te gandeşti că startul unei atare tendinţe entropice l-a generat –paradoxal - ingenunchierea sistemului comunist căruia i-am fost,atâta vreme, tributari!... Dizolvarea graniţelor axiologice atunci, după 1989,a determinat o “invazie” fară precedent a “formelor’’ occidentale, asimilate brutal şi netriat de către societatea noastră încorsetată în principii şi mentalităţi slavo-balcanice. Importul indecent al acestor ‘’forme’’ a creat şi continuă să genereze dezastre în etica unei societăţi care avea un ‘’fond’’incompatibil cu ‘’formele’’ mai sus-amintite. Şi iată cum, Titu Maiorescu a revenit dureros de actual, prin a sa teorie ‘’a formelor fără fond’’!
De aceea, daca noi înşine,’’prin noi înşine’’ (cum spun astriştii), nu vom face efortul de a ne regăsi, de a ne confecţiona modele care sa ne optimizeze existenţa aici, la noi acasa, ce aşteptări putem avea de la alţii? Atâta timp cât modelele din proximitatea noastră nu sunt cele dorite, iar cele pozitive înregistrează un serios’’ absenteism’’, atunci direcţionarea tinerei generaţii pe un fagaş normal şi sănătos, va fi afectată în continuare, de confuzie şi bajbaiala! Dar, cu voinţă şi înţelepciune, printr-o decantare responsabilă a valorilor morale corecte, de falsele valori, vom putea imprima o traiectorie constructivă vieţii tinerilor noştri.
De aceea, a le oferi modele pozitive de dezvoltare, trebuie să fie o prioritate absolută şi nederogabilă a tuturor factorilor care se pot constitui în exemple de urmat: familia, şcoala, mediul economic, politicul, biserica etc.,…noi toţi, împreună!

Prof. Ecaterina Raţiu