E ca şi cum ai măsura frumuseţea mamei

Cu limba în care creşti e ca şi cu aerul sau cu presiunea atmosferică: multă vreme nici nu ştii că există. Asta e valabil atât la nivel individual, cât şi la nivelul comunităţii etnice. Nu poţi să spui nimic despre specificitatea ei, atâta timp cât trăieşti în ea ca peştele-n apă. Ce poate spune un copil (Creangă, de pildă) despre mama lui atâta timp cât se află sub raza ocrotirii sale, mai mult decât că e mama lui. Cât de frumoasă, de tânără sau bătrână, ce ochi avea şi cu ce cuvinte îşi întâmpina bărbatul sau vecina - asta îşi va aminti mai târziu, când nici copilul nu mai e copil, nici mama nu mai e printre cei vii.
Cu limba e la fel: o mamă nevăzută, al cărei sânge a trecut într-al tău, a cărei simţire şi înţelegere a lumii o rezumi şi o repeţi pe altă buclă a timpului, dar abia târziu îţi dai seama de asta. Când eram mic, era moda muzicii italiene şi nu ştiam de ce îmi plăcea atât de mult melodioasa limbă italiană. Acum ştiu: pentru că e sora mai mare a limbii mele, ieşită mai repede în lume.
Dar, spre deosebire de aerul şi presiunea atmosferică în care ne mişcăm (ale cărei fluctuaţii le simţim tot mai dureros spre bătrâneţe), pentru specificitatea diverselor limbi nu avem unităţi de măsură, chiar şi atunci când devenim conştienţi de existenţa acestora. Chiar dacă descoperim sunete străine nouă, chiar dacă lingviştii fac raporturi dintre frecvenţa consoanelor şi a vocalelor, chiar dacă filozofi ca Heidegger sau Noica scot la iveală gândul ascuns sub cristalizările morfo-sintactice ale limbii. (Dintre care eu o să semnalez doar una, pe care o consider de mare relevanţă pentru limba română: mă gândesc, folosirea cu pronume reflexiv a verbului ce dă specificitate omului; care, în interiorul limbii noastre, n-are pretenţia obiectivităţii, ci-şi asumă cu modestie, dar şi cu profunzime, faptul că gândind, încercând să cunoască lumea, se gândeşte şi se cunoaşte mai întâi pe sine, asimilând la nivelul unei întregi comunităţi celebre formule ale înţelepciunii antice individuale, precum gnose te auton sau nosce te ipsum.)
Nu avem, din păcate, alte unităţi de măsură decât răspândirea, impactul internaţional, care e un fel de rething al globalizării, o consecinţă a unui fel simplist şi infantil de a gândi, conform căruia cel mai tare are şi dreptatea de partea lui. E ca şi cum ai măsura frumuseţea mamei tale cu arhicunoscutul şablon: 90x60x90, şi peste 175 cm.