Să avem grijă de tradiţii
Publicaţia „Studii şi cercetări etnoculturale”, editată de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud a ajuns în al 18-lea an de existenţă. Cercetătorul pr. Mircea Prahase, cel care a iniţiat acest anuar care de-a lungul timpului a prezentat o serie de materiale interesante despre identitatea culturală a ţinuturilor noastre, alături de muzeograful Mihaela Bolog, au reuşit, şi de această dată, să ne ofere, în cele 388 de pagini, o adevărată oglindă a spiritualităţii româneşti.
La rubrica „Ţara Năsăudului în amintiri”, ne întâlnim cu Ioan Seni – „George Bariţiu, despre istoria Regimentului grăniceresc năsăudean”; Paul Ersilian Roşca – „Năsăudul – scurt excurs asupra unor episoade monarhice” şi Iuliu Marius Moraru „Tănase Todoran în memoria urmaşilor”. La rubrica „Coşbuciana”, Dinu Virgil semnează materialul „Coşbuc în conştiinţa contemporanilor”, iar la rubrica „Rebreaniană” avem eseuri realizate de doi specialişti în Liviu Rebreanu – Andrei Moldovan şi Sever Ursa.
Etnografica este domeniul în care aflăm lucruri deosebite despre trişcaşii din Leşu aduse de Veronica Oşorheian, dar şi despre nunta tradiţională din Bistriţa-Năsăud-Menuţ Maximinian. La „Filologica”, Mircea Prahase vorbeşte despre câteva terminologii din Ţara Năsăudului (plugul, carul şi moara) şi Grigore Marţian despre I.L. Caragiale.
Un amplu spaţiu este dedicat programului manifestărilor care au avut în centru personalitatea lui Nestor Şimon, semnând materiale Mircea Gelu Buta, Adrian Onofreiu, Pompei Raus, Vasile Şt. Tutula, Liviu Păiuş, Niculae Vrăsmaş. Nu putea lipsi Astra năsăudeană şi realizările importante din anul 2012 aduse în faţa cititorilor de preşedintele Ioan Seni.
Recenziile la cărţile „In honorem Mircea Prahase – convergenţe etnoculturale”, „Sever Ursa – un ziditor”, Macarie Drăgoi – „Ortodocşi şi greco-catolici în Transilvania” completează ediţia pe 2013 a anuarului „Studii şi cercetări etnoculturale” care este aşezat de etnologii din ţară în rândul celor mai serioase publicaţii.
Adaugă comentariu nou