Pastorală la Învierea Domnului a PS Macarie, Episcop al românilor ortodocşi din Europa de Nord

                                                † MACARIE,

Din harul lui Dumnezeu Episcop al românilor ortodocşi din Europa de Nord,

Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi iubiţilor credincioşi şi credincioase, sfântă îmbrăţişare pascală şi salutul binecuvântat

                                                ,,Hristos a înviat!’’

Iubiţi  fraţi şi surori în Hristos Cel Răstignit şi Înviat,

În acest pelerinaj duhovnicesc al Postului am trecut din treaptă în treaptă, din bucurie în bucurie, din lumină în lumină, din slavă în slavă. Ne-am poticnit uneori, dar nu ne-am descurajat, am fost încercaţi însă ne-am întărit şi mai mult, am căzut şi ne-am ridicat, ajungând acum la limanul cel neînviforat şi mult aşteptat al prăznuirii Paştilor. Hristos ne binecuvântează astăzi toată osteneala, îmbrăţişându-ne şi încununându-ne întru biruinţa Învierii Sale.

Urcuşul nostru spre Înviere se aseamănă cu o scară spre înălţimi. De altfel, Duminica a IV-a din Postul Mare este închinată Sfântului Cuvios Ioan care şi-a primit apelativul de „Scărarul” de la minunata sa carte numită Scara Raiului sau Scara virtuţilor. Deşi a fost scrisă pentru monahii nevoitori împreună cu el în Muntele Sinai, la cumpăna secolelor al VI-lea şi al VII-lea, Scara a influenţat hotărâtor spiritualitatea creştină, fiind citită nu doar în mănăstiri, ci şi în casele creştinilor, în mod deosebit în perioada Postului Mare.

Cuviosul Ioan Scărarul descrie lupta noastră duhovnicească urcând treizeci de trepte către cer, prin curăţirea de patimi şi împlinirea poruncilor dumnezeieşti. În cântările Triodului, Cuviosul Ioan este numit el însuşi scară a virtuţilor. „Întărind ca nişte trepte virtuţile, spre cer te-ai suit cu adevărat luminând, prin dreapta credinţă, la adâncul cel nemăsurat al privirii la cele de sus, biruind toate pândirile demonilor, şi păzeşti pe oameni de vătămarea lor, o Ioane, scara virtuţilor; şi acum te rogi, să se mântuiască robii tăi ” (Triodul, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, pp. 378-379).

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Când a alcătuit lucrarea Scara virtuţilor, Cuviosul Ioan din Sinai a avut ca reper scara văzută de Patriarhul Iacob în teofania de la Betel, în locul pe care l-a numit „casa lui Dumnezeu” şi „poarta cerului“ (Facerea XXVIII, 17). Ne aducem aminte din Vechiul Testament cum Iacob pentru a scăpa de mânia fratelui său, Isav, fiind îndemnat şi de părinţii săi, Isaac şi Rebeca, a plecat în pribegie spre Mesopotamia, în Haran. „Ajungând însă la un loc, a rămas să doarmă acolo, căci asfinţise soarele. Şi luând una din pietrele locului aceluia şi punându-şi-o căpătâi, s-a culcat în locul acela. Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea. Apoi, S-a arătat Domnul în capul scării şi i-a zis: «Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pământul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi. Urmaşii tăi vor fi mulţi ca pulberea pământului şi tu te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi şi se vor binecuvânta întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile pământului. Iată, Eu sunt cu tine şi te voi păzi în orice cale vei merge; te voi întoarce în pământul acesta şi nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus»“ (Facere XXVIII, 11-15).

La slujbele din săptămâna Floriilor, în lecturile biblice vechi-testamentare, sunt menţionate şi câteva episoade din viaţa Patriarhului Iacob, căruia înainte de a fi retrimis în ţara sa natală a Canaanului, Dumnezeu îi spune: „Eu sunt Dumnezeul Cel ce ţi S-a arătat în Betel, unde Mi-ai turnat untdelemn pe stâlp şi unde Mi-ai făcut făgăduinţă. Acum ridică-te deci, ieşi din pământul acesta şi mergi în pământul tău de naştere şi Eu voi fi cu tine” (Facerea XXXI, 13).

Scara din viziunea Patriarhului Iacob de la Betel o prefigurează şi pe Fecioara Maria, fiind numită Scara cerească pe care S-a pogorât Fiul lui Dumnezeu la noi. De aceea, în iconografia bizantină Patriarhul Iacob poartă sulul cu însemnarea: „Eu în vis scară te-am văzut pe tine, Fecioară, de la pământ ajungând până la dumnezeiescul cer“.

Iubiţii mei fii şi fiice duhovniceşti,

În pictura exterioară de pe zidul nordic al Mănăstirii bucovinene Suceviţa, se păstrează, din secolul al XVI-lea, una dintre cele mai vaste şi mai profunde reprezentări iconografice a conţinutului cărţii Sfântului Ioan Scărarul, a Scării dumnezeiescului urcuş. Mai mulţi călugări urcă cele peste 30 de trepte, indicate prin virtuţile creştine, unii se ţin cu mâinile încleştate de scară sau atârnaţi cu încheieturile genunchilor de trepte, iar alţii se prăbuşesc neputincioşi în hăul prăpastiei, fiind răpiţi cu furie de înfricoşătorii demoni.

Obositorul urcuş pe scară al nevoitorilor este însoţit de şase rânduri de îngeri. Ordinea, armonia, lumina, evlavia, bucuria şi iubirea stăruitoare, împărtăşite de şirurile cetelor îngereşti din triunghiul ascendent, contrastează cu haosul, groaza, bezna, vrăjmăşia, răutatea şi ura puterilor întunecate dezlănţuite în văzduhul din triunghiul descendent. În fresca de la Suceviţa impresionează numărul mult mai mare al îngerilor, faţă de acela mai puţin numeros şi dezorientat al necuraţilor, ceea ce arată grija şi ocrotirea Atotmilostivului Dumnezeu faţă de făptura umană, prin duhurile Sale slujitoare.

Îngerii din primul rând ţin cununile strălucitoare deasupra creştetelor asceţilor care urcă spre cer, iar cel care ajunge pe ultima treaptă este încununat întru biruinţă, în timp ce Hristos, aflat la vârful scării, îl prinde cu încredere de mâna dreaptă, trăgându-l spre înaltele sfere ale Împărăţiei Sale. Între ultimele trepte ale scării apare o distanţă neaşteptat de mare, aproape imposibil de parcurs, desluşindu-se astfel capătul urcuşului greu de trecut şi răsplata celor care s-au împodobit cu marea virtute teologică a iubirii. Tragică este imaginea unui ascet aflat spre această ultimă treaptă, atârnând cu capul în jos, pe punctul de a se prăbuşi în abisul unde se chinuiesc cei din întunericul cel mai din afară, care n-au răspuns iubirii lui Hristos. 

Preaiubiţii mei,

          Împlinirea virtuţilor doar printr-o nevoinţă lipsită de duh lăuntric nu este suficientă. În fiecare virtute trebuie să se întâlnească darul lui Dumnezeu cu efortul omului şi cu disponibilitatea de a fi în comuniune cu Dăruitorul şi prin El cu întreaga creaţie. Viaţa duhovnicească înseamnă sinergie, adică împreună-lucrare dinamică între harul lui Dumnezeu şi libertatea noastră, iar Duhul Sfânt este lucrătorul. Nu putem ajunge doar prin noi înşine la măsura la care ne cheamă Iisus Hristos de a fi desăvârşiţi precum Tatăl Cel ceresc (Matei V, 48), ci numai prin harul Duhului Sfânt, întru curăţirea şi sfinţirea vieţii noastre.

Sfântul Ioan Scărarul în cuvântul XXX, v.10 din cartea sa Scara se întreabă: „Dacă faţa celui iubit ne preschimbă în chip vădit pe toţi şi ne face luminoşi, veseli şi neîntristaţi, ce nu poate face faţa Stăpânului, când vine în chip nevăzut, în sufletul curat?” (Leastviţa sau Scara Raiului de Ioan Scărarul, ediţie jubiliară dedicată Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, autorul traducerii, Editura Trinitas, Iaşi, 2007, pp. 324-325; Filocalia, vol. IX, trad. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2013, p. 487). Aşadar, iubirea în Hristos este cea care face ca tot efortul duhovnicesc să ducă la împlinire prin împărtăşirea cu Tainele Împărăţiei.

În acest an în care Sfântul Sinod ne îndeamnă să medităm responsabil la Taina Spovedaniei şi la Taina Sfintei Euharistii, se cuvine să căutăm mai stăruitor înţelegerea modului în care lepădarea de păcat, dobândirea iertării şi angajamentul pe scara virtuţilor ne poate apropia şi mai mult de o împărtăşire personală şi comunitară, deplin conştientă, cu Sfintele Taine.

Să cerem Mântuitorului Hristos-Izvorul vieţii ca lumina Învierii Sale să ne călăuzească paşii spre desăvârşire şi tot urcuşul duhovnicesc să fie cu folos pentru noi înşine şi pentru toţi cei care caută alături de noi mântuirea.

Hristos a Înviat !

Cu binecuvântare şi dragoste părintească,

al vostru fierbinte rugător către Domnul şi de tot binele voitor,

† Episcopul Macarie al Europei de Nord