Dumitru Munteanu, o carte despre masacrul pădurilor grănicereşti

Am fost întrebat în ultimul timp, şi mai ales pe parcursul documentării pentru proiectul acestei cărţi, de ce am ales, eu, scriitor de beletristică, un asemenea subiect, ce aparţine mai mult ştiinţei şi politicii, decât ficţiunii.
Explicaţia nu este chiar simplă şi mă duce mai întâi spre un argument sentimental: apartenenţa mea la Ţara Năsăudului şi formarea la Şcoala cărturarilor năsăudeni, cei care şi-au luat puterea creativ-politică şi literar-ştiinţifică, din seva Pădurilor grănicereşti dar şi combativitatea de la un Naşcu şi alţii, care au luptat, pentru aceste Păduri, cu nobilimea maghiară şi cu fiscul austriac -râvnitori la averile grănicerilor năsăudeni- şi i-au învins, pentru că Munţii şi Pădurile au fost ale lor, ale grănicerilor, plătite cu sânge pe câmpurile de luptă ale Europei.
Un al doilea argument ar fi acela că, în ianuarie 1990, după Revoluţia (sau ce o fi fost) postdecembristă, am avut onoarea, alături de o mână de prieteni şi colegi, să acţionez în spiritul principiului “VIRTUS ROMANA REDIVIVA” şi să contribui la înfiinţarea Organizaţiei Comunelor Grăni-cereşti Năsăudene, îndeplinind, într-un scurt interimat şi funcţia de vicepreşedinte al acesteia.
Al treielea argument ar consta în participarea mea la alegerile parla-mentare din 1992 şi prezentarea în faţa electorilor cu un Proiect de Retrocedare a Pădurilor Grănicereşti: proprietate privată a oamenilor, co-munelor precum şi composesorate, Lege alcătuită din (numai!) 12 articole; temeinicia, logica şi utilitatea acesteia s-au bucurat de un larg consens în rândurile urmaşilor grănicerilor şi mi-au adus aproape 18.000 de voturi. Din nefericire mandatul meu de deputat, dat de foştii grăniceri năsăudeni, a durat doar 3 zile, Partidul pe listele căruia am candidat -singurul, de altfel, care a acceptat să susţină Proiectul de Lege, promovându-l în mass-media naţională,- nereuşind să trecă pragul electoral stabilit de Biroul Electoral Central… Astfel a fost înmormântată o Lege în care am crezut, eu şi ceilalţi, simplă, eficientă, făcând loc alteia, de câteva sute de pagini, ce a prilejuit mari nedreptăţi şi imense furturi, efectul ei născând conflicte de dimensiuni uriaşe şi astăzi, la douăzeci de ani de la adoptare…
Al patrulea şi poate, cel mai important dintre argumente (dar nu ultimul!) constă în încercările repetate ale clasei politice şi guvernelor, de a menţie dar şi iniţia, forme de administrare a acestei resurse, clasate printre cele esenţiale ale României, care permit exterminarea totală a pădurilor; vezi accesul capitalului străin cu capacităţi de exploatare primară ce permit unei singure unităţi exploatarea a 5-6 milioane mc lemn/an, din totalul de 9 milioane mc scos anual la vânzare la nivel naţional!
Iată deci, o parte din motivele ce m-au determinat să intru în “Bătălia pentru resurse” împotriva unor falşi patrioţi: politicieni, guvernanţi şi afacerişti veroşi, capabili să-şi vândă pentru bani şi fraţii. Pentru că, nu-i aşa, “Codru-i frate cu românul”…