Cu aşa miri, cu aşa naşi şi cu aşa nuntă, toată lumea a avut de câştigat

Casă de piatră, Cristian şi Carmen Ciobanu ! Marius - Ciprian Pop, naş la Bistriţa. Starea civilă oficiată de primarul Creţu, cununia de un sobor de preoţi în frunte cu Arhimandritul Irineu de la Muntele Athos

La 1 Iunie,de „Ziua Copilului“, aleasă cât se poate de inspirat, am avut privilegiul de a lua parte la o întrunire a unor semeni diferiţi ca profesii, vârstă, preocupări, uniţi prin marea lor bunătate, omenie, altruism şi receptivitate la problemele celor din jur. Evenimentul a fost prilejuit de săvârşirea Sfintei Taine a Cununiei concitadinului nostru, doctorul în teologie ortodoxă Cristian-Iulian Ciobanu, cu tânăra economistă Carmen-Roxana. Aleasa inimii provine dintr-o familie onorabilă de asistenţi medicali în care iubirea de semeni şi Dumnezeu este pe prim plan şi se materializează prin acte concrete ale activităţii cotidiene. Este şi o fată frumoasă şi cuminte. Acesta s-a constituit într-o etapă importantă în procesul devenirii profesionale a mirelui, ce va permite o încununare a multor ani de trudă şi eforturi pentru că,prin actul căsătoriei, a îndeplinit încă una dintre condiţiile cerute pentru a putea fi hirotonit în calitate de slujitor al Domnului. Actul a avut loc la Catedrala ”Sfinţii Trei Ierarhi“ Bistriţa. Ceremonia civilă a fost oficiată de ing. Teodor Ovidiu Creţu, primarul municipiului Bistriţa, iar cea religioasă de un sobor de preoţi din care au făcut parte: părintele iconom stavrofor Ştefan Borodi, părintele iconom stavrofor Liviu Şugar, părintele iconom stavrofor Ioan Jauca, de la Prundu Bârgăului, părintele stareţ Chiril Zăgrean, de la Mănăstirea ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ Parva-Rebra, părintele duhovnic Visarion Paşca, de la Mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului“ de la Floreşti, Cluj şi părintele duhovic Paise de la Mănăstirea ”Sfântul Ierarh Spiridon“ de la Strâmba, cu participarea Coralei Andrei Mureşanu a Centrului Cultural Municipal ”George Coşbuc“, dirijor: arhidiacon profesor Pop Cornel. Tinerilor căsătoriţi li s-au transmis mesaje de felicitare de la Mitropolitul Baraba de Salonic - Grecia, Arhimandritul Serafim de la Ierusalim şi Arhimandritul Irineu de la Muntele Athos. Petrecerea care a urmat s-a constituit într-o adevărată nuntă-spectacol în care toţi protagoniştii au depus foarte mult suflet şi dăruire, s-au întrecut pe sine, oferind momente unice, pentru care toţi participanţii le mulţumesc şi îi felicită. Aceştia s-au chemat: Anunţa Motofelea, dr. Virginia Linul, Ansamblul Nunta Zamfirei, director Traian Simionca - primarul comunei Livezile, Mihai Mariş, taragotistul Apusenilor, tineri din Ansamblul de Muzică Tradiţională Românească ”Icoane“ de la Cluj-Napoca, cărora li s-a alăturat bineînţeles naşul tinerilor căsătoriţi, părintele Marius - Ciprian Pop şi fiica acestuia Maria-Antonia. O prestaţie artistică cu totul remarcabilă a avut şi tânărul Claudiu-Răzvan Zaharia, cumnatul mirelui, posesorul unui masterat în teologie ortodoxă şi cu temeinice cunoştinţe muzicale. Toţi cei prezenţi au considerat evenimentul drept o izbândă personală a fiecăruia pentru că trebuie să precizăm faptul că, în anul I de facultate, Cristi şi-a pierdut tatăl, respectiv pe Vasile Ciobanu, fost angajat la S.C. ”Mebis “ S.A.,chemat intempestiv la Domnul la vârsta de nici 43 ani. A fost o lovitură groaznică pentru familie şi în mod special pentru tânărul student şi sora sa Cristina, pe atunci elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu“, ce le putea periclita înfăptuirea năzuinţelelor de realizare profesională. Unica lor sursă de venit rămaseră salariul mamei, Ciobanu Maria-Elena, angajată tot la S.C. ”Mebis “ S.A., una dintre puţinele unităţi industriale bistriţene scăpate de tăvălugul demolator al aşa-ziselor reforme economice post-decembriste. Viaţa a demonstrat şi cu acest prilej faptul că momentele critice testează şi validează adevăratele caractere. Analizând situaţia, familia a ajuns la concluzia că nu are decât o singură alternativă şi anume aceea de a-şi strânge rândurile, să se mobilizeze şi să încerce să se descurce în condiţiile existente. Strădaniile, eforturile şi sacrificiile sale au fost privite cu multă simpatie şi încurajate de cei apropiaţi, de colegii de muncă ai mamei şi alţi semeni din jur. Unitatea familială şi solidaritatea socială au făcut ca acestea să fie încununate de succes: Cristi a devenit posesor al unei diplome de masterat în teologie ortodoxă eliberată de Universitatea ”Babeş-Bolyai“. Calităţile personale, capacitatea intelectuală şi ambiţia l-au determinat să nu se oprească aici. A optat să-şi desăvârşească pregătirea profesională pe cont propriu, prin studii doctorale cu o durată de cinci ani la Universitatea Creştină Ortodoxă ”Aristotelios“ din Salonic-Grecia, pe care le-a finalizat la începutul lunii iulie 2013. A folosit acea perioadă şi pentru perfecţionarea cunoştinţelor de limbă greacă şi a unor limbi de circulaţie internaţională. Cristina, sora sa,a absolvit Facultatea de psihologie-sociologie din cadrul Universităţii ”Babeş-Bolyai“, iar după căsătoria cu cetăţeanul englez Paul Johnson şi-a continuat pregătirea prin studii de masterat la Universitatea din Sheffield, iar în prezent profesează în învăţământul preşcolar din Marea Britanie cu rezultate dintre cele mai meritorii. Fascinat de frumuseţea ritualurilor noastre creştine ortodoxe şi de cea a viitoarei soţii, înainte de căsătorie, Paul a decis să îmbrăţişeze credinţa noastră creştină ortodoxă, actul fiind oficiat de părintele iconom stavrofor Ioan Jauca la Biserica Ortodoxă Română ”Sfântul Nicolae“ din Prundu Bârgăului. Rezultatele obţinute de cei doi tineri sunt rodul muncii şi responsabilităţii personale, dar un rol primordial l-a avut mama lor, care s-a zbătut, s-a sacrificat, a făcut tot ceea ce a fost posibil ca fiul şi fiica să învingă greutăţile şi să răzbească, motiv pentru care copiii săi minunaţi îi exprimă şi cu acest prilej întreaga lor gratitudine. Ar trebui adăugate numeroase alte nume, care i-au încurajat,iar în momentele dificile i-au ajutat,însă spaţiul limitat nu ne permite să-i menţionăm nici chiar foarte succint. O excepţie se impune totuşi amintind numele bunicii mirelui, MăriuţaTămaş, de 82 de ani, de la Joseni, singura dintre bunicii în viaţă. Aceasta, alături de regretata sa mătuşă, Floarea Trif, mamă de preot ortodox, respectiv a părintelui iconom stavrofor Eugen Trif, de soacră de preot ortodox recte a părintelui iconom stavrofor Ioan Jauca de la Prundu Bârgăului şi de bunică de soţie de preot ortodox, în concret, a părintelui Nicu Liuţă, în prezent în British Colombia-Canada, pe care mirele l-a avut şi profesor la Seminarul Teologic Ortodox Cluj-Napoca, au avut un rol decisiv în orientarea şi îndrumarea nepotului să meargă pe calea credinţei şi iubirii de Dumnezeu, l-au încurajat, iar în unele momente l-au ajutat după puteri. În aceeaşi categorie se includ şi naşii tinerei perechi, părintele Marius-Ciprian Pop, marele artist al României şi soţia dumnealui prezbitera Carmen-Adina Pop. Toţi ştim că părintele Marius-Ciprian Pop e o personalitate polivalentă, recunoscută şi apreciată a vieţii noastre culturale şi religioase, un slujitor cu har, prezentator de emisiuni de televiziune de succes, educator şi formator de caractere. Prin actuala prezenţă bistriţeană, în postura de naş a tinerei familii, a adăugat şi reafirmat o nouă şi destul de rară valenţă la caracterul său minunat – altruismul – pentru că nu e totuşi puţin lucru să renunţi la numeroasele acţiuni şi activităţi planificate poate şi unele aducătoare de faimă şi venit şi să vină la Bistriţa pentru a dărui şi a aduce bucurie unui viitor coleg de breaslă şi celor apropiaţi. Valorosul artist a reconfirmat un adevăr axiomatic şi anume faptul că, în viaţă, în afară de bani, pentru care cei ticăloşi lovesc peste tot fără încetare, fără milă şi îndurare,există şi alte valori precum: bunătatea, omenia, altruismul pe care trebuie să le apreciem şi să le promovăm. Aceasta i-au atras şi îi vor atrage cu siguranţă un surplus de admiraţie şi respect, ceea ce ne-a determinat să ajungem în final la concluzia potrivit căreia cu aşa miri, cu aşa naşi şi aşa nuntă şi toată lumea a avut de câştigat. De aceea, zicem mirilor Casă de piatră şi dorim ca lumina să le conducă paşii, iubirea să le conducă inima, dragostea să le conducă viaţa şi să-l roage pe Dumnezeu să le conducă pe toate.

Comentarii

03/06/14 16:57
crin

Pentru unii se poate ca primarul sa se deplaseze...in rest sa speram ca soborul de preoti chiar are un rost mai mare decat un singur preot.
Casa de piatra!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5