Un secol de la declanşarea primului război mondial: „Morţii tăi, puiuţ de cuc/ Tu mi-ai cântat să mă duc…”
Se pare că primul război mondial, numit de noi şi Marele Război pentru Reîntregirea Neamului, prin miza uriaşă ce a avut-o pentru români, este conflagraţia care a lăsat cele mai adânci urme în creaţia populară. Sunt cunoscute scrisorile versificate trimise de soldaţii-ţărani de pe front, ca forme ocazionale ale unor profunde sentimente de înstrăinare, în primul rând. Filtrate şi sedimentate, în producţii artistice care au biruit timpul, trăirile lor sunt o componentă a spiritului românesc de totdeauna. Românii transilvăneni, mobilizaţi în armata austro-ungară în 1914, s-au raportat la frontul italian (unde au avut loc dezertări în masă şi formarea de unităţi româneşti în cadrul armatei italiene), dar mai cu seamă la cel rusesc, cum se vede şi în textele lirice de mai jos.
„R. C.”
Pe deasupra istui sat,
Ce negură s-o lăsat?
Nu-i negura satului,
Că-i vestea-mpăratului;
Nu-i negura de la sat,
Că-i vestea de la-mpărat.
(cules de Oprea Cristina de la Oprea Floare, Chiuza, 1977)
Morţii tăi, puiuţ de cuc,
Tu mi-ai cântat să mă duc,
Să-mi las satu şi mândra,
Să mă duc, să-mi lăs ţara,
Pe mândruţa altuia.
(cules de Oprea Cristina de la Oprea Floare, Chiuza, 1977)
Vai, săraca cătana,
Când aude porunca,
Îşi descalţă opinca
Şi încalţă papucu
Şi ie drumul de-a lungu.
De-a lungu şi de-a latu,
Focu-i ştie capătu,
De-a mai înturna ori nu;
Focu-i ştie cărarea,
De-a mai înturna ori ba.
(text cules din satul Perişor, 1968)
Cărăruşă prin poiană,
Rămas bun, tată şi mamă,
Că şi eu mă duc cătană,
Cătană la Rusia,
Nu ştiu când oi înturna.
Cată, mamă, cina bine
Şi mă aşteaptă pe mine.
De-i vedea că n-oi veni,
Pune, mamă, cina-n masă,
Cinează cu cei de-acasă,
Că şi eu, mam-oi cina
Gloanţe de la Rusia.
(cules din Perişor, 1968)
De la Rusia la vale,
Trece-un tren cu cinci vagoane,
Încărcate de cătane.
Strigă unul din vagon:
„Haidaţi, fraţilor, că mor.
Cu pustie de grămadă
Mi-o luat mânuţa dreaptă;
Cu pustie de plumbuţ
Mi-o luat un picioruţ.
Du-mă la mama cei bună,
Să-mi puie mână de gumă
Şi picior de lemn de nuc,
Să pot mere după plug;
După plug şi după boi,
După ochii mândrei doi;
După plug şi după vaci,
După ochii mândrei dragi.
(cules din Perişor, 1968)
Merişor verde crengos,
Ce veste ne-aduci din jos,
Ori răgutele s-o-ntors?
Răgutele nu s-o-ntors,
Că trece-o mândră crăiasă,
Cu tri steaguri de mătasă:
Unu-i roşu ca focu,
Altu-i negru ca corbu,
Altu-i alb ca omătu.
Cel roşu-i o bătălie,
Cel negru o jelenie
Şi cel alb o bucurie.
(cules de Ţărmure Anişoara de la Ţărmure Dochiţa, Chiuza, 1977)
Ccolo-n jos, pe râturele,
Se bat două taberi grele,
De cătane tinerele.
Aşa trec plumbii prin ele,
Ca săcurea prin nuiele.
Haida, mamă, şi te uită,
Că şi iarba tătă-i cruntă:
Până-n coama calului,
Sânge de-a muscalului.
(cules de Măierean Andrei de la Floşui Paraschiva, Piatra, 1969)
Vine trenul clasa-ntâia,
Cu răniţi de la Rusia.
Strigă unu-n gura mare:
„Lasă trenu-ncetişor,
Tăte rănile mă dor.”
Strigă altu-n gura mare:
„Daţi mai tare la maşină,
Că mor în ţară străină.”
(cules de Măierean Andrei de la Floşui Paraschiva, Piatra, 1969)
Sub o tufă de vioală,
Stă o cătană să moară.
El ar muri şi nu poate:
N-are lumină de moarte,
Că la lumina aprinsă,
Stau ruşii cu puşca-ntinsă
Şi de nu iei sama bine,
Îţi pune capul sub tine,
Că ficiori ca rujile,
Le-o mâncat puterile.
(cules de Furcea Victoria, Mireş, 1969)
Mere-oi, mere, m-aş tăt duce,
Cred că poate te-aş ajunge.
Te-aş ajunge poate-odată
La Rusia blăstămată.
Unde-i vede două cruci,
Mai departe nu te duci.
Unde-i crucea aplecată,
Pune mâna şi o-ndreaptă;
Ş-o-ndreaptă spre-a noasă ţară,
Că ni-i inima amară.
(cules de Mendoiu Maria de la Mendoiu Ana, Rusu de Jos, 1990)
Toate plugurile ară
La holdă de primăvară,
Numai eu străin în ţară
Şi cu inima amară.
Ies plugurile din sat
Fără de nici un bărbat
Şi se-ndreaptă spre ogor
Moşii cu nepoţii lor.
Nu mai vezi feciori la plug,
Nice patru boi la jug.
Plugul două vaci îl trag,
De coarne ţine-on moşneag
Ş-o nevastă supărată
Strigă la vaci câteodată,
Călcând pe negru ogor,
Gândind la bărbaţii lor.
Şi o-ntreabă copiii:
„Mamă, tata unde-o fi?”
„La Rusia, ard-o focu,
C-aia mi-o mâncat norocu:
La Rusia, ard-o para,
C-aia mi-o mâncat ticneala.”
(cules de Mesaroş Eugenia de la Mesaroş Dochiţa, Bozieş, 1990)
Foaie verde iasomie,
Când fu la Sfânta Mărie,
Răsunară-n miez de noapte
Toate clopotile toate.
O sunat şi-n sat la noi
Chemând oastea la război.
Până-n răsărit de soare,
Tătă lumea fu-n picioare;
Foaie verde iasomie
Şi s-o dus la bătălie.
Tunurile bubuiau,
Mii de gloanţe şuierau
Doborând frunza de fagi
Şi feciorii noşti cei dragi,
Că pă glonţu, cât de mic,
Era scris câte-on voinic,
În frunte să-l nimerească,
Di pă lume să-l răpească.
Celor căzuţi lângă fag
Cucul le cânta cu drag,
Ploaia rana le-o spălat,
Vântu-n frunze i-o-ngropat;
Luna şi cu stelele
Le-o fost lumânările.
(cules de Mesaroş Eugenia de la Mesaroş Dochiţa, Bozieş, 1990)
Azi îi nor, mâine-i senin,
Tăţi milităraşii vin,
Numa pe neicuţ-al meu
Nu-l aduce Dumnezău,
Să-l mai văd trecând o dată
Pe la mine pe la poartă,
Cu pălărioara lată
Şi cu flori în partea dreaptă.
(cules de Varvari Dorina de la Scridon Lucreţia, Feldru, 1991)
(din colecţia A. M.)
Citiţi şi:
- 60 de ani şi-a aşteptat fiul plecat la război
- ADUCERILE-AMINTE: A. E. Baconsky – 95 (16 iunie 1925- 5 martie 1977)
- “Şăsă ani mi-am aşteptat omu să vie din război, fără a ave veşti de la el”
- Tenis de câmp. Andrei Horoba a câștigat Trofeul Marc, după finala cu bistriţeanul Mihnea Cătană!
- Spre Sonetul 66
Adaugă comentariu nou