Primar Ioan Strugari (Parva): Prefer să fim o comună mică, dar cotă parte din bani să ajungă până şi la ultimul cetăţean
Parva e o comună cu un specific aparte pentru judeţul nostru şi ăşi merită oamenii pe care îi are sau invers. Precum e relieful, semeţ, la fel şi mândria de a aparţine acestei comunităţi. Din orice discuţie avută cu oricine pe aceste meleaguri răzbate acest sentiment puternic „de a fi” din Parva. Au fost momente în istoria locală când oamenii locurilor au avut de luptat, fie şi cu memorii sau chiar cu riscul libertăţii, precum în iarna lui 1989, pentru satul, comuna lor.
Anii au trecut, dar democraţia nu a estompat cu nimic din mândria de a fi părvean. Sunt puţin peste 2700 suflete, mulţi au plecat în străinăttate să-şi caute un rost, alţii prin pădurile României muncesc pentru un trai mai bun. Dar banii se întorc mereu acasă, în ...gospodăriile frumoase, în zootehnie sau sunt investiţi în afaceri de familie.
Pentru confortul lor se zbat şi autorităţile locale.
„Prefer să fim o comună mică, dar banii să ajungă cotă parte şi până la ultimul cetăţean. Acolo unde sumt mai multe sate, de cele mai multe ori investiţiile se opresc în centrul comunei. Ne descurcăm şi dacă lasă doar un primar, un secretar şi un contabil”, spune primarul Ioan Strugari.
Fondurile europene, oportunitatea de care a profitat Parva
Comună mică, buget similar…În astfel de condiţii, autorotăţile locale au înţeles că nu trebuie ratată oportunitatea accesării fondurilor europene destinate modernizării satului românesc.
Prin Măsura 322, la Parva a fost realizată staţia de epurare şi un sistem de reţea de canalizare pe o lungime de 7,4 kilometri, de asemenea au fost extinse reţelele de apă, fiind amplastă şi o staţie d epompare a apei potabile. În proiectul integrat, în valoare de 2,5 milioane euro, a fost cuprinsă şi reabilitarea a aproximativ trei kilometri de străzi, reabilitarea Căminului Cultural şi a Primăriei Parva.
În ceea ce priveşte infrastructura de apă şi apă uzată, în etapa a doua Master Planului, pentru comuna Parva sunt incluse investiţii pentru o staţie de tratare, extindere de reţele, în valoare de 1,8 milioane euro.
Drum forestier care asigură legătura cu Telciu, modernizat pe un tronson de 7 kilometri
“În această primăvară, am avut recepţia finală la proiectul de modernizare a drumurilor forestiere, finanţat prin Măsura 125 B, în valoarea de 1,5 milioane euro. Am depus tranşele de plată şi aşteptăm să primim ultimii bani. Am reuşit să modernizăm 7,8 kilometri de drum forestier prin îmbrăcăminţi asfaltice.
Acest drum are, dacă vreţi,o utilitate istorică, pentru că este drumul care poate lega Parva de Telciu, inclusiv de Baia Borşa. Deserveşte peste 27.000 hecatre d epădure, are o lungime de peste 25 kilometri. Şi Telciu a modernizat o parte din drum, urmând ca un segment să fie prins în următorul exerciţiu financiar”, explică edilul Parvei.
În prezent, este în faza de constituire Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Izvoarele Rebrei”, care va avea ca scop principal implementarea unui proiect prion care să fie finalizat acest drum, adică un tronson de aproximativ 10 kilometri, din care 5 kilometri de la Runcu Salvei şi 5 kilometri de la Telciu. “Este un drum care este în zona administrativă a Parvei, dar proprietare sunt cele două comune. Noi suntem mai interesaţi decât ei să modernizăm acest drum, pentru că deserveşte mulţi locuitori din comună, plus zona turistică a localităţii”, argumentează Ioan Strugari.
În plus, administraţia părveană pregăteşte documentaţiile tehnice pentru trei kilometri de drumuri forestiere, proiectul urmând să fie depus tot prin intermediul ADI “Izvoarele Rebrei”.
Primul centru de informare turistică din judeţ intră în reabilitare
Alte două finanţări din fonduri europene au fost atrase de Primăria Parva prin GAL “Ţara Năsăudului”, pentru reabilizarea zonei Borcutului şi a Centrului de Informare Turistică.
“Este finanţat şi am semnat contractul pentru proiectul de reabilitare în zona Borcutului, unde vom amenaja un parc. Valoarea investiţiei este de 1,8 miliarde lei vechi. Tot prin GAL “Ţara Năsăudului” avem un proiect de reabilitare a Centrului Turistic, der fapt, primul centru turistic la judeţului, în valoare de 110.000 euro”, menţionează primarul Parvei.
Infrastructura de prevenire a inundaţiilor, realizată tot cu finanţare europeană
Autorităţile locale din Parva implementează şi un proiect pe Măsura 125 E - Lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii de prevenire şi de protecţie împotriva inundaţiilor, în valoare de 1,5 milioane euro. “Avem lcuprinse lucrări pe 14 torenţi, cel mai lung de 3 kilometri. În zonele unde protejăm şi drumurile, avem gabioane sau beton armat, în alte zone se fac praguri de fund etc. Execuţia a fost adjudecată de SC Dimex SRL, vecinii noştri. De fapt, nu cred că este logic şi normal - chiar dacă nu am avut şi alţi ofertanţi - să vină alţii de prin alte judeţe, să ia banii şi să plece”, precizează Ioan Strugari.
Bugetul local, alimentat de “resursele verzi” ale comunităţii
În acest an, veniturile din exploatarea pădurilor au fost 0, spune primarul Parvei.
“Niciodată Parva nu a avut păduri, pentru că au fost administrate de Regia Naţională a Pădurilor. Cea mai mare victorie este trecerea la Ocolul Silvic “Izvorul Someşului”, încă nu am licitat nimic, dar ne propunem să scoatem la vânzare 5000 metri cubi de material lemnos.
Cu aceşti bani vom cofinanţa un proiect finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, în baza OG 28/2013. Este vorba despre reabilitarea a 10 kilometri de drum de interes local, iar cota de cofinanţare este de 5 miliarde lei vechi, care reprezintă 2% din valoarea proiectului, plus cheltuielile neeligibile. Valoarea totală este de 1,8 milioane euro, pentru patru drumuri, şi anume Valea Vinului (3 kilometri), Valea Paltinului (2,4 kilometri), Valea Brădăţelului (3 kilometri) şi Podirei”, susţine primarul comunei.
Tot de la bugetul local, va fi finanţată şi elaborarea proiectului tehnic pentru extinderea reţelei de medie tensiune pe Valea Paltinului, pe o lungime de doi kilometri şi jumătate, pentru a racorda la reţeua electric în jur de 30 gospodării.
De asemenea, vor fi alocate fonduri pentru edificarea noii Biserici Orodoxe, lucrare începută în 2012, anul acesta mizându-se să se ajungă la acoperiş şi la “stadiul în roşu”. De asemenea, bani se vor aloca şi pentru lucrările noii clădiri a Bisericii Penticostale.
O altfel de sărbătoare, dedicată crescătorilor de animale
În ceea ce priveşte sărbătoarea comunie, şi aici Parva se distinge oarecum. În 14 septembrie, se va desfăşura cea de a IV-a ediţie a Zilei fermierului montan, care va încununa muna de peste an a părvenilor.
Citiţi şi:
- Proiecte de aproximativ 70 milioane lei, la Parva. Ioan Strugari: Prin proiectele derulate, am vrut să răspund aşteptărilor comunităţii
- Ioan Strugari (primar Parva): E un bun prilej să ne promovăm zona şi tradiţiile noastre milenare
- Sever Mureşan: Noi trebuie să punem la dispoziţia cetăţenilor şi a mediului de afaceri o infrastructură modernă
- Covor asfaltic „aşternut” pe DJ 172 B. Preşedintele Moldovan: Investiţia integrează realizările importante de la Rebra şi Parva
- Lucrările de modernizare a infrastructurii contra inundaţiilor prind contur la Parva
Adaugă comentariu nou