Ce este Pocăinţa

Pocăinţa sau Mărturisirea este o Taină care a fost instituită de Mântuitorul Iisus Hristos. El însuşi a săvârşit-o când a iertat păcatele unor oameni şi a dat puterea să ierte păcatele şi ucenicilor Săi. Taina Pocăinţei este formată din mărturisirea păcatelor, părerea de rău pentru ele şi dezlegarea păcatelor. Primul pas de întoarcere la viaţa duhovnicească, este adevărat doar un pas elementar, este viaţa morală a omului. Viaţa duhovnicească este mult mai mult, este viaţa care pătrunde legile vieţii divine, este o viaţă care nu cunoaşte pierdere, nici suferinţă, pentru că suferinţa este un drum spre moarte, nefiresc.
Prin pocăinţa noastră sinceră, smerită, începem un dialog cu Dumnezeu, începem să-L cunoaştem atât cât ne este dat să-L cunoaştem. Dacă omul este conştient de păcatele sale şi doreşte dialogul în iubire cu Dumnezeu, atunci în noi lucrează acea lumină necreată şi întunericul fuge de noi. Păcatul este o deformare a noastră, o stare nefirească care duce spre moarte, el însă n-are fiinţă în sine pentru că Dumnezeu nu l-a făcut. Trebuie să purtăm un dialog permanent cu Creatorul nostru, să-I cerem sfatul, să-I mulţumim şi să fim sigui că El ascultă rugăciunea noastră făcută cu smerenie şi din adâncul sufletului. Să ne ferim de păcat pentru că acesta este întunericul din noi, este indiferenţa şi mândria noastră. Să cerem lui Dumnezeu, cu smerenie şi dragoste, chiar şi acele lucruri care nouă ni se par cu neputinţă de realizat, pentru că la El totul este cu putinţă, tot ceea ce lucrează binele şi iubirea.
Când cerem ceva de la Dumnezeu cu adâncă smerenie înseamnă că am început să participăm şi noi împreună cu Creatorul nostru la mântuirea noastră, nu suntem simple obiecte pe care Dumnezeu să le aşeze din loc în loc. Simpla noastră hotărâre subiectivă de acceptare că Mântuitorul ne-a mântuit prin Jertfa de pe Golgota precum şi atribuirea meritelor lui Hristos pe seama noastră sunt insuficiente în opera de mânture a noastră care depinde de continuarea lucrării lui Dumnezeu, conform planului Său, de rugăciunile noastre şi de viaţa curată care trebuie s-o ducem prin faptele noastre bune. Cel care se pocăieşte cu adevărat se iartă în realitate de Dumnezeu prin preot. Mântuitorul a dat putere Apostolilor Săi şi prin ei urmaşilor lor, de a ierta păcatele. „Cărora veţi ierta păcatele se vor ierta lor şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute”, Ioan 20, 23. Preotul nu dezleagă de păcate pe om prin puterea lui, ci Dumnezeu prin harul Său iartă păcatele prin mijlocirea preotului.