Lecţia Greciei sau despre aceea că „nu trebuie să ridici tonul dacă nu ai bani în buzunar”

Dacă premierul elen ar fi cunoscut cugetarea hăzos-înţeleaptă a lui Tudor Muşatescu, probabil ar fi avut alt comportament în relaţia cu creditorii. Impresia unor naţionalişti şi populişti că se pot ascunde în spatele poporului pe care îl poartă de nas şi de căpăstru s-a vădit a fi un simplu balon de săpun.
Enorma datorie elenă de peste 320 miliarde euro este exemplara dovadă a iresponsabilităţii guvernanţilor faţă de propriul popor, pe care l-au înglodat în datorii cu scopul de a-şi păstra cât mai multă vreme scaunele în ierarhia statului. Şi în trenul românesc trebuie să privim la semnalul de alarmă, ştiind că actualmente , datoria noastră externă este enormă: 43% din PIB, adică cca. 3000 de euro per capita de locuitor( de la pruncul din leagăn la ultimul vârstnic. „Consolarea” că şi alţii au acelaşi orizont neguros (Ungaria, Franţa, Spania, Italia) este pentru naivi, fiindcă alţi parametri au economiile lor comparativ cu noi.
Fatala eroare a populiştilor Syriza, incluzând pe premier şi ex-responsabilul cu punga goală, finanţistul Varoufakis, a fost iluzia că Europa nu-şi permite falimentul Greciei, fiindcă ar afecta iremediabil... euro şi însăşi economia mondială. Nimeni nu a putut să ne lămurească cum anume ecoomia greacă (cu trei capre şi doi măslini), adică de câteva procente din PIB-ul UE, ar putea prăpădi ecoomiile Europei şi...ale lumii. Ascultând doar vuvuzelele alarmiste, tandemul Tsipras-Varoufakis a hotărât că ei ar putea să pună UE-ul la zid, blufând cu politica de forţă. Merg la tratative cu mandatul neamului elen ce-i „împuterniceşte”bizar...a nu-şi plăti datoriile. Posibil, dar numai dacă te poţi descurca de acum încolo singur, dar Băncile elene sunt goale ca băncile din parc noaptea. Pensii, salarii, de unde? Cel ce te-a împrumutat ieri, azi îl numeşti „terorist financiar”? Facem angajări masive, nu renunţăm la al 13 sau al 14-lea salar(!!!), ci renunţăm la puţina austeritate impusă de străini! Fii demn, urmaşule al lui Ulise cel şmecheros! Dar...pe paralele cui? Vrei tu, poporule demn, să nu-ţi mai plăteşti datoriile? Cu entuziasm, „talpa ţării” zice prin referendum că e de acord. Ce întrebări fumoase! Ca la unele bacalaureate româneşti. Numai că faţă-n faţă cu creditorii, s-a văzut că aroganţa nu e compatibilă cu căciula-n mână. Că nu mai ţine.
Istoria modernă a Greciei este ea însăşi o istorie a falimentelor declarate: 1837,1845, 1893,1935,1953,2015.
Doar refromele radicale şi austeritatea au readus statul elen pe linia de plutire, nu triumfalisme tip Syriza.
Când perşii s-au apropiat de Efes, locuitorii, obişnuiţi cu o viaţă bună, s-au îngrozit la gândul că vor trebui să facă faţă unui asediu. De aceea, l-au chemat pe filosoful Socrate să le dea un sfat, el, cel mai înţelept dintre greci. Ce vor face? Adunaţi într-o sală mare, l-au poftit pe Socrate pe o scenă, în faţa unei mese. Fără a scoate o vorbă, făcu un semn şi i se aduse un vas cu făină, nişte apă şi un tel de mestecat. Făcu o cocă iar apoi luând din ea, începu să mănânce domol, apoi se duse de acolo.
Efesenii pricepură semnificaţiile gestului socratic: onoraţii locuitori să îndure privaţiuni, să mănânce orice vor avea şi să renunţe la orice lux cu care se obişnuiseră.
Nu prin referendumuri şi populisme găunoase se pot îndepărta primejdiile, sărăcia, lenea, ci prin reforme curajoase şi hărnicie naţională, aşa cum au dovedit destule neamuri ale pământului. Nici Dumnezeu, în desăvârşita-i bunătate nu vrea altfel şi trimite harul Său peste munca onestă a oamenilor şi popoarelor.