Cornel Cotuțiu și ,,Cărăbușii de sub pernă,,

Cornel Cotuțiu este un scriitor care, vrei sau nu vrei, te scoate din amorțire, îți dă ghes să părăsești coconul , mai mult sau mai puțin confortabil, al comodității personale, să deschizi ochii și să privești lumea înconjurătoare prin lentila sa de observație, un detaliu optic care nu distorsionează defel imaginile.
Pamfletar înnăscut, observator excelent al societății contemporane, scriitor cu har, Cornel Cotuțiu scrie și publică într-un neostenit travaliu. Prozator care nu mimează moda literară a zilei, nu exersează romantismul sau nostalgia, el construiește adevărate turnuri de observație prin notațiile pe care le fac. Cornel Cotuțiu este unul dintre scriitorii de seamă ai momentului, ai Transilvaniei.
În urmă cu ceva timp, la Editura Charmides din Bistrița, i-a apărut volumul Cărăbușii de sub pernă. L-am citit la vremea aceea cu sufletul la gură, un soi de jurnalism literar care în caracterizează și care, pe care îți oferă acel gen de informație pe lângă care, ca ins obișnuit, treci zilnic fără să-i observi detaliile, fără să te șocheze. Am recitit cartea lui C.C. zilele acestea.
Proaspăt, cursiv, ironic și vinecător de prostie, așa mi se pare a fi și textul cărții la care fac aici referință.
Titlul, evident potrivit pentru a ilustra frământările care nu-l lasă pe omul ( aruncat între două veacuri și două milenii) să doarmă, titlul cărții are o coloratură ca un capriciu muzical, și te atrage să citești tot textul, să descoperi acolo, o lume fabuloasă. Înre cele două coperte există durere, speranță, furie și stropi abia vizibili din bucuria vieții.
,, În căutarea zăpezii,, este intitulat eseul de pagina 130, ultima lucrare din carte, și care limepezește pe deplin crezul poetic al unui prozator care întrunește toate datele pentru a fi credibil, într-o lume în care surogatul se amestecă până la refuz cu veritabilă mostră de literatură.
Zăpezile, pe care scriitorul Cornel Cotuțiu le caută terestru, sunt în ceruri, în poema care se scrie astral, și spre care alergăm continuu. Deși dur într-un context sau altul al paginilor din carte, autorul lasă loc potrivit unui romantism de cea mai pură esență. Elegant, caligrafiind ca pansonul pus de gheara unei păsări pe zăpadă, Cornel Cotuțiu dă consistență ideilor filosofale, le pune în antiteză cu realitarea frustă, și cizelând cu măiestrie textul, scoate la lumina tiparului o operă literară de excepție.
Sunt puțini scriitori care lucrează din plăcere. Unul dintre acești privilegiați ai scrisului este Cornelu Cotuțiu. El consemnează scene din cotidianul cu muchii colțuroase, șlefuiește textul doar atât cât este necesar pentru a nu obosi cititorul cu detalii care ar putea distrage atenția de la ceea ce este cu adevărat important.
,,Mozaic de tristeți cotidiane,, așa își subintitulează autorul cartea de față.
Am citit o dată, de două ori această sintagmă, am căutat să-i înțeleg sensul și, da, în cele din urmă, făcând o paralelă între omul și scriitorul Cornel Cotuțiu, am realizat că de aici, din tristețe, rezultă puterea de transfuzie extraordinară, a fluidului pe care C.C. îl preia din lumea reală, îi dă aceente de ficțiune. El nu literaturizează.
Nu uniformizează subiectele. Fiecare eseu din carte este o lume de sine stătătoare, dar adunate toate paginile într-un întreg pe care numim Carte, observăm că acolo există un Univers literar care poartă amprenta cetățenului. Un cetățean- creator ce nu poate rămâne în turnu-i de fildeș, care trăiește printre oameni de rând și, astfel, are privilegiul de-a observa acele fațete interesante ale societății, culori ce dau savoare povestirilor.
Viața profesională, clipele care compun o zi obișnuită pentru profesorul Cornel Cotuțiu, pentru scriitorul Corenl Cotuțiu, dimensiunea cronologică așezată peste faptele luate în vizor, toate aceste detalii, ale Momentului transormat în Trecut, sunt prinse, cu un spirit de observație extraordinar, într-o montură de istorisiri care pot sta foarte bine și în pagina unei Istorii, o istorie mai altminteri scrisă dar care, citită cu atenție îți lasă posiblitatea să descoperi adevăruri ( din fostul comunism) răni care încă mai supureză, mai dor. Un spațiu al cunoașterii colective, cu racilele sociale revelate corect, cartea Cărăbușii de sub pernă ne oferă acea oglindă în care privind, ne redescoperim fără farduri, fără metaforele menite să ne înfrumusețeze ca indivizi, ca societate.
O tristețe evidentă apare ca cerneală prin porii unei sugative vetuste. Autorul nici nu încearcă să o estompeze, și relatează în felul său, la obiect, fără artificii, povești cunoscute.
Nu este doar literatură în cele peste 100 de pagini de carte, este document, sunt aici acte de naștere ale unei lumi pe care C.C. o cunoaște pe viu, sau din documentările pe care le-a făcut cu profesionism, cu iscoditor interes pentru trecutul, prezentul și, de ce nu, pentru viitorul României.
Un universalism intelectual remarcabil dă notă aparte volumului, și ajungând cu observațiile și dincolo de granițele țării, în oglindă cu evenimentele ,, de politică internă,, / se observă cum, autorul nu face doar un studiu de caz izolat, el așază ca într-u puzzle , piesele potrivite, obține un întreg al fenomenlui, fenomen ce erodează edificiul colosal dintre cele două milenii.
De la istoria umanității ( în derivă) la nedumerirea tatălui în fața întrebării care îi neliniștește fetița, de la lumea-largă la valea îngustă a Someșului, în evantaiul de evenimente și trăiri interioare, Cornel Cotuțiu se mișcă sigur pe sine. O da, mai are și clipe în care mâna scriitorului tremură de emoție omenească, când durerile universale devin durerile sale și când neștiind care ar putea fi antidotul pentru sălbăticia, grosolănia și ignoranța umanității, tratează problemele zilei cu o ironie sănătoasă, aproape țărănească.
Cornel Cotuțiu, un prieten de nădejnde, un scriitor cu alură de cavaler ce caută Graalul într-o lume în care, alții chefuiesc și se vând pe mult mai puțin de 30 de arginți.
Este o duminică ziua în care parcurgi paginile scrise de Cornel Cotuțiu, dar este o dumincă în care nu rămâi indiferent la trecerea stelelor, la zbaterea aripilor a unei egrete, la iscălitura pusă de un mai mare al lumii pe actul care va slava ( sau nu va salva) planeta de la dezastru.