Enigma pseudonimului literar DELAVĂRAREA

Vărarea, numele vechi al actualei localităţi de pe Valea Someşului, botezată Nepos în timpul domniei împăratului austriac Iosif al II-lea, a fost folosit multă vreme ca pseudonim. El pare a fi o imitaţie după Delavrancea sub care se ascunde legătura cu spaţiul natal sau chiar numai contactul întâmplător cu această localitate.
Unii istorici literari au presupus că Liviu Rebreanu şi-ar fi semnat articolele cu pseudonimul „Delavărarea’’. Această ipoteză s-a bazat pe faptul că scriitorul năsăudean a îndeplinit câteva luni, în anul 1909, funcţia de ajutor de notar la Nepos, după ce a trecut pe rând în 1908 prin aceeaşi slujbă la Nimigea şi Măgura Ilvei.
Încadrarea lui la Nepos a făcut ca doi autori să fie păcăliţi de această aparenţă, atribuindu-i tainicul nume ,,Delavărarea’’, sub care semna articolele din ,,Revista Bistriţei’’ la care ar fi fost colaborator şi chiar conducătorul ei în perioada 1906-1910.
Istoricul literar Mircea Popa susţine că articolul intitulat ,,Sfinţirea bisericii din Măgura’’, apărut în revista amintită, numărul 41 din 11/24 oct. 1908 şi semnat ,,Un oaspe’’ ar aparţine lui Liviu Rebreanu. La puţin timp, un alt articol cu titlul ,,Lupta viitorului’’ poartă pseudonimul ,,Delavărarea’’ şi este de părere că nu poate fi altul decât tot Liviu Rebreanu. Pe aceeaşi poziţie se sitează şi Teodor Tanco care se lasă ademenit de aprecierea unor oameni de litere, cum că, ,,Revista Bistriţei’’ s-a bucurat de sprijinul unor colaboratori harnici şi destoinici, formaţi la publicaţiile locale, din rândul cărora nu putea să lipsească Liviu Rebreanu.
Cercetările ulterioare mai atente asupra materialelor publicate în această revistă au scos în evidenţă şi alte articole semnate cu pseudonimul ,,Delavărarea’’. Cele mai multe erau scrise pe teme de agrozootehnie şi aparţineau unuia şi aceluiaşi autor care mai târziu îşi va dezvălui numele, ieşind din anonimat. Acesta nu este altul decât medicul veterinar PAVEL TOFAN din Nepos. El şi-a ales acest pseudonim din dragoste pentru comuna sa natală şi pentru istoria ei zbuciumată. Simţul practic al profesiei sale, dublat de talentul său publicistic, i-au încununat activitatea, făcându-se util pentru cei din jur.
Treptat, anonimul îşi dezvăluie identitatea semnându-şi articolele cu adevăratul său nume, dovedindu-se un talentat scriitor. Istoria Vărării de odinioară este oglindită în două legende publicate în anii maturităţii sale. Este vorba de ,,Clopotul din cetatea lui Rareş’’ (Cluj, 1929) şi ,,Cămara împăratului’’ (1932 ), lucrări care au stat la baza scrierii dramei în patru acte,, Domniţa Stana’’, aparţinând scriitorului şi libretistului clujean Ilariu G.Albu, piesă care a fost publicată în anul 1935 şi valorificată pe scena Operei Române din Cluj-Napoca.
Iată cum Liviu Rebreanu a intrat, fără voinţa lui, într-o legendă de care a beneficiat localitatea Vărarea, adică Nepos şi prin ea, satul a ieşit din anonimat.