Valea Măgheruşului: povestea satului, aşezată în carte de părintele Ilie Pioraş

Duminică, întreaga comunitate de pe Valea Măgheruşului a fost în sărbătoare. Biserica străbună a fost plină la Maslul săvârşit de soborul de preoţi în frunte cu părintele protopop Alexandru Vidican. Sătucul ce nu depăşeşte 100 de locuitori, este o oază de linişte pentru cei care doresc pentru câteva ceasuri să cunoască lumea satului de altădată. Deşi aproape de oraş, la nici 10 km, şi la doar doi km de Sigmir, cu un drum pietruit, accesibil, datorită primarului comunei, Sorin Mititean, Valea Măgheruşului păstrează încă izul unei localităţi în care timpul se opreşte din când în când pentru a-şi rememora trecutul. Aşa s-a întâmplat şi duminică, când micuţa biserică a fost arhiplină pentru a fi părtaşă la un moment unic, lansarea cărţii „Valea Măgheruşului- Biserica şi şcoala”. Scrisă cu drag de oameni, de către părintele Ilie Pioraş, cartea prezintă repere din viaţa acestui colţ de rai, după cum îl numeşte în Prefaţă, părintele protopop Alexandru Vidican. Aici, toate păsările cântă şi-l preaslăvesc pe Dumnezeu alături de credincioşii, care au un bun păstor, amintindu-l aici pe părintele Ilie. Îl cunosc încă din perioada 1993-2000, când era preot la Perişor şi la filia Păltineasa, unde adeseori mergeam la Sf. Liturghie. Mai mult, părintele era prezent la noi, la Dumbrăviţa, întotdeauna de hramul Sfintei Marii. Împreună cu doamna preoteasă, sunt un model de intelectuali ai satului, care ştiu să-şi păstreze nu doar credinţa, ci şi tradiţiile, dragostea aceasta fiind insuflată şi copiilor lor. Părintele, împreună cu doamna preoteasă, sunt de loc din Rodna şi destinul i-a făcut să se stabilească la Şieu Măgheruş. Poate nimic nu este întâmplător şi părintele şi-a urmat biserica din sat, spunem acest lucru pentru că în 1772 biserica din lemn de la Rodna era donată comunităţii de pe Valea Măgheruşului. Astfel, peste ani, în locul unde a ajuns, la propriu, biserica din Rodna, un fiu al acestei comunităţi este preot aici. Cartea surprinde nu doar prin datele despre cei doi stâlpi ai unei comunităţi – biserica şi şcoala – ci şi prin modul în care este construită, regăsind aici date despre întemeietorii bisericii, despre dascăli, despre oamenii de frunte ai acestei comunităţi. Vălenii sunt oameni deosebiţi care au pornit în lume sub stindardul credinţei, pentru a demonstra că şi din micile aşezări se nasc intelectuali. Apărut la Editura George Coşbuc, volumul a fost editat cu sprijinul Consiliului Local Şieu Măgheruş şi cu binecuvântarea mitropolitului Andrei. Pe lângă partea documentară impresionează şi imaginile, care surprind tradiţiile de altădată, dar şi evenimente importante din viaţa comunităţii, precum claca de la acoperirea bisericii vechi din Rodna sau resfinţirea bisericii de către mitropolitul Andrei.
Cartea părintelui Pioraş este un omagiu adus locuitorilor acestor meleaguri care, iată de acum vor atinge nemurirea, deoarece scrisul este cel care rămâne peste timp. La lansarea cărţii au vorbit protopopul Alexandru Vidican, etnologul Liviu Păiuş (unchiul părintelui), editorul Dumitru Munteanu, primarul Sorin Mititean. Aşa cum am spus şi în faţa credincioşilor de pe Valea Măgheruşului, preotul trebuie să rămână un model pentru comunitate, mai ales aici unde nu mai există şcoală, iar cartea scrisă de părintele Ilie Pioraş este un model pentru toţi preoţii, care păstoresc asemenea comunităţi şi care ar putea scoate la iveală din negura timpului datele identitare ale acestora. Sunt deja mulţi dintre preoţii din judeţ care au reuşit să editeze monografii sau cărţi care vorbesc despre satele lor şi îi felicităm pentru acest lucru. Vălenii au avut o sărbătoare de care, su siguranţă, îşi vor aminti peste timp. Pentru acest lucru, părintele Ilie Pioraş, vrednic şi aplecat cu dragoste asupra slujirii atât la altarul credinţei cât şi al educaţiei, merită felicitările noastre. Am ajuns pentru prima dată pe acest drum al Văii Măgheruşului dinspre Şieu Măgheruş şi am plecat după câteva ore de bucurie spre Sigmir, părăsind satul la fel precum în romanul „Ion” de Liviu Rebreanu, cu gândul că cele mai frumoase trăiri româneşti le poţi avea doar în asemenea comunităţi. Precum cea a vălenilor.