Melania Cuc
Punctul comun
Cinăm în bucătăria comună.
Gândim împreună
Programul din viața care urmează.
Eu voi ridica o biserică din poeme!
Zic,
Voi
Ridicați doar din umerii pe care
Șoimii de vânătoare
Moțăie cu capișonul pe ochi.
De-a lungul distanței dintre lingură și gură
Negura-i mai albă ca pânza de sub
Vopseaua tabloului celebru.
Ca într-un facsimil,
Copiez unghiurile unde
Se cade
Să-mi așez furculița,
Apoi, linia de asalt a cuțitului
Și pâinea, și vinul...
Pe furiş,
Unghia pisicii domestice
Sfâșie fața de masă
Până la sânge.
Nelinişti
Centrul pământului.
Plămân tăvălit în praful cretei
Cu care îmi scriu neliniștile.
Incorect, irelevant, irecuperabil
Este
Momentul culminant al discursului
Din care ies scântei de revoltă.
Aici,
Îmi închei misiunea
Ca și cum
Ochiul s-ar goli singur de lumină.
Beau apa ploilor
Pustiită fiind de frica neștiinței.
Este doar o senzație.
Momentul
Doar mi-l imaginez că îl prind,
Că îl pipăi, îl miros, îl aud
Cum se zbate
În cuşca mea cu gratii nesigilate.
Câinii din Lună
Cordonul de argint
Strangulând grumazul mânzului nenăscut...
Latră câinii din Lună.
Ce mai întâmplare neverosimilă!
Tot lumini și umbre desperecheate
Se admiră în oglinda apei-albe.
Teama asta-i mai subțire decât mine.
Abia de-o ating
Și se sparge în respiraţii neştiute.
Ies și eu din gura-lumii.
Gata îmbrăcată de bal
Mă preling
Cu mustul de struguri sălbatici
În paharul de pe masa voastră, oameni.
Câinii din Lună mă amușină,
Caută , caută sânge
Printre miliardele de forme indefinite
Ale repetiției generale.
În rana de butaforie sută la sută
S-a înfipt granata;
Piatră scumpă, mare cât dropia toamnei.
Într-un caleidoscop
Imaginea personală,
Așa, răsturnată, fragmentată,
Reconstituită
După chipul şi asemănarea femeii...
În casa cu bufniţe,
Un caleidoscop din veacul trecut.
Amintirle huruie,
Se învârt, amețesc
Se prind de braţele mele,
De grumazul mamei
Care nu îmi mai trimte flori de mușcată
Presate-n scrisori.
Zi de zi,
Mai adaug un rid
Sub fardul culorii,
Oja ieftină de pe unghii se crapă,
Se împrăștie tot sideful
Ca puful de îngeri.
Masa pe care arunci
Asul ascuns într-o mânecă
Aruncăm asul din mânecă
Străluminează seara în care
Jocul și norocul
Mă dispută cu îndârjire.
Sunt colecționarul de jucării vechi,
Un samsar de sentimente cultivate
În cernoziomul grădinii cu melci.
Imaginile se rostogoliesc în ghem din fir de nailon
Capătul sforii îmi taie genunchii
Osul, de sub care
Se aud scrâșnetele din măsele și dinți.
Nu știu nimic
Vă scriu dintr-o prismă de sticlă vitrată.
Modern, imposibil de digerat
De stomacul ierburilor neglorioase,
Spațiul din jur
Adăpostește
Mărgelele de sub limba de șarpe constrictor,
Resturi de la masa de nuntă din Galillea,
Și capul retezat al unei regine nenorocoase.
Vorbim în geometriile peste care
Manualele de școală trec
Ca un deget uns cu salivă.
Filă după filă, dăm înainte,
Și doar ochiul se bucură de spectacol,
Ochiul artificial se dilată, râde
Ca și când un oftalmolog i-ar picura
Între pleoape
Elixiruri uitate.
Nu știu nimic despre reconstituirea unei lumi pierdute.
Adaug numai detalii, praf și pulbere
Din ceea ce
Vine pe căi neștiute
Spre mine.
În libertatea mea garantată cu singura-mi viață
Debarasez mesele la care
Sclavii și stăpânii
Au ros frumusețea cărnii până la oasele albe.
Dorm bogații cu duhul,
Cum dorm ghiftuite furnicile.
Bocancul,
Cu un număr mai mare
S-a pus deja în mișcare, pe aleea
Cu perbolele din care
Mulțimea adună spinii pentru încoronare.
Râul îmbrăcase rochia de mătase
Fără nasturi, fără firul de aur,
Doar trupul despletit în șuvințe,
Pielea albă și sângele agățat-șirag
De gulerul pietrelor
Ce-și ascuțeau colții
În frunza vieții.
Am coborât
În adânc de lumină,
Am mers de-a bușilea
Prin visul ploii de iunie.
Insectele, elitrele din metale necunoscute,
Și apoi,
Zborul cu motor
Care a zdrențuit
Liniștea cimitirului.
Un pas înainte,
Doi pași înapoi,
Așa, ca într-un tango argentinian
Am exersat până la epuizare.
Ciungi și șchiopi,
Mergem mai departe
De-a lungul râului
Care a îmbrăcat pentru noi
Rochie nouă,
Rochie de mătase.
Pe mal,
Un spițer,
Scoate aspirină
Din sălciile tinere și încrezătoare.
Despre, cum...
Umbra mea,
Doamnă fără nume,
Haină scumpă
Ce desăvârșește ceremonia
Altui început.
Interpretați-mi cum doriți
Viața fără de mâneci,
Jucați-mi rolul,
Pe care
Îl știți pe de rost..
În dulapul plin cu suflete
Și damf de naftalină
Molii rozosin
Iau de la capăt exercițiul de autoapărare.
Am un magazin cu insecticide
Care ucid curat și fără durere de cap.
Pe cântarul de inox
Stau pulberi de vieți
Care nu s-au născut încă.
Întrebările sinucigașe
Își retează limba.
Răspund pe muțește.
Este un alt fel de flirt,
De dragoste cu moartea cea tânără și frumoasă.
De sub arborele împăcat cu de toate,
Budha zâmbește fără niciun motiv.
Despre cum am trăit,
Urlă toate megafoanele
Dintr-un oraș plin cu ochelari de miop.
Adaugă comentariu nou