Eficiența energetică, la voia constituirii asociațiilor de proprietari

Demersul Primăriei oraşului Beclean pentru creșterea pe bani europeni a performanței energetice la blocurile din oraș depinde în mare măsură de organizarea asociațiilor de proprietari, somate să se constituie pentru a da șanse proiectului să se materializeze. Este vorba despre prima etapă din programul administraţiei locale ce vizează realizarea izolării termice şi reabilitarea tuturor blocurilor din Beclean. Aflată la stadiul documentațiilor tehnice, această fază are la bază o listă de zece imobile aprobate de către Consiliul Local să fie incluse în proiecte privind îmbunătăţirea eficienţei termice, finanţate din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Astfel, prin axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, prioritatea de investiţii 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor, va fi posibilă materializarea demersurilor autorităţilor locale beclenare în vederea modernizării blocurilor din localitate, obiectiv aflat şi în Strategia de dezvoltare locală a oraşului Beclean pentru perioada 2014 – 2020.
Valoarea totală a planurilor de modernizare urbană este de 6.453.651,46 lei, adică 1.448.000 euro.
Blocurile de locuinţe vizate să intre în prima etapă de reabilitare termică şi valoarea investiţiilor la fiecare bloc în parte, stabilite de către proiectanţi, sunt următoarele:
1. Bloc A32, strada 1 Decembrie 1918,nr. 16 – 508.729,37 lei (114.000 euro)
2. Bloc A 44, Piaţa Libertăţii, nr. 6 – 865.169,22 lei (194.000 euro)
3. Bloc F 2, Piaţa Libertăţii, nr. 12 – 729.829,65 lei (183.000 euro)
4. Bloc B 20, strada Mihail Kogălniceanu, nr. 20 – 824.598,59 lei (207.000 euro)
5. Bloc B 19, strada Mihail Kogălniceanu, nr. 19 – 681.583,92 lei (153.000 euro)
6. Bloc E 1-2, Aleea Zorilor, nr. 7-9 – 815.961,52 lei (183.000 euro)
7. Bloc A 2, strada 1 Decembrie 1918, nr. 4 – 286.001,68 lei (64.000 euro)
8. Bloc A 40, strada Grigore Silaşi, nr. 1 – 632.709,42 lei (142.000 euro)
9. Bloc 1-2, strada 1 Decembrie 1918, nr. 2 – 296.636,81 lei (66.000 euro)
10. Bloc 1-2, strada 1 Decembrie 1918, nr. 6 – 812.431,28 lei (182.000 euro)
Conform proiectului tehnic, lucrările presupun:
• izolarea termică a faţadei – parte vitrată, prin înlocuirea tâmplăriei exterioare existente (inclusiv a celei corespunzătoare accesului în blocul de locuinţe) cu tâmplărie termoizolantă pentru îmbunătăţirea performanţei energetice a părţii vitrate, tâmplărie dotată cu dispozitive/fante/grile pentru aerisirea controlată a spaţiilor ocupate şi evitarea apariţiei condensului pe elementele de anvelopă;
• izolarea termică a faţadei – parte opacă, inclusiv termo-hidroizolarea terasei, respectiv termoizolarea planşeului peste ultimul nivel în cazul existenţei şarpantei, cu sisteme termoizolante;
• închiderea balcoanelor şi/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapeţilor;
• repararea acoperişului tip terasă/şarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare şi evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip şarpantă;
• izolarea termică a planşeului peste subsol, unde sunt prevăzute apartamente la parter;
• modernizarea instalaţiilor de termoficare la nivelul subsolului, acolo unde este cazul.
Prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiţii 3.1., Operaţiunea A – Clădiri rezidenţiale, oraşul Beclean îşi va continua modernizarea din punct urbanistic şi arhitectural, aspectul blocurilor urmând să se schimbe radical, în ton cu ambianța unui oraş aflat în plină ascensiune turistică și economică. În urma implementării acestor proiecte, deținătorii de apartamente în Beclean vor reuşi importante economii băneşti la facturile de utilități termice, costurile mai mici de întreținere fiind consecința directă a investiției în îmbunătăţirea performanţelor energetice a locuințelor

Comentarii

08/11/16 11:35
Bistritean

Lumea trebuie sa inteleaga ca se fac eforturi disperate de catre "smecherii statului ", ca sa se reface vechile "asociatii " de locatari sau proprietari, pentru ca statul sa le poata controla total .
Este foarte adevarat faptul ca se pot gestiona resursele mult mai bine, ca preturile si cheltuielile pot fi mai reduse, ca se creaza pentru gestionare si coordonare niste "locuri de munca " ... etc. etc. dar DEZAVANTAJELE NU LE SPUNE si nu le recunoaste NIMENI :
- In primul rand, si vrei si ba, trebuie sa contribui la cheltuielile commune ;
- apoi, si iti place tie si ba, caldura si apa calda, nu le poti primidecat deoadata cu toata lumea si la orele stabilite in acest program comun si n-ai decat sa te modelezi tu dupa ele si nu ijvers ... ;
- Reteaua de apa si canalizare, de la sursa si pana la consummator, este lunga si pana ajunge la tine , pierderile de energie calorica, iti plac sau nu le suporti tu si nu "firma furnizoare " . La fel si pierderile de pe retzea... ;
- Ori pleci de acasa ori ba, ori locuiesti in imobil ori ba, platesti la fel ca toata lumea ... fara exceptie, la fel si frigul sau proasta intretinere si exploatare...
- Daca vrei sa vinzi apartamentul ( locuintza ) trebuie sa gasesti un comparator, care accepta starea de "comuniune " in care te afli si este de stiut ca lumea in general, s-a cam saturat de "colectiv" ... de "folosirea in comun " al utilitatilor si de teoria ca " ce-i aici e al nostru " ... nu te poti "rupe " de aceasta stare de coindiviziune odata ce ai acceptat sa intri in joc, decat numai cu acordul tuturor si fi sigur ca cei care consuma mult si zilnic, nu iti vor da acest accord niciodata.
Asadar oameni buni, nu va lasati pacaliti. Multumiti-i Lui Dumnezeu ca ati reusit sa iesiti din aceasta stare de "coindiviziune " , ca sunteti stapani fiecare pe banii si proprietatile voastre, ca le puteti folosi unde, cum si cat doriti Dvs, ca nu va dicteaza nimeni ce si cum ori cat sa cheltuiti cu ele... si ca va puteti vinde locuintele oricui si la preturi mult mai mari, daca totul este independent si nu depindeti de cei din jur .
-Acuma statul, face eforturi disperate, sa nu se "sparga " clica ( mai ales ) din Bucuresti si din marile orase... unde oamenii deja au ajuns la capatul puterilor si rabdarii, ca sunt legati unii de altii, ca marea majoritate n-au bani de intretinere, de reparatie si de exploatare si ca vrea cu disperare, ca totul sa fie "la gramada " si sa nu-si piarda locurile de munca celor care "dau in faliment " !
-La comun si la gramada, statul forteaza indirect pe toata lumea sa faca presiuni asupra rauplatinicilor si daca acestia n-au bani, sa poata lua de la cei care si-au pierdut rabdarea si n-au de ales, sa accepte sa plateasca ei si datoriile "railor"... ca sa poata beneficia de aceste utilitati, altfel, rabda alaturi de acestia ...
Nu va poate obliga nimeni nici sa intrati intr-o stare de "coindiviziune " si nici sa rameneti in ea, numai ca trebuie sa intelegeti ca daca intrati, greu veti mai putea scapa !
Cu alte cuvinte, acolo unde ati reusit " separarea " si " individualizarea " nu fiti fraieri sa renuntati la acest beneficiu si avantaj ! Teoria cu avantajul " fondurilor europene "... este doar o capcana, care n-o sa va placa !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5