“CUIBUL DE LUMINĂ” - LĂRGEŞTE SFERA DE APRECIERE A ŞCOLII

După anii de basm petrecuți pe Leșcior, Pe Față și Valea Măriilor, fata trișcașului Mălai a fost dusă de valurile vieții pe alte locuri încărcate de istorie, în Cetatea Albei, însă cu dorința arzătoare de a reveni spre a redescoperi atâtea comori de prin văgăunile satului Leșu, cuprinse doar în cronicile prescurtate ale vremii.
Cuvântul cheie în viața scriitoarei de la poalele Heniului este munca, ce i-a definit năzuințele și activitatea căreia i s-a dedicat total cu modestie și sete de viață. Scrisul a fost și a rămas dragostea vieții sale. Cioplește fraza, recitând de zeci de ori ceea ce scrie, ca dovadă scrierile ei sunt captivante și elegante, cu cuvinte confesive, pătrunzătoare cu o perfectă stăpânire a fluxului narativ, cu priceperea de a crea construcții epice justificate în cele mai mici detalii.
În vara anului 2016, la Festivalul Trișcașilor, o mare și reușită sărbătoare folclorică, renumită în țară și peste granițe s-a îmbinat cântecul cu povestea, cu literatura. Și-au dat mâna creatorii cu cititorii, profesorii cu elevii, în cadrul Cenaclului literar ”Anton Coșbuc”, coordonat de scriitoarea Elisabeta Lușcan, membră a Ligii Scriitorilor Români, Filiala Năsăud. Activitatea cenaclului leșan a fost ca un preambul al Festivalului, unde Veronica a adus la un loc eroii cărții “Cuib de lumină”, profesori de ieri și de azi, foști elevi, oameni cultivați, receptivi, cu diferite profesii ce au plecat în lume de la școlile Leșului, unde au asimilat valorile culturii.
Cartea prezentată în acest cadru de excepție încărcat de emoții, emoțiile anilor de acasă, cu o zestre genetică ce s-a configurat în timp într-un nou stil de viață, a adus în sufletele participanților poveștile străbune ale școlilor locale.
Cartea prezentată într-un cabinet școlar, a lărgit sfera de aprecieri la adresa dascălilor, care au scris pagini din viața dăscălească, povestiri adevărate cu caracter didactic și umoristic. Domină discursul activ, matur, care confirmă un coordonator autentic deosebit de rafinat, o bună cunoscătoare a mediului didactic local, unde și ea a slujit în primii ani ai tinereții.
Cartea luminii din Leșu, nu este lipsită de rafinament analitic, este scrisă cu mesaje sensibile, diversificate, demonstrând mari disponibilități empatice cu pătrunzătoare intuiții și o perfectă stăpânire a fluxului narativ, scrisă într-un stil elegant, plină de sentimente, cu scene construite cu meticulozitate.
Textele semnate de valoroși dascăli au fluiditate aparte, sunt echilibrate valoric, producând impresii durabile și profunde, încărcate de afinități. Autoarea știe să disece aparențele, să construiască în planuri paralele, antrenându-se în labirinturi fascinante. Fata trișcașului, care a dat piept cu Fata Pădurii știe să comunice benefic cu dascălii și elevii și să se folosească de performanțele intelectuale.
Veronica a adus pentru leșeni ceva nou, pentru că omul, așa cum scria Lucian Blaga în “Geneza metaforei”, a devenit om când a început să existe altfel, să depășească imediatul, să existe întru mister și relevare, să creeze. Dă viață gândurilor, deoarece nimeni nu-și va aminti de tine pentru gândurile tale secrete, numai dacă îi ceri lui Dumnezeu forța și înțelepciunea să le exprimi. A demonstrat prin acest volum cât de mult înseamnă pentru ea școala, apărându-i valorile autentice intrând într-un cerc de acțiune foarte întins.
Veronica Oșorheian, doamna cu mai multe tinereți acumulate se află în sezonul de recoltare, aducând în prim plan recolta școlară printr-un bilanț făcut cu stăruință și acribie, demonstrând că școala din satul natal este productivă, dovedind prin pleiada de cărturari ce și-au luat zborul de sub Heniu, comunicând eficient cu toate zonele experienței umane.
Fata de pe Leșcior dă sfaturi și sprijin tuturor, împărtășește altora cunoștințe și impresii, se documentează temeinic, caută, cercetează, se informează, se consultă, cere sfaturi, discută cu oamenii, îi respectă și-i sensibilizează prin creațiile sale.
Cartea “Cuib de lumină” este un model al lumii elevate prin care descoperim latura sensibilă a exemplului de conduită a dascălului spre binele tuturor. Voința de creație o determină să răscolească bibliotecile, arhivele, ca un buldozer, spre a aduna o imensă cantitate de informații, spre a da viață noilor sale proiecte de creație.