Protestul magistraților bistrițeni nu a mai avut loc –În locul lor, Florin Chreji și Marius Bălan au pichetat astăzi Palatul de Justiție

Așteptatul protest al magistraților, eveniment anunțat de judecătorul Vasilică-Cristi Danileţ, de la Tribunalul Cluj, fost membru CSM, pe rețelele de socializare, nu a avut nici un efect în județul Bistrița-Năsăud. Cert, la acest protest, între orele 12.00 și 13.00, în fața Palatului de Justiție nu a fost de găsit vreun judecător sau procurer ci, doar membri ai Asociației ”Bistrița Civică”. De la pichetare nu a lipsit Florin Chereji sau Marius Bălan.   Reamintim faptul că judecătorul Vasilică-Cristi Danileţ, de la Tribunalul Cluj, fost membru CSM, a anunțat că magistraţi din patru judeţe vor ieşi în stradă să protesteze împotriva modificărilor la legile justiţiei, la Codul Penal şi la Codul de Procedură Penală.

“Luni, între orele 12-13, judecătorii și procurorii din județele Cluj, Sălaj, Maramureș, Bistrița-Năsăud vor ieși în fața tribunalelor, îmbrăcați în robe! Ei vor protesta împotriva modificărilor aduse la legile justiției și a codurilor penal și de procedură penală. Sperăm că la fel vor proceda magistrații din celelalte județe ale țării.

Magistrații români nu vor accepta nepăsători ca Parlamentul să dezbată legi date în favoarea infractorilor. Este o rușine ceea ce se întâmplă. Legile nu se fac pentru anumite persoane.

In momentul de față judecătorii penaliști și procurorii discută necesitatea de a intra săptămâna viitoare într-o formă de protest.

Așadar, luni vom anunța și noi: SUNTEM CU OCHII PE VOI! Dacă trebuie să iasă și magistrații în stradă sa înțelegeți că e groasă, atunci o să facem și asta, să vuiască Europa!”, a scris Danileţ pe Facebook.

Senatul urmează să adopte astăzi cele trei legi ale justiţiei, dezbătute în Comisia specială şi votate de Camera Deputaţilor. Pe lângă legile justiţiei, modificările anunţate la codurile penale au stârnit reacţii vehemente din partea unor magistraţi, inclusiv din partea procurorului general şi a şefei DNA.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5