Irina Petraş despre Ursita lui Pavel Dan, în „România literară”

După Ion Brad, în revista „Blajul” (nr. 3, noiembrie 2017) şi Constantin Cubleşan, în „Discobolul” (nr. 238-239-240, octombrie-noiembrie-decembrie 2017), urmează Irina Petraş, în „România literară” (nr. 3. 19 ianuarie 2018). Toţi trei scriu despre antologia „Ursita” de Pavel Dan, ediţie alcătuită şi îngrijită de Aurel Podaru, cu o amplă prefaţă de Ion Vlad (Editura Mega, Cluj-Napoca, 2017). Despre opiniile exprimate de Ion Brad şi Constantin Cubleşan s-a scris, recent, în ziarul nostru şi nu mai e cazul să revenim. Ne vom referi, în continuare, la cronica semnată de Irina Petraş în deja amintita revistă.
„Gândită ca volum aniversar, Ursita e pusă sub semnul unei necesare recuperări. Moartea timpurie l-a aşezat pe Pavel Dan (1907-1937) sub zodia neîmplinirii tragice, ediţiile succesive ale operei sale având mereu acest substrat al îndreptării lucrurilor. […] Dar nu viaţa mai scurtă sau mai lungă contează, ci consistenţa celor scrise în timpul hărăzit de o ursită oricât de nemiloasă. Istoria literaturilor lumii e plină de scriitori dispăruţi la vârste tinere care şi-au câştigat un loc de necontestat în patrimoniul literar graţie calităţii operei. E şi cazul lui Pavel Dan. Proza sa s-a bucurat de multe reeditări, i s-au dedicat cărţi întregi (Monica Lazăr, Ion Vlad, Constantin Cubleşan, Gabriela Chiciudean), au scris despre el Ion Chinezu, Octav Şuluţiu, Nicolae Manolescu, I. Negoiţescu, Nicolae Balotă, Valeriu Cristea, Petru Poantă etc. Prima «integrală», cu o prefaţă de Andrei Moldovan, i se datorează lui Aurel Podaru (2012). […]
În studiul introductiv, Ion Vlad vorbeşte despre «toposul cu o valoare arhetipală extinsă dincolo de specificul universului rural», despre veritabilul edificiu filosofic care se configurează în fundal. Reluând ideile eseului din 1986, Pavel Dan. Zborul frânt al unui destin, profesorul lansează o atent înnoită invitaţie le (re)lectură. El reaminteşte că majoritatea exegeţilor au remarcat «realismul transfigurat de o viziune care depăşeşte imaginea obiectivată a lumii ţărăneşti» şi investigarea condiţiei umane cu instrumentarul aspru al expresionismului. Aşezat în linia Ioan Slavici, Ion Agârbiceanu, Liviu Rebreanu, Pavel Dan aduce, nuanţează Ion Vlad, «un alt mod de a privi şi de a recrea realul, supradimensionând raporturile interumane, destinul fiinţelor copleşite de semnele inexorabile ale vieţii, dar mai ales ale tragicului sau ale grotescului; spaima, oniricul, tainele definitiv fixate în fiinţa mereu ameninţată situează nuvelele şi fragmentele sale narative dincolo de realismul epocii, regăsind elemente ale expresionismului, ale tragicului lui Dostoievski sau Tolstoi, Knut Hamsun sau Ibsen. Ţipătul lui Eduard Munch… poate fi regăsit în registrul narativ al lui Pavel Dan». […] Am recitit nuvelele descoperind, pe fundalul lucrat în pastă groasă al dealurilor transilvane («Apoi dealuri şi dealuri cât cuprindeau ochii ca valurile împietrite ale unei mări înfuriate»), glasurile autentice ale personajelor care se întâlnesc, precum «pâraiele pustiitoare de pe dealurile Câmpiei în şuvoiul adânc, clocotitor al Mureşului», sub bagheta unui prozator de raftul întâi, deloc datat, al cărui zbor poate fi frânt doar de nepăsarea noastră”, conchide Irina Patraş.
Despre această antologie au mai scris, până în prezent, Icu Crăciun, în „Răsunetul”, Victor Ştir, în „Mesagerul de BN” şi Ioan L. Şimon, în „Mesagerul literar şi artistic”, supliment editat în colaborare cu Filiala Mureş a USR.