Un nume devenit renume, autor de fapte bune: inginerul Liviu-Valer Guţiu

Fiecare îndeletnicire, meserie, profesie are importanţa sa socială. E suficient să ne amintim doar  faptul că brutarul trudește în miez de noapte pentru ca dimineaţa să avem pită rumenă și caldă pe masă  sau că instalatorul intervine, de regulă cu promptitudine și la orice oră din zi sau din noapte, pentru a remedia o defecţiune ori o avarie produsă la instalaţia de alimentare cu apă, energie electrică, termică, de gaz metan și înlătura o situaţie generatoare de insecuritate, pericol și disconfort, iar exemplele ar putea desigur continua. O analiză a implicaţiilor în plan social a diferitelor activităţi relevă totuși diferenţieri de ordin calitativ în favoarea prestaţiilor unor anumite categorii cum e și cea de constructor din care  a făcut parte și regretatul inginer Liviu-Valer Guţiu (13.03.1932 - 08.08.2017), o personalitate de prim rang  a hidroenergeticii românești, a Văii Bârgăului și  a judeţului  la care mi-am propus să mă refer în cele ce urmează  

Acesta a văzut lumina zilei în familia fostului notar Liviu Guţiu, de la Josenii Bârgăului, a cărui fostă locuinţă e situată în centrul civic vizavi de Casa Domnului.  Mama acestuia, Florica Parasca, din familia “Mocnii“ a fost fiica unora dintre gospodarii de frunte ai comunităţii, proprietari ai  uneia dintre cele mai faine, mai arătoase și mai trainice case din sat, ce ieșea în evidenţă și atrăgea de fiecare dată atenţia și privirea tuturor celor ce-și purtau pașii prin zonă. Construcţia, situată la D.N. 17 (D.E. 58) a rezistat nu demult chiar unei lovituri năpraznice aplicate  în miez de noapte de un TIR cu numere de înmatriculare în alt judeţ, ce a părăsit partea carosabilă  și s-a năpustit ca un bolid asupra-i, dărâmându-i peretele uneia dintre camere, provocând groază, spaimă, panică și derută actualilor proprietari și locatari, care în final s-au socotit totuşi norocoși că au scăpat cu viaţă. Personal am avut și am din totdeauna și alte  motive să nu trec indiferent pe lângă respectiva  locaţie.

Aici a intrat în viaţă și în lume Toader Parasca, un reputat fiu al satului și al Văii Bârgăului, cadru didactic și pedagog renumit, fost director al Școlii de la Tiha Bârgăului, aflat în relaţii de amiciţie cu toţi foștii dascăli de valoare ai Joseniului. Totodată, îmi reamintește de fiecare dată de o situaţie nostimă și inedită, ce a avut-o ca autoare pe o soră a respectivului dascăl, nepoată de frate a soţiei fostului notar. Aceasta, la o vârstă fragedă a fost măritată de părinţi cu un fecior falnic și de treabă din sat, care bine crescut n-a atentat și nici n-a avut acces în prealabil la fructul oprit. După ce și-a dus nevasta acasă a avut însă parte de  surprize, ce au făcut ca în final actul căsătoriei să nu se mai poată consuma. Fată mare, sfioasă, cu educaţia specifică acelor ani n-a acceptat nici în ruptul capului și nici n-a putut fi de nimeni capacitată, de toamna și până primăvara, să-și onoreze obligaţiile de nevastă, astfel 29că în primăvară, soţul exasperat de demersurile lui infructoase  s-a văzut nevoit să o returneze socrilor, motivând că: “și-a dorit o soţie, iar ei i-au dat o păpușă!“. Ulterior, respectiva s-a recăsătorit cu un alt tânăr din sat, care după război a îndeplinit o perioadă funcţia de președinte al comitetului provizoriu (echivalentul funcţiei de președinte al consiliului local și primar al comunei – n.n.). În prezent, la cei 92 de ani ai săi, fosta mireasă, încă falnică și zveltă preum o zvârlugă, care un pic dichisită ar putea arăta ca o adevărată divă, din postura de venerabilă văduvă (cel de-al doilea soţ a decedat în urmă cu  mai bine de patru decenii – n.n.),  regretă comportamentul avut, pe care îl pune pe seama vârstei fragede și lipsei de experienţă,  zice că: “a fost tânără și bolândă!“.

În aceeași casă, a  fost ginere Gicu Platon (06.08.1952 – 29.01.2011), un băiat simpatic și foarte bun gospodar, chemat intempestiv la Domnul în urmă cu șase ani, fiul lui Ioan Platon (01.12.1917 – 30.04.1990), un verișor de-al mamei autorului acestor rânduri, care, între anii 1962-1968 a îndeplinit funcţia de vicepreședinte al sfatului popular comunal, pe care toată lumea îl considera fiu natural al  fostului preot Ioan Buzdug, ce a păstorit comunitatea ortodoxă între 1925 – 1952,  fost condamnat în perioada ocupaţiei horthyste la o pedeapsă privativă de libertate de doi ani închisoare pentru ofensă adusă ocupantului vremelnic. Liviu-Valer Guţiu, primul dintre cei doi cilezi ai familiei fostului notar, s-a dovedit a fi încă din primii ani de viaţă, tare neastâmpărat, hiperactiv,  non-conformist, cu o iniţiativă debordantă și un curaj situat la limita nesăbuinţei, calităţi pe care avea să le valorifice din plin în viitoarea sa activitate profesională. În copilărie,  împreună cu alţi prașcăi cu care își petrecea timpul au transformat acoperişul grajdului în derdeluș.

Din nefericire a avut și o lansare nereușită, ocazie cu care și-a fracturat un picior, fractura n-a fost rezolvată corect, deși în zonă în afara cadrelor medicale de specialitate existau și o serie de tămăduitori cu experienţă și rezultate în domeniu la Ragla, Susenii Bârgăului,  Maieru, Rebrișoara și nu numai, care cu știinţă, meticulozitate și o sensibilitate aparte reușeau să reconstituie de fiecare dată și aducă la starea iniţială membrul fracturat, care apoi era tratat cu o pomadă preparată în principal din miere de albine, alcool sanitar și ingrediente naturiste, după care era imobilizat cu atele, iar dacă pacientul urma  recomandările primite problema putea fi rezolvată în timp rezonabil. Caracterul hiperactiv și non-conformist al viitorului inginer l-au determinat să nu ţină seama  de nimic, iar drept urmare a rămas șchiop, fiind nevoit  să suporte toată viaţa consecinţele.

După absolvirea liceului a urmat Facultatea de Construcţii Hidrotehnice din cadrul Institutului Politehnic Timișoara, pe care a absolvit-o în anul 1957. A fost repartizat la Amenajarea de la Bicaz - Centrala Hidroelectrică “Dimitrie Leonida“ (Stejaru), care  a constituit o școală a hidroenergeticenilor români,  unde vreme de aproape patru ani respectiv până în iulie 1960, când a fost pusă în funcţiune, a venit cu soluţii tehnice și contribuit la realizarea grandioasei construcţii. (Barajul are înălţimea de 127 m,  lungimea coronamentului este de 435 m, s-au încorporat în el 1,65 milioane metri cubi de beton și beton armat. În 50 ani de funcţionare centrala a produs peste 2o miliarde MWh.) Aici a dobândit aici o experienţă vastă, care dublată de calităţile sale personale și organizatorice i-au permis o ascensiune profesională continuă și obţinerea unor rezultate importante pentru neam și ţară. O prezentare fie chiar enunţiativă  ar depăși însă cu mult spaţiul aferent prezentului material. De aceea, ne vom limita doar la câteva referiri deosebit de succinte. Între 1960 – 1966 a activat în cadrul Grupului de șantiere “Bistriţa Aval“, la barajul de la Piatra Neamţ, Unităţile Hidroenergetice Roznov, Zănești, Costișa și Racova. În calitate de inginer șef a condus lucrările de la amenajările Racova, Gârleni, Lilieci și Bacău. În 1967 a fost promovat în funcţia de director al Grupului redevenit Grupul de Șantiere Bacău, apoi Antepriza de Construcţii Hidroenergetice Siret-Bacău având în coordonare șantierele de la Poiana Uzului, Siriu pe râul Buzău, Stânca-Costești pe Prut, Bolboci pe Ialomiţa, Tașca pe Bicaz precum și Staţia de pompe Cernavodă la  care s-au mai adăugat Canal Evacuare Apă Caldă de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, Centrala Hidroelectrică de pe același amplasament și lucrările de organizare de șantier din ansamblul nuclear-energetic. A condus nemijlocit investiţiile de la Amenajările Hidroenergetice Galbeni, Răcăciuni și Berești de pe râul Siret. De asemenea, și-a adus contribuţia la realizarea lucrărilor de alimentare cu apă de la Bacău, Buhuși, Târgu-Neamţ și alte comunităţi.  A  fost autor și coautor a multor invenţii și inovaţii, ce și-au găsit aplicabilitate practică la barajele de la Poiana Uzului și Stânca-Costești, ultimul fiind cea mai mare acumulare din ţară, după Porţile de Fier I, realizată între anii 1971-1978,  având o capacitate de peste 1,4 miliarde m.c. apă, suprafaţa lacului la o capacitate medie fiind de 5900 hectare.

Experienţa dobândită și-a valorificat-o în Monitorizarea lucrărilor de la Amenajarea Izbiceni și cele de reparaţii capitale de la Amenajarea Hidroenergetică Sadu. Conștient de răspunderea ce-i revenea în calitate de director al unui colectiv de  dimensiunea și importanţa  celui al  Anteprizei de Construcţii Hidroenergetice Bacău cu 6000 angajaţi și o bază tehnică impresionantă, care la un moment dat număra peste 800 de autobasculante și alte utilaje de mare capacitate  nu lăsa și nu putea să lase desfășurarea activităţii la voia întâmplării. Exigent cu sine și cu cei de jur a fost adeptul și a militat pentru intronarea unei discipline de fier întrucât orice greșeală putea  duce la accidente grave soldate cu pierderi de vieţi omenești și materiale. În același timp, s-a zbătut și luptat din răsputeri pentru rezolvarea problemelor de muncă și viaţă ale salariaţilor,  chiar dacă uneori prin demersurile și acţiunile sale i-a supărat pe unii dintre decidenţii politici și administrativi ai vremii. Nu e de mirare că a primit ameninţări de genul “dacă altă dată o să-ţi mai permiţi să faci asemenea lucruri o să te dau afară!“ la care răspunsul primit era unul plin de demnitate și curaj: “pe mine n-aveţi cum să mă daţi afară pentru că eu sunt afară, în vârf de munte, de când mă știu“. Interesant e și faptul că a avut relaţii din cele mai amiabile chiar de amiciţie cu oameni politici precum Mihai Marina sau Nicolae Bușui, ce au activat în judeţul Bistriţa-Năsăud, cu ultimul au participat împreună la revelioane și alte activităţi recreative în Bârgău.

Pentru a urgenta demararea lucrărilor la unul dintre obiectivele importante  a apelat chiar la fostul  șef al statului. Nu s-a lăsat încorsetat nici chiar de reglementările administrativ-birocratice, care puteau bloca activitatea unităţii. Astfel, exasperat de faptul că pentru Amenajarea Hidroenergetică de la Stânca- Costeşti de pe Prut de la frontiera cu Republica Moldova se întârzia elaborarea decretului pentru modificarea frontierei de sat, a decis să demareze lucrările  de asigurare a amplasamentului pe proprie răspundere. În acest scop, a luat legătura cu conducerile IAS-urilor din zonă, care după ce le-a promis și construit un saivan au pregătit cu câteva zeci de tractoare în mod operativ viitorul amplasament. A fost acuzat de modificarea ilegală a frontierei de stat  și   ameninţat că i se vor imputa cheltuielile efectuate, dar în final a reieșit în mod indubitabil că acţionat în interesul ţării și neamului românesc și nu s-au mai  luat  măsuri împotriva lui. Prin demersuri la autorităţile locale a obţinut și  pus la dispoziţia salariaţilor 4000 apartamente.

În condiţiile penuriei de alimente din ultimii ani dinainte de 22 decembrie 1989 a vegheat  ca angajaţii  săi să nu întâmpine dificultăţi  în aprovizionare inclusiv pentru familii. A manifestat sensibilate chiar și faţă de problemele sociale ale unor oameni din afara unităţii. Astfel, încă din primii săi ani de activitate, aflând că bunul părinte ortodox din localitatea natală, Vasile Deac, (n. 05.06.1905 în Gornești, judeţul Mureș, într-o familie cu 12 copii - decedat în 17.09.1963, în Josenii Bârgăului, unde a profesat între 1952 – 1963),   întâmpină mari dificultăţi întrucât e suferind de cancer de plămâni, iar soţia Deac Leontina (n. Pop la 24.05.1910 în Mocod - 06.08.2005 Bistriţa),o fostă distinsă învăţătoare, ce a profesat la Simionești, Josenii Bârgăului și Mijlocenii Bârgăului, pensionară, are o pensie de doar 440 lei și  nu-și pot permite să-și întreţină fiul mai mic, absolvent al Liceului “Ady Șincai“ din Cluj-Napoca, la facultate, i-a creat posibilitatea ca, în perioada 1962-1963, să  se angajeze în funcţia de dispecer șef la Grupul de șantiere de la Costișa și să realizeze venituri lunare ce ajungeau uneori la 5000-6000 lei. Totodată, a avut grijă ca proaspătul salariat, la intervale de câte două sau trei luni, să beneficieze de câteva zile libere pentru deconectare și pentru a putea să-și revadă familia. Mircea a folosit aceste ocazii pentru a înfiinţa împreună cu amicii săi: Adrian Mănarcă, student la Facultatea de filologie Cluj-Napoca, viitor jurnalist de marcă, membru fondator al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Eugen Trif (04.08.1942-09.03.2000), student la Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Sibiu, care după absolvire a păstorit comunităţile ortodoxe de la Chiraleș și Mijlocenii Bârgăului, unde i-a succedat în funcţie părintelui protopop iconom stavrofor Augustin Pop, supravieţuitorul miraculos al masacrului din Bârgău din noaptea de 09/10 octombrie 1944, Ioan Lazar și Simion Saveschi, ambii studenţi la Conservatorul de Muzică “Gheorghe Dima“, viitori oameni de cultură, primul  deţinător al trofelului primei ediţii al Concursului Naţional de Romanţe “Crizantema de Aur“ de la Târgoviște, Titus Wachsman-Hogiu (06.11.1943 – 05.03.2016), student la Facultatea de filosofie și filologie  Cluj, viitor cadru didactic, și alţi tineri talentaţi din comună pentru a înfiinţa o orchestră de muzică populară și ușoară.

Oricând revenea acasă împreună cu colegii prezentau spectacole de înaltă ţinută, deosebit de apreciate  nu numai la Josenii Bârgăului, dar și în celelalte localităţi de pe Valea Bârgăului, la Bistriţa și nu numai. În acest fel, Mircea Deac (22.02.1942 - 25.01.2005) și-a putut asigura fondurile  necesare continuării studiilor în cadrul Facultăţii de teologie ortodoxă de la Sibiu (1964-1968). La absolvire a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Ortodoxe Române Săsarm, pe care a păstorit-o între anii 1968- 2005.

Membrii familiei Deac, în special fiul Deac Leonard-Lucian (n. la 13.06.1934 ) și ceilalţi aparţinători i-au rămas rămas pentru totdeauna recunoscători. Pentru rezultatele obţinute inginerul Liviu-Valer Guţiu a fost recompensat în bani, i s-au acordat ordine și medalii. S-a numărat chiar printre beneficiarii unei recompense acordate  de fostul președinte jugoslav Iosip Broz Titu, care la inagurarea Hidrocentralei de la Porţile de Fier I aflând că mai mulţi specialiști români doresc să participe la un meci de fotbal susţinut la 17 mai 1972 la Belgrad de selecţionata de fotbal a ţării noastre pentru calificare la Campionatul European le-a pus la dispoziţie un microbuz. În spiritul specific românesc cu care ne tratăm uneori binefăcătorii, în ultimii ani ai perioadei active, s-a  încercat să i se distrugă reputaţia câștigată printr-o activitate titanică ce a presupus multă pricepere, dăruire, sacrificii și eroism. A fost  cercetat sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și alte fapte conexe, fiind reclamat că unii dintre angajaţii cărora le-a repartizat locuinţe l-ar fi gratulat cu câte un cartuş de  ţigări  BT sau Kent, care atunci costa  8 respectiv 12 lei, uitându-se probabil faptul că trăiam în România, unde a devenit aproape o cutumă să-l recompensezi cu o mică atenţie pe cel care îţi face un bine. T

rebuie precizat că fostul nostru conjudeţean a fost și un foarte mare admirator al activităţii sportive, care după cum se cunoaște nu se susţine  doar cu manifestări de admiraţie și simpatie, ci are nevoie și de susţinere concretă materializată în baze sportive,  care atunci nu se puteau realiza decât forţând un pic cadrul legislativ, împingându-l spre limitele sale maxime de admisibilitate. După încetarea perioadei sale active s-a declarat nemulţumit de faptul că ţara noastră n-a rezolvat problema valorificării potenţialului său hidroenergetic.

În opinia sa și nu numai, aceasta ar fi trebuit să constituie una dintre priorităţile naţionale întrucât permite obţinerea resursei de energie cea mai ieftină, ne asigură protecţie,  iar în condiţiile modificărilor climatice poate contribui la asigurarea securităţii noastre alimentare prin acoperirea necesarului de apă în perioadele de secetă și cu deficit de precipitaţii precum și la prevenirea inundaţiilor prin  regularizarea și controlul debitelor în cele cu exces. De asemenea, a fost preocupat și indignat de faptul că în vreme ce preţul de producţie al acestui gen de energie este doar de doar câţiva bani pe kilowat, prin mânării ieftine ajunge la consumatorii pentru care a trudit  și s-a sacrificat la preţuri destul de piperate. În mod incontestabil, inginerul Liviu-Valer Guţiu a realizat lucruri importante pentru neam și ţară, iar activitatea și rezultatele muncii sale merită a fi cunoscute și în judeţul  de baștină, mai ales de cei care au în derulare programe și proiecte de dezvoltare investiţională întrucât pot constitui surse de inspiraţie dintre cele mai preţioase și folositoare.