Să faci bine nu-i niciodată rău!

Cu ceva vreme în urmă un tânăr, care executa munci agricole pe un teren din vecini, la un moment dat a coborât de pe tractor, a venit la limita de proprietate și s-a prezentat: “Sunt Puiu” !, “Sunt Puiu” !, fără alte detalii, după care fiecare ne-am continuat treaba. Dând un restart în memoria personală mi-am reamintit că cuvintele lui se pot constitui într-un mesaj de mulțumire la câteva decenii de la venirea sa pe lume. La debutul activității profesionale, deși șeful nemijlocit formulase cerința să nu ne implicăm în acte și acțiuni, care nu sunt de competența noastră și să lăsăm pe cei abilitați să facă acest lucru, ceea ce până la urmă e și situația ideală, dar cum viața e mult mai complexă decât cerințele șefilor, dispozițiile legilor și reglementărilor cu caracter normativ apăreau situații ce impuneau să intervenim ca orice cetățean cinstit al acestei țări întrucât non-acțiunea, pasivitatea, toleranța, constituia atunci ca și acum un act descalificant pentru orice slujbaș ce mânca/mănâncă pită de la statul român. Îmi reamintesc de o situație în care un ins agresiv, tare înfierbântat și pus pe rele, înarmat cu un cuțit cu lama de vreo 18-20 cm îl alerga pe stradă și printre blocurile situate în Bulevardul Decebal din municipiul Bistrița pe un tânăr cu care avusese o altercație spre consternarea și oprobiul persoanelor prezente printre care se numărau și câțiva vecini și cunoscuți. Am fost obligat să intervin prompt, i-am cerut agresorului în mod imperativ să-mi predea cuțitul, iar după mai multe avertismente s-a conformat. După instrumentare cauza a fost soluționată prin aplicarea unei sancțiuni contravenționale. Măsura s-a dovedit a fi favorabilă atât celor direct implicați întrucât i-am prevenit să ajungă la săvârșirea unor fapte mult mai grave și în postura de infractori cât și pentru restabilirea climatului de ordine și siguranță civică. Dat fiind faptul că în oraș majoritatea colegilor ne deplasam pedestru adică pe jos contribuiam indirect la asigurarea unui habitat sănătos, la o viață sănătoasă pentru care deplasarea (mișcarea) în aer liber este esențială, dar și la un climat social sănătos întrucât veneam în contact cu viața reală care din când în când ne oferea situații de încălcare a ordinii și liniștii publice, ce obligau la asemenea intervenții. Nu puteam asista pasivi la spargerea vitrinei unei unități comerciale, a unui cinematograf sau instituții publice, ne implicam și contribuiam la identficarea autorilor chiar dacă acest lucru nu făcea parte din fișa postului și nu conta în palmaresul profesional. Într-o împrejurare nu catadicseam să ajut victima unei agresiuni să-și adune de pe domeniul public lucrurile personale (șapca, ceasul, pantofii ) pe care și le pierduse în timpul unei altercații. În toate aceste intervenții n-am avut în vedere și n-am luat în calcul posibilitatea de a mă alege și a fi gratulat cu câțiva pumni, lovituri, înjurături sau alte binefaceri, aspectul fiindu-mi invederat ulterior de un fost foarte bun prieten polițist. Întrucât într-un apartament de la stradă situat la etaj se produsese un scandal, am urcat, am sunat la ușă, iar autorii au încetat instantaneu disputa, care era și scopul intervenției. În câteva clipe mi s-a alăturat și Nelu Suciu, prietenul polițist, care atunci era șeful arestului la I.P.J. L-am întrebat de ce a urcat ? Mi-a explicat că a făcut acest lucru din prietenie și din dorința de a mă proteja la nevoie pentru că uneori au de suferit chiar și cei ce intervin în scandaluri și dispute. Pe parcurs mi-am extins aria intervențiilor, implicându-mă și în medierea, aplanarea și stingerea unor neînțelegeri de ordin familial. Am avut asemenea solcitări din partea lui Adrian Puiu, tatăl tânărului de la Joseni. Acesta muncea și locuia împreună cu soția la Bistrița. Eforia provocată de venirea pe lume a primului său fecior și dobândirea calității de pater familias (tată de familie – n.n.), încurajat de prieteni, Ady în loc să vină în sprijinul mamei și noului născut a ținut-o mai multe zile în chefuri și petreceri, iar mama disperată și-a luat fătul și a plecat la părinți. L-am întâlnit în timp ce eram în compania regretatului părinte Mircea Deac (22.02.1942 - 25.01.2005), preot paroh al Parohiei ortodoxe române de la Săsarm, pe care a păstorit-o între anii 1968- 2005. ( Mircea a fost fiul părintelui Vasile Deac, n. 05.06.1905 în Gornești, judeţul Mureș, într-o familie cu 12 copii - decedat în 17.09.1963, în Josenii Bârgăului, unde a profesat între 1952 – 1963 și Deac Leontina n. Pop la 24.05.1910 în Mocod - 06.08.2005 Bistriţa, o distinsă învăţătoare. După absolvirea liceului părinții n-au avut posibilități financiare să-și ajute fiul să-și continue studiile întrucât tatăl era suferind de cancer de plămâni la scurt timp a decedat, iar mama avea o pensie de doar 440 lei. Soluția salvatoare i-a venit din partea unui josenar, inginerul Liviu-Valer Guţiu (13.03.1932 - 08.08.2017), un titan al hidroenergeticii românești, fost director general al Anteprizei de Construcţii Hidroenergetice cu 6000 angajaţi și o bază tehnică impresionantă, care la un moment dat număra peste 800 de autobasculante și alte utilaje de mare capacitate, sub coordonarea căruia s-au realizat obiective de o importanță deosebită pentru neam și țară începând cu Amenajarea de la Bicaz - Centrala Hidroelectrică “Dimitrie Leonida“ (Stejaru), Barajul de la Piatra Neamţ, Unităţile Hidroenergetice Roznov, Zănești, Costișa și Racova. amenajările Racova, Gârleni, Lilieci și Bacău investițiile de la Poiana Uzului, Siriu pe râul Buzău, Stânca-Costești pe Prut, Bolboci pe Ialomiţa, Tașca pe Bicaz, Staţia de pompe Cernavodă la care s-au mai adăugat Canal Evacuare Apă Caldă de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, Centrala Hidroelectrică de pe același amplasament și lucrările de organizare de șantier din ansamblul nuclearo-energetic, amenajările destinate asigurării alimentării cu apă a unor mari comunități umane, care i-a creat posibilitatea să se angajeze în funcţia de dispecer șef la Grupul de șantiere de la Costișa și să realizeze fondurile necesare continuării studiilor – n.n. ). După ce ni s-a căinat îndelung pentru situția în care a ajuns și multe insistențe având în vedere faptul că provenea dintr-o familie respectată și apreciată, de foarte buni gospodari am dat curs solicitării. Badea Andrei își înființase în “Fundături” cu multă trudă și pricepere o foarte frumoasă livadă cu câteva sute de pomi fructifei, de unde toamna nu prididea cu strânsul, transportul, depozitarea și valorificarea recoltei. Deși am ajuns în Bârgău la o oră nepotrivită, după ce oamenii se culcase, am fost primiți cu înțelegerea cuvenită. Ady și-a recuperat nevasta și copilul pe care i-am adus la Bistrița, iar de atunci nu i-am revăzut. Intervenția noastră se pare că a rămas în memoria familiei și a celor interesați drept una pozitivă. Alții au zis că a fost una atipică și cam ciudată întrucât a fost implicat un slujitor al Domnului și un “Black Man”, „Omul Negru”, denumire cu care am fost și suntem gratulați uneori de emanații postdecembriști. În realitate și unul și celălalt nu ne-am propus decât să facem bine pentru că să faci bine nu-i niciodată rău pentru că dacă în viaţa faci bine, bine vei găsi, iar dacă faci rău şi-l faci şi premeditat, numai rău vei găsi !. Trecerea timpului pare să ne dea dreptate. Chiar și după intervenția noastră familia Puiu n-a avut parte de liniștea cuvenită pe care o merita, pe care o scontam și așteptam cu toții. Dovada se regăsește și e consemnată lapidar pe o cruce și inscripție din fața casei: Puiu Nistor-Adrian (1999-2010, unul dintre nepoței, după ce promovase cu brio examenul de bacalaureat se întreținea în fața casei situată în preajma D.N. 17/D.E.58 cu o colegă și vecină au observat la un moment dat că un autovehicul scăpat de sub control se îndreaptă ca un bolid spre ei. Au încercat să intre în curte pentru a-și salva viața, dar n-a reușit decât fata, Ady devenind victimă nefericită și nevinovată a teribilei tragedii. În ultimele zile am constatat totuși și un lucru pozitiv, în parcela de porumb hibrid în care lucra Puiu Adrian jr și care la sfârșitul lunii iunie a.c. în timpul unei vijelii a fost afectată puternic de grindină de mari dimensiuni, cultura a început să se refacă și că există perspective de a se obține recoltă mai ales dacă se va aplica tehnologia aplicată de un foarte bun fermier bistrițean, care obișnuiește să-ți recolteze porumbul după ce acumulează niște valori nutritive ridicate.