Olimpiu Nușfelean intervievat de ziarul Lumina

Cotidianul Lumina și săptămânalul Lumina de Duminică sunt parte integrantă a Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române. Publicațiile sunt coordonate de pr. Nicolae Dascălu, consilier patriarhal, în calitate de director, diac. Ciprian Bâra - redactor șef, poeta Daniela Şontică - redactor șef adjunct, Augustin Păunoiu - redactor șef la Lumina de Duminică, Alexandru Briciu- secretar general de redacție.Suplimentul cultural Lumina literară și artistică de duminică, din 15 iulie 2018, găzduiește un interviu luat lui Olimpiu Nușfelean de prof. Maria-Daniela Pănăzan, sub titlul „Toți avem dreptul să trăim poetic”.
În chapeau-ul interviului, Olimpiu Nușfelean este prezentat ca fiind „un cunoscut poet, prozator și eseist pentru care cuvântul este adesea de inspirație biblică și pentru care ieșirea din marasm se poate face prin sublimarea trăirii ca exercițiu poetic”, cititorii fiind invitați să parcurgă „un interviu cu scriitorul care crede cu tărie că putem fura raiul cu ajutorul cuvântului”, făcându-se trimitere la una dintre cărțile sale.
Răspunzând întrebărilor, intervievatul vorbește despre puterea cuvântului poetic de a ne scoate din marasmul existenței și despre dreptul fiecăruia de a trăi poetic. „Poezia – ni se spune - nu mizează neapărat pe oameni aparte, ci pe oameni firești, care cred în înnoirea sufletului lor, a ființei lor, crez la care toți avem dreptul. Ca să pui în lucrare un asemenea crez, nu-i nevoie să fii neapărat poet, trebuie să fii un om de credință, căutător al adevărului lumii, un adevăr ce trebuie de multe ori descoperit. Nu-i ușor. Toți avem dreptul să trăim poetic, fără să umblăm cu capul în nori... (…) Recunoscuți sau alungați din cetate, onorați sau „blestemați”, tâlhari ai frumuseții răpite din inefabil (dincolo de atâtea poetici), nu fură oare poeții, cu limba lor atât de bine măiestrită, fărâme de rai? Poezia este o continuă întoarcere la frumusețea adevărului. Hoțul de pe cruce iese din propria condiție, urcă într-o altă condiție - pentru care, în aparență, nu părea hărăzit - cu ajutorul cuvântului, care este creator. Cuvântul este creator de noi condiții ale existenței noastre.” Poetul vorbește despre satul natal („Despre satul meu - Șieu-Sfântu - pot spune că este un spațiu complet: râu, șes, deal, pădure, într-o geografie ușor ascensională.”), despre casa dinainte („Casa dinainte nu e o încăpere de simplă relaxare, ca o sufragerie în care te întâlnești la un vin cu prietenii. E împodobită cu lucruri de mână - țoale, perne, ștergare - și mai ales cu icoane, cu candela unde adesea pâlpâie o lumină nestinsă.”), despre familia creștină („Societatea noastră este o societate în continuă fărâmițare, cum pare să fie orice societate. Familia creștină îi dă o coerență și un sens. Ea nu stabilește doar o relație de parteneriat, care este precară, fără legături structurale, validate de tradiție. Ea nu se lasă instalată într-un discurs artificial, care oricând poate fi reprimat. Cultivă legături foarte subtile, imuabile, calde, prin care sunt hrănite motive ale viețuirii noastre pe pământ, ale rostului acestei viețuiri. Modele biblice îi stau mereu înainte.”), despre orele de religie („Biblia este cea mai mare carte de învățătură. Știe școala întotdeauna acest lucru?”). Cât despre influențele biblice în literatură, intervievatul conchide: „Este interesant cum, într-o literatură deturnată în perioada postbelică de la o evoluție firească, motivul biblic dă consistență și firesc discursului literar, discursului poetic. Cât timp discursul poetic este potențat de temele și motivele biblice, asociate cu tema nașterii sau a morții, cu tema iubirii, limba română - care ne edifică pe fiecare - are toate șansele să se mențină vie și fermecătoare.”
Interviul este însoțit de câteva fotografii ale scriitorului.
Menționăm că în ziarul Lumina din 24 iunie a. c., poetul și criticul literar Paul Aretzu a semnat un comentariu la cartea lui Olimpiu Nușfelean pomenită în interviu, „Să furi raiul cu ajutorul cuvântului.”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5