3 reparații auto pe care le poți face singur, pentru economie

Întreținerea mașinii prin revizii periodice în service-uri autorizate îi prelungește durata de viață. Între aceste vizite, există și defecțiuni minore, care nu impun nevoia unui ajutor specializat. Cu puțină îndemânare și o minimă informare, le poți remedia chiar pe locul tău parcare. Nu trebuie să fii neapărat pasionat de tehnici Do-It-Yourself pentru a schimba o roată sau a înlocui un bec ars ori acumulatorul mașinii tale. În achiziția componentelor de schimb, caută piese Audi A8 de la ePiesa.ro și alege dintr-o gamă variată de produse pentru a beneficia de reduceri și a primi componentele de care ai nevoie în cel mai scurt timp, prin serviciul de curierat rapid.

În continuare, urmează pașii pe care ți-i prezentăm mai jos și bucură-te de economia pe care o faci datorită manoperei gratuite.

Schimbul roților

O pană de cauciuc nu trebuie să provoace coșmaruri unui șofer. În primul rând, trebuie să te asiguri că ai în portbagaj o roată de rezervă funcțională, cheie de roți și cric. Ca să nu apelezi la o platformă auto costisitoare pentru o simplă pană de cauciuc, încearcă să montezi singur roata de rezervă pe mașină. Fiecare automobil este dotat cu un cric din fabricație, care se montează într-o anumită poziție, sub prag, lângă roata din față sau din spate, pentru a avea stabilitate și a susține greutatea întregii mașini. Dacă nu identifici locașul exact în care trebuie montat cricul, consultă cartea tehnică a mașinii. Înainte de a ridica mașina, slăbește prezoanele roții cu cheia. După ce cauciucul nu mai atinge solul, poți să desfiletezi prezoanele și să demontezi roata. În locul ei, montează roata de rezervă, prinde prezoanele și coboară cricul, după care strânge prezoanele cu cheia de roți. Dacă anvelopa de rezervă are dimensiuni mai mici decât cele patru cauciucuri de pe mașină, adaptează viteza la condițiile comunicate de producător. Unii fabricanți de mașini montează roți mai mici de rezervă pentru a câștiga spațiu în portbagaj, dar atenționează asupra numărului de kilometri pe care îi poți parcurge și regimul de viteză cu care poți merge în siguranță. Operațiunea nu este complicată, o poți executa în timpul zilei sau noaptea, indiferent de condițiile meteorologice.

Înlocuirea becurilor

În funcție de mașina pe care o conduci, înlocuirea unui bec poate fi un procedeu simplu sau unul mai complicat. Odată ce ai prins puțină experiență, ți se va părea din ce în ce mai ușor. Dacă nu ai un martor în bord care să te atenționeze că ai o problemă la sistemul de iluminat, trebuie să urmărești periodic buna funcționare a tuturor becurilor. În cazul semnalizării, notificarea acustică este mai sacadată în cazul unui bec ars decât în mod normal. Așadar, dacă auzi un ticăit mai rapid atunci când semnalizezi, verifică unde ai de înlocuit un bec. Circulația pe drumurile publice cu lumini nefuncționale te poate expune primirii unei sancțiuni din partea poliției rutiere. Abaterea atrage reținerea certificatului de înmatriculare, puncte de penalizare și amendă. În funcție de becul de înlocuit, informează-te cu privire la specificațiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească. Alege doar produse de calitate, pentru a nu fi nevoit să repeți operațiunea foarte curând. Pentru înlocuirea unui bec ars trebuie să desfaci niște garnituri de protecție împotriva prafului și clemele care prind conectorii electrici. Becul pe care îl montezi nu trebuie atins cu mâna pe partea de sticlă. Odată montat, verifică funcționarea și pornește motorul, pentru a te asigura că nu există trepidații ale farului care pot accentua degradarea becului. Pentru documentare, cele mai utile sunt tutorialele video încărcate pe internet, care îți explică metodic toți pașii ce trebuie urmați.

Înnoirea bateriei

Acumulatorul auto face parte din categoria consumabilelor și poate ceda în orice moment, dacă este vechi sau a fost supus câteva ore unor consumatori cu motorul oprit (faruri uitate aprinse, player audio etc.). Dacă bateria are o vechime mai mare de 5 ani și mașina nu mai pornește, cel mai probabil trebuie înlocuită. Procedeul este destul de simplu, trebuie doar să demontezi bornele și să montezi acumulatorul nou. Alege doar produse de calitate, cu respectarea indicațiilor de voltaj și amperaj ale producătorului mașinii tale. Vei avea nevoie de o cheie fixă pentru demontarea bornelor și o tubulară pentru clama ce fixează partea de jos a bateriei. După ce ai fixat noua baterie în tava specială, poți înfileta șuruburile bornelor și vei avea din nou energie electrică pentru mașina ta.

În întreținerea automobilului sunt câteva operațiuni care nu necesită ajutor specializat. Asumarea înlocuirii unei piese simple te scutește de o cheltuială în plus și îți aduce satisfacția unui lucru bine făcut. Informează-te cu privire la pașii pe care trebuie să-i urmezi, vizionează tutoriale și vei descoperi că uneori cel mai bun mecanic al mașinii tale poți fi chiar tu.

sursa foto: https://www.freepik.com/free-photo/young-man-changing-tire-broken-down-red-car_2627522.htm

 

 

Comentarii

11/05/19 12:00
cititor

Pai... " domnia , prostia si comoditatea ... intotdeauna au fost pe bani " !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5