Noul Ford Focus ST combină performanțele de circuit cu dinamica de șosea într-o mașină care poate fi utilizată în viața de zi cu zi fără compromisuri
- Noul Focus ST, dezvoltat de divizia Ford Performance și îmbogățit cu o serie de tehnologii sport avansate, va fi disponibil pe piață începând cu vara acestui an în versiunile de caroserie hatchback cu cinci uși și wagon.
- Gama de motoare puternice include unitatea EcoBoost pe benzină de 2.3 litri (280 CP, 420 Nm), cu o turbină twin-scroll și anti-lag, și unitatea EcoBlue diesel de 2.0 litri (190 CP și 400 Nm de la 2000 rpm).
- Primul diferențial electronic cu alunecare limitată prezent pe un model Ford cu tracțiune față îmbunătățește stabilitatea. Noua tehnologie de sincronizare a turațiilor (Rev-matching) este oferită împreună cu transmisia manuală cu șase rapoarte scurte. Este disponibilă, de asemenea, o transmisie automată cu șapte rapoarte.
- Sistemul selectabil Drive Modes este prezent în premieră pe Focus ST și ajustează elemente precum Electronic Brake Booster sau cea mai rapidă direcție servo-asistată electric disponibilă în gama Ford, pentru a corela scenariul dinamic cu performanțele mașinii.
- Confortul și experiența la condus sunt optimizate cu ajutorul scaunelor sport Recaro și prin configurația avansată a suspensiei spate independente, care beneficiază de sistemul Continously Controlled Damping (Sistem de amortizare controlată continuu).
KÖLN, Germania, 18 februarie 2018 – Ford a dezvăluit astăzi noul Focus ST, dezvoltat de divizia Ford Performance pentru a oferi un nivel al agilității demn de un hot-hatch într-o mașină de familie stilată, confortabilă și practică.
Noul Focus ST are la bază dinamica de top a celei de-a patra generații Focus și este disponibil în versiunile hatchback cu cinci uși și wagon. Noua platformă Ford C2 este oferită într-o versiune îmbunătățită prin prezența unor configurații unice ale suspensiilor, frânelor și motoarelor, iar rezultatul este cel mai agil și mai dinamic Ford ST din istorie – atât pe circuit, cât și pe șosea.
Noua gamă de motorizări pune la dispoziția șoferilor cu până la 12% mai multă putere și 17% mai mult cuplu în comparație cu anterioara generație Focus ST. Motoarele Ford 2.3 EcoBoost de 280 CP (benzină) și 2.0 EcoBlue de 190 CP (diesel) permit o dezvoltare a puterii și a cuplului pe o plajă largă de turații, oferind astfel un nivel ridicat al performanțelor sportive.
Primul diferențial electronic cu alunecare limitată (eLSD) prezent pe un model Ford cu tracțiune față este oferit standard pe versiunea cu motor EcoBoost și îmbunătățește și mai mult dinamica în viraje și stabilitatea. Acest sistem ascute răspunsul mașinii în condiții de aderență variabilă cu ajutorul pre-activării anticipate controlate de computer.
Oferta de transmisii include o cutie manuală cu șase trepte sau una automată cu șapte rapoarte rapide, iar sistemul selectabil Drive Modes este introdus în premieră pe Ford Focus ST, oferindu-le șoferilor posibilitatea de a ajusta caracterul mașinii la stilul de șofat. Sistemul Continuously Controlled Damping – standard pe versiunea hatchback cu cinci uși – optimizează configurația cu suspensie independentă spate cu braț scurt-lung (SLA) pentru un nivel excepțional de rafinament.
“Tehnologiile inteligente precum eLSD (diferențial electronic cu alunecare limitată) și CCD (Sistem de amortizare controlată continuu) transformă noul Focus ST într-o mașină «Jekyll and Hyde» care este capabilă să se metamorfozeze dintr-un tourer rafinat într-o mașină de performanță prin simpla apăsare a unui buton”, spune Leo Roeks, directorul Ford Performance Europa. “Am încorporat în acest model toate lecțiile învățate în programele de dezvoltare a supercarului Ford GT și a apreciatului Focus RS, iar rezultatul este o mașină compactă de performanță care beneficiază de un grad de flexibilitate unic în segment”.
Noul Ford Focus ST va fi asamblat la cel mai înalt nivel calitativ în urma unei investiții de 600 de milioane de euro realizate la fabrica Ford din Saarlouis, Germania.
Putere livrată instantaneu
Noua generație a motorului cu bloc din aluminiu Ford EcoBoost de 2.3 litri devine cea mai puternică opțiune existentă vreodată pe Focus ST. Cu ajutorul unei tehnologii avansate de supraalimentare prin turbcompresie, acesta dezvoltă 280 CP la 5500 rpm și 420 Nm între 3000 și 4000 rpm și devine motorul cu cea mai rapidă creștere în turații disponibil vreodată pe Focus ST. Accelerarea de la 0 la 100 km/h este realizată în mai puțin de 6 secunde (valoare în curs de omologare).
Răspunsul motorului este îmbunătățit cu ajutorul unei turbine twin-scroll cu inerție redusă care transformă cu o mai mare eficiență gazele de evacuare în energie, prin intermediul unor canale separate ce reduc la minimum interferențele dintre pulsațiile gazelor. O supapă de suprapresiune a turbinei activată electronic permite un control mai atent al presiunii de compresie, rezultatul fiind un nivel optimizat al performanței. În plus, circulația aerului este optimizată cu ajutorul unui sistem de eșapare unic, al unui sistem de admisie personalizat și al unui intercooler mai eficient.
Tehnologia inovatoare anti-lag dezvoltată pe supercar-ul Ford GT și pe pick-up-ul sportiv Ford F-150 Raptor este introdusă și pe Focus ST, oferind o livrare instantanee a puterii în modurile de rulare Sport și Track. Sistemul anti-lag păstrează obturatorul deschis când șoferul ia piciorul de pe pedala de accelerație, facilitând reversia curgerii aerului dinspre turbocompresor, pentru a menține viteza de rotație a paletei și pentru a permite o creștere rapidă a presiunii în turbină atunci când este nevoie de resurse.
Motorul Ford EcoBlue de 2.0 litri, care dezvoltă 190 CP, este cel mai puternic diesel oferit vreodată în gama Ford Focus. Acesta atinge puterea maximă la 3500 rpm și dezvoltă un cuplu de 400 Nm între 2000 și 3000 rpm, 360 Nm fiind disponibili încă de la 1500 rpm. Aceste resurse permit o accelerație imediată și liniară.
Un turbocompresor cu geometrie variabilă și inerție redusă, pistoanele din oțel cu dilatare limitată la temperatură ridicată și un sistem de admisie integrat care optimizează procesul de combustie construiesc portretul unui motor diesel care produce cu 10% mai multă putere și un cuplu mai mult decât dublu față de motorul pe benzină 2.0 Duratec ST care anima prima generație a lui Focus ST.
Transmisia manuală cu șase trepte a lui Focus ST permite schimbări mai rapide ale rapoartelor și oferă un comportament mai sportiv cu ajutorul unei timonerii cu 7% mai scurte în comparație cu versiunile standard ale noului Focus. Tehnologia de sincronizare a turației motorului cu treptele cutiei de viteze pe retrogradare (Rev-matching), care a debutat pe noul Ford Mustang, este introdusă ca parte a pachetului opțional Performance Pack pe versiunile manuale ale variantei de motorizare 2.3 EcoBoost.
Acest sistem permite retrogradări de trepte mai line și mai rapide, fiind acompaniat de un indicator vizual care semnalează momentul oportun pentru schimbarea rapoartelor. De asemenea, tehnologia Rev-matching utilizează sistemul de control electronic al motorului pentru a transmite un impuls scurt asupra accelerației în momentul retrogradării - sincronizând astfel viteza de rotație a motorului cu treapta selectată.
Tehnologia Rev-matching le permite șoferilor mai puțin experimentați să profite de beneficiile schimbărilor imperceptibile de viteză proprii tehnicii de pilotaj “vârf-călcâi”, oferindu-le în același timp celor cu experiență posibilitatea de a dezactiva sistemul dacă doresc acest lucru.
O nouă versiune cu șapte rapoarte a familiei de transmisii automate inteligente Ford completează experiența de șofat a sportivului și antrenantului motor EcoBoost de 2.3 litri. Rapoartele sunt optimizate pentru performanță, iar sistemul Adaptive Shift Scheduling – care analizează diferitele stiluri de condus pentru a adapta momentul schimbărilor de viteze – este îmbunătățit pentru a oferi mai multă flexibilitate și primește abilitatea de a recunoaște diferențele dintre utilizarea pe șosea sau pe circuit. Treptele pot fi schimbate și manual, cu ajutorul clapetelor montate în spatele volanului.
„Motoarele EcoBoost pe benzină și EcoBlue diesel au caractere diferite, dar sunt la fel de carismatice”, spune Roeks. “Soundtrack-ul sportiv oferit de Focus ST se potrivește perfect cu nivelul ridicat de performanță al mașinii și este o parte esențială a experienței ST”.
Dinamică intuitivă ajutată de tehnologie
Bazându-se pe caracterul dinamic de top al lui Ford Focus, noul Focus ST a fost dezvoltat pentru a îmbina plăcerea de a conduce pe șosele virajate, performanțele pe circuit și utilizarea în viața de zi cu zi mai bine decât o face orice alt concurent din segmentul său.
Configurația suspensiei independente spate cu braț scurt-lung SLA (Short-long arm suspension) ajută la optimizarea răspunsului pe care mașina îl oferă la comenzile șoferului fără ca nivelul de confort să fie sacrificat. Acest tip de suspensie include o geometrie unică pentru versiunea wagon a lui Focus ST: amortizoarele sunt repoziționate pentru ca vehiculul să rămână agil chiar și dacă portbagajul e încărcat complet. Caracterul dinamic și energic al versiunii standard Focus este păstrat prin utilizarea specificaților originale ale arcurilor elicoidale, în timp ce rigiditatea amortizoarelor a crescut cu 20% pe față și cu 13% pe spate, iar garda la sol a fost redusă cu 10 milimetri. Toate aceste modificări îmbunătățesc aderența și răspunsul mașinii în momentele în care Focus ST este șofat sportiv.
Sofisticata tehnologie Ford CCD este oferită ca parte a pachetului Performance Pack pe versiunile EcoBoost hatchback cu cinci uși. Aceasta monitorizează la fiecare două milisecunde starea suspensiei, a șasiului, a direcției și a pedalei de frână, pentru a ajusta răspunsul amortizoarelor, cu scopul de a oferi o ținută de drum și o dinamică de top.
Experiența de șofat este ameliorată și mai mult de tehnologia eLSD disponibilă pe versiunile EcoBoost de 2.3 litri ale lui Focus ST. Încorporat în transmisie, sistemul utilizează ambreiaje hidraulice pentru a limita cuplul transmis la roata cu tracțiune redusă pe suprafața de rulare, redistribuind până la 100% din momentul motor disponibil către roata care beneficiază de aderență și tracțiune. Acest proces contracarează patinarea roților, fenomen care restrânge capacitatea de accelerare în viraje și la ieșirea din acestea.
Tehnologia dezvoltată de Borg-Warner acționează mai repede și oferă o precizie mai bună decât un diferențial mecanic cu alunecare limitată (LSD). Sistemul poate pre-ajusta distribuția cuplului cu ajutorul informațiilor venite de la senzorii care monitorizează activitatea motorului și a trenului de rulare, fără să fie nevoit să aștepte ca roata să patineze pentru a răspunde activ la acest fenomen, În plus, eLSD poate aplica blocarea diferențialului gradual, performanța pe șosea fiind astfel reglată în cele mai mici detalii.
Versiunile Focus ST echipate cu motorul EcoBlue de 2.0 litri oferă tehnologia de control vectorial al cuplului (Torque Vectoring Control), care îmbunătățește tracțiunea și reduce subvirarea aplicând o forță de frânare pe roata față din interiorul virajului.
Noul Focus ST detronează apreciatul Fiesta ST la capitolul viteză de răspuns a direcției. Sistemul de direcție servo-asistată electric (EPAS) este cu 15% mai rapid decât pe versiunile standard ale lui Focus, fiind nevoie de doar două rotații ale volanului pentru o cursă completă.
Sentimentul pregnant de conexiune cu roțile și cu șoseaua este susținut de o geometrie unică a articulației coloanei de direcție, punctul de legătură fiind repoziționat cu 9 milimetri înspre înainte și cu 6.5 milimetri mai sus decât pe versiunea standard a lui Focus. Rezultatul este un răspuns mai direct la impulsul șoferului asupra volanului. Un nou software de reducere a fenomenului Torque Steer este integrat în EPAS, ceea ce face ca puterea și cuplul lui Focus ST să fie așezate pe șosea cu precizie cu ajutorul anvelopelor Michelin Pilot Sport 4S dezvoltate special pentru acest model.
Componentele de dimensiuni mărite ale frânelor față și spate reprezintă fundația unui sistem de frânare de înaltă performanță care îmbunătățește capacitatea de oprire și rezistența la sarcini sportive. Dimensiunile discurilor frontale au crescut până la 330 mm x 27 mm, acestea beneficiind de etriere cu două pistoane. Discurile spate măsoară acum 302 mm x 11 mm. Performanțele sistemului de frânare al lui Focus ST au fost verificate cu ajutorul acelorași proceduri puse în aplicare în cazul supercar-ului Ford GT, acestea oferind o rezistență de patru ori mai îndelungată la sarcini sportive față de anterioara generație Focus ST.
Sistemul Electric Brake Booster (EBB), parte componentă a platformei C2, își demonstrează și mai mult avantajele pe Focus ST. Tehnologia acumulează presiune mai repede decât în cazul unui sistem hidraulic, rezultatul fiind o pedală de frână care se simte mai conectată și mai consistentă pe o plajă largă de condiții de operare. În cazul lui Focus ST, acest lucru înseamnă că mașina poate să limiteze schimbările de comportament la nivelul frânelor în timpul rulării sportive, dar și că modul de operare și dinamica frânelor pot fi ajustate pentru a se potrivi cu modul de rulare selectat prin sistemul Drive Modes.
În plus, selectarea modurilor Slippery/Wet, Normal, Sport și Track (ultimul exclusiv pentru modelele echipate cu Performance Pack) ajustează și sistemele eLSD, CCD, EPAS, răspunsul pedalei de accelerație, rapoartele transmisiei automate, sistemul de control al stabilității, sistemul de intensificare electronică a sunetului motorului (ESE) și setările sistemului de climatizare pentru ca acestea să se potrivească perfect cu modul de rulare ales.
“Selectarea modului Track face ca răspunsul pedalei de frână să fie unul instantaneu, întărește direcția și face ca reacțiile la mișcările volanului să fie mai rapide, modifică reglajul accelerației, care devine mai agresivă, trimite instrucțiuni spre eLSD să ofere nivelul maxim de tracțiune și determină un sistem ESC mai permisiv”, spune David Put, responsabil al departamentului dinamică în cadrul Ford Performance. “Șoferii pot să aibă încredere maximă în capacitatea lui Focus ST de a livra performanță de top pe circuit”.
Instrumentarul de bord tradițional al lui Focus ST beneficiază de o adaptare contemporană inspirată din cea a supercar-ului Ford GT. Cadranele digitale de presiune a turbinei, de presiune a uleiului și de temperatură a uleiului sunt acum afișate pe un display TFT color de 4.2 inch dezvoltat special de Ford Performance. Pachetul Launch Control, care permite plecări de pe loc rapide, este și el oferit ca parte a pachetului Performance Pack pe modelele care beneficiază de motorul EcoBoost de 2.3 litri.
Formă și funcție
Dezvoltat pentru a fi deopotrivă confortabil și distractiv la condus, noul Focus ST exploatează spațiul interior de top în segment și rafinamentul excepțional caracteristice gamei Focus standard, oferind însă un interior luxos, care pune accent atât pe aspectul practic, cât și pe o experiență de condus cu adevărat sportivă.
Inginerii Ford Performance au reglat fin poziționarea scaunelor frontale Recaro cu zone laterale de sprijin pentru a completa sentimentul de control și de conexiune cu mașina pe care-l are cel de la volan. În același timp, tehnologia ESE amplifică sunetele originale dezvoltate de motor și de sistemul de evacuare în modurile Sport și Track, îmbunătățind senzațiile sportive pe care le resimt șoferii și oferindu-le celor experimentați un nivel adițional al feedback-ului.
Suportul modificat al motorului și o substructură izolată se adaugă tehnologiei CCD pentru a ridica nivelul de rafinament resimțit de toți pasagerii mașinii. Spațiul lateral la nivelul umerilor este generos, iar spațiul pentru genunchii pasagerilor de pe locurile din spate este peste nivelul oferit de orice concurent din segment. Confortul și nivelul practic de top sunt subliniate și de capacitatea maximă de încărcare de 1653 de litri pentru versiunea wagon, care beneficiază de un portbagaj în care încape o cușcă mare pentru câini.
Alături de volanul sport și de scaunele Recaro de culoare Ebony care pot fi comandate cu tapițerie textilă de calitate, cu tapițerie din piele sau într-o combinație de piele și materiale Miko Dinamica, interiorul unic al lui Focus ST intensifică atmosfera sportivă cu ajutorul unui mâner al schimbătorului de viteze confecționat din aluminiu și gravat cu sigla ST, dar și prin inserțiile metalice de pe praguri. Tot la acest capitol se încadrează elementele decorative metalice hexagonale și cele satinate argintii, cusăturile gri ale scaunelor, inserțiile de pe interiorul portierelor și pernele montate la nivelul genunchilor în părțile laterale ale consolei centrale.
Focus ST pornește de la silueta premium sportivă a lui Focus și oferă schimbări subtile și funcționale, dar și o linie de jante din aliaj cu design unic. Designul grilei superioare și inferioare a fost optimizat pentru a crește capacitatea de răcire, iar elementele caracteristice îndrăznețe aflate în zona de jos a aripilor dirijează fluxul de aer spre canalele speciale cu rol aerodinamic.
Eleronul de dimensiuni mărite este poziționat într-un unghi mai agresiv și are rolul de a crește forța de apăsare pentru a sprijini dinamica rutieră a lui Focus ST. Configurația cu terminații duble a sistemului de evacuare încadrează vizual difuzorul posterior de aer și îmbunătățește aspectul practic al modelului, oferindu-i capacități de remorcare care i-au lipsit generației precedente, ce oferea evacuări poziționate central. Pachetul Performance Pack adaugă și etriere roșii.
Culorile disponibile pentru caroserie au fost alese pentru a sublinia caracterul dinamic al lui Focus ST și includ Ford Performance Blue și Orange Fury alături de Frozen White, Magnetic Grey, Race Red, Ruby Red și Shadow Black. La nivelul jantelor, opțiunile de design includ Dark Sparkle și Magnetite (18 inch) sau Magnetite (19 inch).
Focus ST beneficiază, de asemenea, de gama completă de sisteme de asistență a șoferului care i-au permis lui Focus să câștige 13 premii în domeniu și un calificativ de 5 stele la testele de siguranță din momentul lansării noului model, care a avut loc în 2018.
Lista de tehnologii integrate impecabil care oferă o experiență de condus intuitivă, relaxantă și rafinată include:
- Tempomatul Adaptiv, îmbunătățit acum cu sistemele de Oprire-Pornire (Stop & Go), recunoaștere a indicatoarelor rutiere (Traffic Sign Recognition) și fixare pe centrul benzii de rulare (Lane-Centring).
- Farurile adaptive (Adaptive Front Lighting System), care beneficiază de lumini predictive în viraje - cu ajutorul unei camere și de lumini care își pre-ajustează fasciculul în funcție de indicatoarele de pe marginea șoselei, oferind astfel un nivel optim de vizibilitate, monitorizând virajele și – în premieră în industrie – semnele de circulație.
- A doua generație a sistemului de asistență activă la parcare (Active Park Assist 2), care operează, pe lângă direcție, transmisia, accelerația și frâna. Acest sistem permite astfel manevre de parcare complet automatizate prin simpla apăsare a unui buton.
- Primul Head-up Display oferit de Ford în Europa. Acesta îi ajută pe șoferi să-și mențină privirea pe șosea.
- Asistența suplimentară în coloana de direcție la evitarea obstacolelor (Evasive Steering Assist), un sistem prezentat în premieră în segment care îi ajută pe șoferi să vireze pe lângă vehiculele oprite sau care rulează cu viteză redusă, cu scopul de a evita coliziunile.
Sistemul de conectivitate SYNC 3 le permite șoferilor să controleze funcțiile audio, de navigație și de climatizare, plus telefoanele inteligente conectate, cu ajutorul unor comenzi simple și prin intermediul unui ecran tactil cu diagonala de 8 inch. Sistemul este compatibil gratuit cu Apple CarPlay și Android Auto™. În plus, modemul integrat FordPass Connect transformă vehiculul într-un hotspot WiFi mobil la care se pot conecta până la 10 dispozitive electronice diferite.
“Ținta noastră a fost aceea de a dezvolta un Focus ST care poate fi condus în viața de zi cu zi la fel de ușor ca restul gamei Focus”, spune Roeks. “Gama largă de tehnologii disponibile pe acest model înseamnă că toți clienții vor beneficia de performanțe fabuloase ale gamei ST, fără să sacrifice nimic altceva”.
Pentru informaţii cu privire la ofertele de preţ a intregii game Ford, vă aşteptăm la showroom-ul CENTRAL MOTORS, din Bistriţa, cartier Viisoara, Nr.301A, sau ne puteţi contacta la numărul de telefon 0263 222 888/0754 333 013,
adrea e-mail: [email protected]
Citiţi şi:
- Noul Ford Focus – Imposibilul devine acum posibil si la CENTRAL MOTORS, dealer-ul tau Ford din Bistrita
- Ford dezvăluie noul Ford Focus: cel mai inovator, dinamic și fascinant Ford din toate timpurile se lansează la 20 de ani de la revoluționara primă generație
- Micul, dar puternicul motor Ford EcoBoost de 1 litru câştigă premiul pentru Motorul Internaţional al Anului pentru al treilea an consecutiv, un record fără precedent
- Noul Ford Kuga se lansează la Bistriţa!
- Ford a început la Craiova producţia europeană a noului SUV EcoSport pentru a acoperi cererea în creştere a clienţilor acestui segment
Adaugă comentariu nou