Noul în lumea satului bârgăuan. Combustibili pentru centrale termice din crengi de pomi. Povestea familiei Monda

Evoluţia demografică defavorabilă lumii satului bârgăuan şi nu numai determinantă de cauzele cunoscute: tendinţele de depopulare, populaţie îmbătrânită, plecarea tinerilor la muncă în străinătate şi nu numai e compensată într-o oarecare măsură de zestrea tehnică tot mai performantă a comunităţilor şi mai ales de receptivitatea şi larga deschidere la nou a pasionaţilor rămaşi fideli domeniului. M-am convins de acest lucru interesându-mă de situaţia gospodăriei fostului consătean Monda Valeriu, de la Suseni, satul natal, un om cu totul special, ce a fost unanim apreciat şi stimat pentru vrednicie, marea sa omenie, altruismul şi multiplele alte calităţi umane de care a dat dovadă. Badea Valeriu, beneficiar de pensie de asigurări sociale şi de indeminzaţie de veteran de război, ce fusese înconjurat cu multă dragoste şi afecţiune de ai săi şi de cei din jur, n-a putut fi capacitat nici la venerabila vârstă de 94 ani să renunţe la agricultură şi creşterea animalelor, o îndeletnicire ce presupune multă trudă şi osteneală, o activitate mai puţin apreciată şi recompensată în care de multe ori roadele întârzie, iar uneori lipsesc aproape cu desăvârşire. Motivul invocat a fost unul destul de simplu: aceasta i-a permis să crească şi să asigure educaţia şi întreţinerea la licee şi facultăţi a celor cinci copii la care ulterior aveau să se adauge doi nepoţei - un băiat şi o fetiţă - rămaşi orfani de mama lor, chemată la Domnul la vârsta de doar 26 ani. În întreaga sa viaţă a fost un non-conformist. Ca şi alţi trăitori în vremea de tristă amintire a ocupaţiei horthyste, în iunie 1941 a fost mobilizat şi trimis în calitate de combatant pe Frontul de Răsărit, unde vreme de aproape cinci ani a fost nevoit să lupte sub steag străin şi să cunoască din plin ororile şi suferinţele războiului. Dragostea de ţară, de familie şi meleagurile natale l-au determinat, în condiţiile degringoladei generalizate provocată de retragere şi ofensivei tot mai puternice a forţelor antihitleriste, ca la 18 martie 1945, împreună cu prietenul şi camaradul său de arme Sbârcea Trifan, de la Mijloceni, să se angajeze într-o acţiune extrem de curajoasă şi în acelaşi timp deosebit de riscantă şi periculoasă. Au dezertat din unitatea, ce se afla încartiruită la Braşov cu echipamentul militar şi cu armamentul de front din dotare: o armă cu muniţia aferentă şi două grenade şi să revină pe jos pe căi numai de ei ştiute la cei dragi de acasă. Abia după căsătorie şi venirea pe lume a copiilor, pe la începutul anilor 1950, a realizat că şi-a adus acasă adevărate belele, când într-una din zilele lelea Gaftiţa, nevasta lui, nu i-a venit să creadă când şi-a găsit odraslele jucându-se cu ele. Firi iscoditoare, cei trei praşcăi le descoperise întâmplător într-un lăcaş de sub podeaua târnaţului. A intervenit cu tact şi multă atenţie pentru a nu produce involuntar prin intervenţia sa un potenţial eveniment neplăcut pentru a le stopa joaca. Ulterior împreună cu soţul s-au dispensat pentru totdeauna de ele. Strădaniile lui badea Valer de a transmite descendenţilor direcţi dragostea şi pasiunea lui pentru domeniul agricol nu au avut rezultatele dorite, toţi îmbrăţişând alte domenii de activitate: economist, inginer, militar, cadru medical, funcţionar public. Singurul ce a manifestat receptivitate a fost Paul, nepotul de fiică, care a preluat sarcina ducerii mai departe a problemelor gospodăriei. Acesta este în prezent un foarte bun gospodar. Are 150 oi, cai, vaci şi alte animale şi se dovedeşte a fi un succesor destoinic al vrednicului său bunic. După pensionare se implică în întreţinerea casei părinteşti şi a fostei livezi Ioan Monda, fiul familiei, un economist de marcă, care înainte de 1989 şi câţiva ani după această dată, a îndeplinit funcţiile de contabil şef, iar ulterior de director al S.C. Netex Bistriţa, care dă dovadă de pricepere şi pasiune şi în acest domeniu. În condiţiile evoluţiei tot mai favorabile a vremii din ultima perioadă, ce a impus urgentarea finalizării tăierilor de formare şi rodire în livadă, a apelat la un tânăr cu cunoştinţe în domeniu dobândite la Staţiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură, care a finalizat cu operativitate lucrările. Interesantă mi s-a părut şi operaţiunea de înlăturare a crengilor rezultate. Acestea au fost adunate la capetele rândurilor de pomi, după care a apelat la unul dintre deţinătorii de tocătoare de crengi, care le-a transformat în combustibil pentru centrala termică, o operaţiune ecologică, deosebit de eficientă şi necostisitoare, care previne producerea unor potenţiale incendii necontrolate de vegetaţie. Pentru aceste considerente şi pentru faptul că dovedeşte că noul se regăseşte, e prezent, se afirmă şi în lumea satului bârgăuan toţi cei implicaţi merită felicitaţi.