Nu doar cu hrană materială trăieşte omul, nu!

Pentru noi, oamenii obişnuiţi, este cu neputinţă să ne închipuim că Moise a putut să postească în pustia Sinaiului patruzeci de zile înainte de a primi Legea Veche. Şi tot greu ne este dat să înţelegem cum atâţia sfinţi şi nevoitori au putut să vieţuiască înfrânându-se uimitor de la mâncare şi băutură şi încă dimpotrivă (sau tocmai pentru aceasta, zice ştiinţa zilelor noastre) au trăit vârste de câte nouăzeci, sută de ani şi mai bine încă.
Aceste lucruri nu se pot explica pe căi zise „raţionale”, ci doar prin experienţa vieţii, care atestă că există o hrană cerească ce îndestulează pe cei ce suferă pentru credinţă, cuvântul lui Dumnezeu fiindu-le „adevărată mâncare şi băutură”, precum spune Dumnezeiasca Scriptură.
Când chinuitorii l-au lipsit pe Sf. mucenic Vasilisc de harană şi apă vreme de trei zile, în a patra zi au venit la el aducându-i mâncare şi i-au oferit-o, dar el a refuzat, spunând că nu-i este foame:
„Eu m-am îndestulat cu hrană cerească, iar acum, din aceasta pământească nu mai voiesc. Voi vă hrăniţi cu pâine stricăcioasă, dar pe mine, Cuvântul lui Dumnezeu mă hrăneşte. Pe voi vă bucură mâncarea şi băutura; pe mine harul Duhului Sfânt. Pe voi aurul vă îmbogăţeşte; pe mine dragostea lui HRISTOS. Pe voi vă împodobesc hainele, iar pe mine faptele bune. Voi sunteţi fericiţi când râdeţi mult; pe mine mă face fericit Duhul Sfânt când coboară la mine în rugăciune.”