O carte de atitudini şi reflecţii: CARTEA DE JOC autoare, Elena M. Cîmpan

O carte este şi ea un copil.

Un copil al gândurilor, al imaginaţiei, al experienţei noastre de viaţă, chiar al culturii. Deci, o carte a eului nostru personal.

Ea poate fi justiţiară, adică poate apăra sau condamna fapte, poate fi o carte de cunoaştere, sau de dezvăluire a interiorului nostru, sau de îmbogăţirea culturii generale.

Şi, întotdeauna, o carte este un produs al singurătăţii, căci fiind o creaţie individuală, un produs al gândirii nu se poate naşte decât în liniştea care favorizează gândirea sau reproducerea din memorie.

Cărţile doamnei Elena M. Cîmpan sunt prin excelenţă reflexive. Cartea JURNALUL REFELXIV, sau CARTEA DE JOC sunt, aş zice, dezvăluiri ale atitudinii pe care o ia autoarea în faţa diferitelor aspecte ale realităţii. Căci, orice aspect al realităţii provoacă şi o reacţie interioară în funcţie de poziţia autorului faţă de obiectivul perceput, vizualizat.

CARTEA DE JOC evidenţiază, deopotrivă, atitudinea autoarei faţă în faţă faţă cu realitatea sub aspectele ei variate, concretizate în capitole din carte cum ar fi: Ziua poeziei (Nichita Stănescu şi tineretul), Pâinea Circului, Sistemu-n bucate, Rânduieli (şi rânduri), Public larg, Solidaritate şi toleranţă, dar şi, Omul şi Dumnezeu, Icoana din fereastră, Carte veche/ nouă, şi altele.

Din scriere, iese în evidenţă faptul că autoarea este o personalitate meditativă şi cu puternice amprente de jurnalist. Iată un crâmpei din Gânduri de jurnalist, capitol cu acest titlu din cartea doamnei Elena M. Cîmpan despre care vorbim:

„Tentaţiile jurnalismului ne fac să ne gândim la seducătoarea întrebare: ce a fost mai întâi, jurnalismul sau literatura? Cartea sau revista? Scriitorul tuturor generaţiilor s-a îndreptat şi se îndreaptă atât de curtenitor înspre jurnalism, ca spre o regăsire de sine, ca spre o abandonare a sinelui. De fapt, el caută în permanenţă scrisul pe lung – literatura şi scrisul pe scurt – jurnalismul.”

Fiind o scriitoare cu pregătire universitară de specialitate, a absolvit Facultatea de Litere, secţia română-germană, dar şi o gânditoare sensibilă în faţa unor realităţi actuale, ne dă şi frumoase pagini de literatură în capitolele: Poezia de dragoste, De gustibus(un poem despre fructe), Omul şi Dumnezeu, Icoana din fereastră, şi altele.

Reproduc câteva reflecţii din capitolul Poezia de dragoste :

«Când rostim ”poezie de dragoste”, glasul devine blând şi ocrotitor, dar nu nemotivat. Cel ce scrie poezie de dragoste nu poate face acest lucru prin cuvinte invective, ca pentru poezia socială, ca pentru pamflet sau pur şi simplu pentru plăcerea sadică a demitizării de orice fel. Ar fi ca şi cum am asculta pricesne cântate cu inflexiuni de romanţă. Cu alte cuvinte, poezia de dragoste nu este falsă, nu promovează gânduri, idei, aşa cum predau profesorii genul liric, decât în cel mai propriu mod, în mod direct. Dacă poezia de dragoste este apropiată câteodată de lirica feminină [...], aceasta nu face decât să-i confere sensibilitate, chiar vulnerabilitate, atât de uşor de atacat, la scenă, dar mai ales în culise. [...].

Poezia de dragoste este o autoritate. E adevărat că timizii inventează mai mult.».

Scrierea doamnei Elena M. Cîmpan este reflexivă, cu interesante tente filozofice. Iată un fragment din capitolul Icoana din fereastră:

„La propriu, Nicolae Băciuţ a pus la dispoziţia artiştilor plastici propriile ferestre ale casei, pentru a fi transformate prin formă şi culoare, în opere de artă, în cadrul taberei de creaţie de la Lăpuşna. A obţinut, astfel, o colecţie de ferestre icoane, pe care îşi propune să o expună în mai multe oraşe, printre care şi la Bistriţa. Prezentă la procesul de transformare a ferestrelor în icoane, Melania Cuc a realizat o lucrare inspirată din amintirea icoanelor din copilărie, dar şi din trăirea sentimentului religios, unic în felul său. Nu ştim dacă aceste ferestre, odată însufleţite, s-ar mai putea întoarce în locul de unde au plecat. Ştim însă că, odată pornite în lume, ele vor duce zbaterile de imagini ale omului făuritor, nu pentru o clipă, nu pentru o viaţă. Sau poate că asta aşteaptă fiecare fereastră, să-şi ia zborul precum o pasăre? Sau poate că la început a fost... icoana?”

CARTEA DE JOC este o carte reflexivă, o mică enciclopedie de gânduri şi senzaţii, şi care merită să fie lecturată. Citind-o, vă veţi îmbogăţi sufleteşte căci orice carte este un copil al spiritului autorului.

Închei cu un citat din capitolul Carte veche/ nouă:

„Ce bucurie te poate cuprinde când apare o carte nouă!... Mai ales dacă e scrisă de tine. Dar şi cărţile autorilor dragi sunt prilej de vindecare, linişte şi încântare. O carte nouă are farmecul unui dar care abia aşteaptă să fie desfăcut.”