O CARTE DESPRE APĂRAREA MARII UNIRI (1918-1919) ŞI BRAVUL GENERAL TRAIAN MOŞOIU (1865-1932)

Recent, la Editura Mega din Cluj-Napoca a apărut volumul: „Generalul Traian Moşoiu (1865-1932), un ARHANGHEL şi EROU al apărării MARII UNIRI (1918-1919), CETĂŢEAN DE ONOARE al Năsăudului (4 martie 1924)”, autor colonel (r.) prof. dr. Vasile Şt. Tutula, 410 pagini, format A5, presărată cu 78 fotografii color şi alb-negru, de epocă şi contemporane.
Volumul se înscrie ca o amplă cronică militară a evenimentelor de la 1918-1919, pentru apărarea hotărârilor şi deciziilor profund democratice, pe bază de plebiscit, luate de Adunarea Naţională, la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, de cei 1228 delegaţi împuterniciţi, Marele Sfat Naţional şi Consiliul Dirigent.
În acest scop, autorul, ofiţer de carieră şi istoric militar a întreprins în perioada 1991-2006, o amplă documentare şi cercetare ştiinţifică în Arhivele Naţionale de la Cluj, Bistriţa şi Sibiu, precum şi Arhivele Militare de la Bucureşti şi Piteşti, concomitent cu parcurgerea unei ample bibliografii: 7 fonduri de arhivă, 2 fonduri de documente edite ale familiei generalului Moşoiu, 11 lucrări publicate de respectivul general, 29 de lucrări generale şi speciale, 10 periodice şi 32 de studii şi articole. Lucrarea cuprinde 27 de anexe, între care 7 documente inedite privind relaţiile dintre Consiliul Dirigent (guvern provizoriu) al Transilvaniei şi Comandamentul Trupelor din Transilvania (sau Armata „Transilvania” cum apare în o serie de documente s.n.), 2 Anexe concepţie proprie (nr. 21 şi 22 s.n.), anexe ce oferă o amplă imagine în spaţiu şi timp privind locul şi rolul Armatei Române, a celor 5 divizii de infanterie ardelene şi Corpul Voluntarilor Ardeleni (8 regimente), al Gărzilor Naţionale Române din Banat, Crişana, Transilvania şi Maramureş, până la prima decadă a lunii ianuarie 1919, când au fost desfiinţate, locul lor fiind preluat de jandarmii români.
Volumul este grupat în 14 capitole cu 101 subcapitole. Acesta mai cuprinde alte 3 (trei) studii semnate prof. univ. dr. Ioan Vlad, colonel (r.) dr. Constantin Moşincat, prof. dr. Nicolae Dan Poinar şi dr. Emil Stoian, toţi în calitate de autori de studii şi colaboratori. Personalitatea şi imaginea generalului Moşoiu sunt actualizate în linii mari, până în 2012, cu tot ceea ce s-a scris şi publicat, inclusiv imortalizarea chipului său în 6 statui şi busturi (Bran, Tohanul Nou, Cluj-Napoca, Oradea).
Este amplu tratată întreaga viaţă şi activitate a genetalului Traian Moşoiu, numit de gradaţi şi ostaşi „Arhanghelul nostru”, începând cu şcoala primară la Tohanu Nou, liceul „Andrei Şaguna” din Braşov, Şcoala de Ofiţeri de la Budapesta şi Viena, absolvent al cunoscutei „Wienner Neustadt”. A evoluat în funcţii la un regiment din Sibiu, apoi la o unitate din Maramureş. Şi-a dat demisia din armata austro-ungară şi s-a refugiat în Vechiul Regat, reîncadrându-se în armata română regală. Activitatea ca locotenent, căpitan şi maior a desfăşurat-o în ganizoanele: Râmnicu Sărat, Caracal, Ploieşti, Iaşi, Râmnicu Vâlcea şi Brezoi. A participat la războiul împotriva Bulgariei (1913). A avut preocupări istorice şi militare ca un foarte bun cunoscător al limbilor franceză, germană şi maghiară, aşa cum reiese din cele peste 30 de aprecieri de serviciu, majoritatea fiind cu calificativele „Excepţional” şi „Foarte bine”. Pentru modul cum şi-a îndeplinit misiunile de luptă în Bulgaria (1913), în funcţia de comandant al Batalionului 3 Infanterie din Regimentul 30 Infanterie „Muscel” a fost apreciat elogios de comandanţii superiori şi regina Maria în scrierile sale.
Evenimentul central care i-a marcat întreaga viaţă şi activitate a fost promovarea sa la 1 aprilie 1916 în funcţia de comandant al Regimentului de Infanterie Nr. 2 „Vâlcea”, cu garnizoana de dislocare la Brezoi (jud. Vâlcea). În fruntea acestui regiment va participa în perioada 15 septembrie-5 octombrie 1916 la lupta pentru dezrobirea românilor ardeleni de sub ocupaţia străină austro-ungară. A condus cu multă tenacitate şi măiestrie trupele din subordine în luptele de la: Muntele Zidu-Mare, Poiana Arsă, Muntele Negovanul Mare, Fundul Râului, Răşinari, Valea Sadului, Poplaca şi Săliştea de Sibiu.
Intrarea Armatei Române în Ardeal la 15 august 1916, debuşarea ei prin cele 18 trecători din Carpaţii Orientali şi Meridionali va crea o stare de entuziasm de nedescris, bucurie şi lacrimi în rândul românilor ardeleni care cu toţii credeau că „Ceasul izbăvirii a sosit!” Dar, n-a fost să fie aşa. Lupta de desrobire va mai continua 2 ani şi trei luni (octombrie 1916-decembrie 1918), când lanţurile robiei şi silniciei se vor rupe definitiv.
Va împlini pe rând funcţiile de comandant al Grupului Lotru, Brigăzii 3 Infanterie, din nou Grupul Lotru, Brigăzii 23 Infanterie, Rezervei Corpului 1 Armată, Diviziei 23 Infanterie cu care a dus lupte grele pe Valea Oltului pe care le numeşte „Termopilele neamului românesc”, la fel ca şi cele de pe culoarul Timiş-Cerna, Valea Jiului, Bran-Câmpulung Muscel, Valea Prahovei, Oituz, ş.a. Se va afirma în luptele din Campania anului 1917, în funcţia de comandant al Diviziei 12 Infanterie, în luptele din „triunghiul morţii” (Mărăşeşti, Galaţi-Iaşi) de la Vârful Cocoşilă, de pe Valea Dumicuşului şi cele de la Răchitaşul. Izbânzile Armatei Române de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz din „triunghiul de foc al morţii”, aveau darul să trezească speranţa poporului român, chiar dacă în urma păcii de la Bucureşti (Buftea) din 24 aprilie/7 mai 1918 s-a încercat „îngenuncherea” României de către Puterile Centrale. Armata Română a fost obligată să-şi demobilizeze Diviziile 11-15. Pericolul era foarte mare, urmare a tratatului de pace de la Brest-Litovsk, din 18 febr./3 mart. 1918, România fiind trădată de Germania şi Rusia cu voie sau în mod tacit, armatele ruse ieşind din dispozitiv. Divizia 12 Infanterie comandată de generalul Traian Moşoiu va fi demobilizată la 9/22 mai 1918. La 18 mai/1 iunie 1918, generalul Moşoiu va prelua comanda Diviziei 7 Infanterie, o mare unitate ce va trece pentru a doua oară Carpaţii, pentru a pune capăt frontierei abuzive, nedrepte şi blestemată de românii ardeleni ce despărţea fraţii de fraţi.
Cu Divizia 7 Infanterie, în urma decretării celei de a doua mobilizări la 28 octombrie 1918, generalul Moşoiu a primit ordin de la Marele Cartier General „să pătrund cât mai repede în Ardeal prin pasul Prisăcani, pe la Tulgheş, să ocup Târgu-Mureş, apoi Clujul, capitala Transilvaniei” – aşa cum avea să consemneze în 1918, în lucrarea sa „Ocuparea Budapestei. În legătură cu operaţiile militare din Ardeal 1918-’19”, tipărită la Şimleu Silvaniei, la Tipografia „Lazăr”, în 1919.
La 11/24 decembrie 1918, generalul Traian Moşoiu va fi numit comandantul Comandamentului Trupelor Române, cu sediul la Sibiu, unde se afla şi Consiliul Dirigent al Transilvaniei (guvernul provizoriu s.n.) până la oficializarea Actului Unirii în Parlamentul României. Generalul Traian Moşoiu va colabora foarte bine cu Ştefan Ciceo-Pop, comandantul Gărzilor Naţionale române ardelene şi al Corpului Voluntarilor români ardeleni, care îl avea şef de stat major pe maiorul Alexandru Vlad. Este prezentată cu lux de amănunte operaţia ofensivă a Armatei Române în Munţii Apuseni (12-16 aprilie 1919), pregătită şi condusă cu rezultate deosebite de generalul Moşoiu.
La data de 12 aprilie 1919, comanda Armatei „Transilvania” va reveni generalului Gheorghe D. Mărdărescu. Generalul Traian Moşoiu va fi numit comandant al Grupului de Nord (4 divizii, alte unităţi şi formaţiuni). În ziua de 1 mai 1919, Armata Română va atinge aliniamentul Tisei pe malul stâng, unde se va opri. Acesta era aliniamentul promis României, drept graniţă cu Ungaria în baza celor două convenţii încheiate de Ion C. Brătianu cu cele 5 mari puteri (Franţa, Rusia, Anglia, Italia). Armata română a trecut în apărare, fără a mai avea intenţii ofensive.
Armata ungară a atacat la 19 şi 20 iulie 1919 Armata română, cu scopul de a o învinge şi recuceri Transilvania. În ziua de 19 iulie 1919 generalul Traian Moşoiu va fi numit comandant al Grupului de Manevră, care va da lovitura decisivă Armatei ungare, care forţase râul Tisa, pătrunzând circa 50-60 km, între Kiss-Uj-Szállás, Kenderes şi Fegyvernek. A urmat contralovitura Armatei române, operaţie executată de Grupul de Manevră în zilele de 23-27 iulie 1919, trupele ungureşti fiind învinse şi aruncate dincolo de Tisa. S-a trecut imediat la urmărirea şi capturarea întregii armate ungare, care a capitulat. La 3 august 1918, generalul Rusescu cu Regimentul 6 Roşiori, câteva escadroane de cavalerie, o baterie de artilerie, câteva zeci de mitraliere din avangarda Brigăzii IV Roşiori a ocupat Budapesta. La 4 august 1919, trupele române, circa 3 divizii vor defila pe bulevardul Andrassy, în prezenţa unor mari mulţimi ale populaţiei oraşului, majoritatea bucurându-se că regimul bolşevic a lui Kun Bela a căzut.
Generalul Traian Moşoiu a îndeplinit funcţia de comandant al Garnizoanei Budapesta, unde cea mai mare parte a populaţiei se afla în sărăcie şi foamete după război. Anul agricol 1919 a fost unul modest. Budapesta se confrunta cu probleme grave de injustiţie, lipsa securităţii persoanei, speculă, dezordine, sărăcie, corupţie etc.
Urgenţa Nr. 1 era aprovizionarea populaţiei. Guvernul României a trimis zilnic la Budapesta 30 de vagoane de grâu şi 10 vagoane de legume. Lunar au fost puse la dispoziţia populaţiei de către militarii români, peste 75.000 de raţii pâine a câte 400 grame, 50.000 kg. carne congelată, 20.000 kg carne de viţel, 10 vagoane de grăsime, peste 10.000 vagoane de cartofi pentru consumul populaţiei, lemne de foc, petrol lampant, benzină, cărbuni, ş.a. La 4 noiembrie 1919, Guvernul României a început transportul a 1000 vagoane de grâu pentru Budapesta şi alte mari oraşe cu probleme de aprovizionare. Unităţile române au împărţit zilnic mâncare la populaţia săracă şi copii orfani. Spre exemplu Regimentul 4 Vânători români a împărţit zilnic din bucătăriile de campanie pentru masa de prânz şi cină la 200 de copii săraci înfometaţi. Sunt zeci de fotografii şi documente de mulţumiri adresate Armatei române.
Armata română nu s-a amestecat în problemele politice din Ungaria. Ea a urmărit doar instalarea ordinii şi liniştii publice şi sociale, reluarea activităţii de către organele administraţiei de stat.
Umanismul şi solidaritatea Armatei române sunt dovedite de zecile de documente scrise, fotografii, scrisori de mulţumire din partea autorităţilor locale, parte dintre ele publicate, altele existente în arhive.
La 12 noiembrie 1919, generalul Gheorghe D. Mărdărescu semna ultima Proclamaţie, în care se preciza: „Armata românească se retrage. Budapesta va fi evacuată. Părăsind capitala ungară, România ţine a afirma încă o dată că în urma atacului de pe Tisa, care a motivat acţiunea sa militară, ea n-a fost călăuzită decât de legitima apărare şi cerinţele militare”. Evacuarea a început după 4 luni şi 4 zile de la ocuparea Budapestei şi a celei mai mari părţi a teritoriului Ungariei.
Acţiunea de evacuare a Ungariei s-a făcut în două etape: a) Etapa pregătitoare (7-12 noiembrie 1919) şi b) Etapa evacuării propriu-zise (15 noiembrie 1919-28 martie 1920).
După retragerea din Ungaria, generalul Traian Moşoiu a fost numit comandant al Corpului Vânătorilor, cu sediul la Oradea, ulterior Ministru de Război (2-13 martie 1920), ministru la Ministerul Comunicaţiilor (24 ianuarie-30 octombrie 1922), ministru la Ministerul Lucrărilor Publice (1 decembrie 1923-1926), fiind în trei legislaturi senator de drept al Partidului Naţional Liberal.
Ca ofiţer şi general activ, general în rezervă, ministru la cele trei ministere a scris mai multe lucrări din care a tipărit 12 lucrări, fiind un om al condeiului. Din iniţiativa sa s-a fondat ziarul „Carpaţii” ce a funcţionat în perioada 13 aprilie-16 august 1919, pentru informarea ostaşilor şi populaţiei civile, contracararea propagandei bolşevice ungureşti, cunoaşterea situaţiei militare a frontului şi din Europa. Ne-a lăsat un volum excelent de memorii: „Memorial de război (august-octombrie 1916)” şi un studiu cuprinzător despre: „Ocuparea Budapestei. În legătură cu operaţiunile militare din Ardeal 1918-’19”, tipărită în 1919, la Şimleu, Tipografia Lazăr, care zeci şi zeci de ani a stat „la obroc”, căci România şi Armata Română erau condamnate că „au distrus tânărul stat socialist a lui Bela Kun”. După 1990, s-a dovedit şi a ieşit la iveală, inversul şi adevărul lucrurilor: România a apărat democraţia în Centrul şi Sud-Estul Europei, prelungind venirea comunismului în zonă cu 27 de ani, până în 1945, urmare a înţelegerilor secrete dintre Churchill şi Stalin (10-17 octombrie 1944), când România a rămas sub influenţa comunistă sovietică (90%) şi 10% influenţă occidentală, până în 1989.
Titlul i-a fost acordat de primarul Augustin Anton şi cei 20 de consilieri. Pentru noi, cei din zona Năsăudului şi Bistriţei, recunoştiinţa Primăriei Năsăud faţă de Traian Moşoiu s-a concretizat prin acordarea la 4 martie 1924 a titlului de Cetăţean de Onoare al Năsăudului pentru meritele sale pe câmpurile de luptă şi ajutarea Năsăudului cu suma de 4.453.000 lei, după potopul din 19 iunie 1922.
Lucrarea scrisă de colonelul (r.) prof. dr. în Instorie, Vasile Şt. Tutula este o lecţie de istorie temeinic documentată, ce merită a fi citită şi studiată de cei pasionaţi de dreptate şi adevăr, dragostea de Neam şi Ţară. Cele 410 pagini ale volumului sunt expresia dragostei sale şi respectului faţă de Năsăud şi năsăudeni, unde a urmat vestitul Liceu „George Coşbuc”, care a dat României oameni de seamă în slujba culturii, educaţiei şi învăţământului.

Colonel (r.) IOAN CÂRCU
Cetăţean de Onoare al
Comunei Rebrişoara