Pr. Adrian Cherhaţ: În Anul Centenar, ne amintim de generalul Eremia Grigorescu (1863-1919)

Încă pe când eram în clasa a IV-a și aflam primele lucruri despre istoria românilor, m-a impresionat profund chipul unui general din primul război mondial, prezentabil, cu mustață, îmbrăcat impecabil, despre care aflam din cărțile lui Dumitru Almaș că a fost eroul victoriilor de la Oituz și Mărășești: generalul Eremia Grigorescu.


Eremia-Teofil Grigorescu s-a născut la 28 noiembrie 1863, în familia unui învățător de țară dintr-un sat de lângă Târgu Bujor, Golășei, fiind cel mai mic dintre cei 4 copii ai familiei. A urmat școala primară și gimnaziul la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galați, între 1870-1878, iar ulterior Liceul Național din Iași, între 1878-1881. În pofida dificultăților materiale cauzate de decesul timpuriu al tatălui său, reușește să-și finalizeze studiile gimnaziale și liceale. După susținerea bacalaureatului s-a înscris la Facultatea de Medicină și de Științe din cadrul Universității din Iași.
Pentru a se putea întreține în facultate a fost nevoit să dea meditații, prilej cu care a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Elena Arapu, care provenea dintr-o familie de militari. Acest fapt l-a determinat să renunțe la studierea medicinei și să aleagă cariera militară, în urma admiterii în anul 1882 la Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. La terminarea școlii militare se va căsători cu Elena Arapu, la 15 noiembrie 1886, devenită între timp profesoară de matematică, în urma absolvirii Universității din Iași (a fost prima femeie absolventă a acestei Universități). Împreună au avut cinci copii: Traian, viitor general de artilerie, Romulus, deputat liberal, fost ofițer demisionat din armată la gradul de căpitan, Aurelian, inginer, Lucreția - căsătorită cu profesorul universitar Ioan Ursu și Margareta - căsătorită cu viitorul colonel medic Constantin Mihăilescu.


După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Eremia Grigorescu a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de artilerie (comandant de subunitate în Regimentele 2, 6, 10, 11, 9 și 1 Artilerie, director al Pulberăriei Armatei) sau în eșaloanele superioare ale armatei: director al Artileriei în Ministerul de Război (1903-1907), comandant al Școlii de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină (1907-1910), director al Direcției personal din Ministerul de Război (1910-1914), comandant al Brigăzii 3 Artilerie, comandant al Diviziei 14 Infanterie (1915); comandant al Diviziei 15 Infanterie (1915-1917); comandant al Corpului 5 Teritorial (1916).


În perioada Primului Război Mondial, a îndeplinit funcțiile de comandant al Diviziei 15 Infanterie în perioada 14 august - 25 decembrie 1916, Corpului II Armată, în perioada 25 decembrie - 28 decembrie 1916, Corpului IV Armată, în perioada 1 ianuarie - 11 iunie 1917, Corpului VI Armată, în perioada 11 iunie - 30 iulie 1917 și Armatei 1 în perioada 30 iulie 1917 - 1 iulie 1918.
Intrarea României în Primului Război Mondial, în 1916, îl găseşte pe post de comandant al Diviziei 15 infanterie. Obţine victoriile de la Mulciova şi Arabagi în Dobrogea. De aici este trimis de urgenţă cu Divizia sa la Oituz. Aici va câştiga trei bătălii decisive, reuşind să stabilizeze frontul.


Până în iulie 1917 rămâne cu Divizia sa pe poziţii, apoi este trimis la Nămoloasa, în calitate de comandant al Corpului VI armată. De aici este trimis la Mărăşeşti la comanda Armatei I română şi a celei de-a IV-a rusă. În condiţii vitrege, reuşeşte să câştige bătălii extrem de grele împotriva germanilor, conduşi de feldmareşalul Audust von Mackensen, supranumit „spărgătorul de fronturi”. Eremia Grigorescu este autorul lozincii: „Pe aici nu se trece”, de la Oituz şi a lozincii: „Nici pe aici nu se trece”, de la Mărăşeşti. Este considerat eroul de la Mărăşeşti şi Oituz. După bătălia de la Mărășești, a vorbit armatei și a rostit aceste cuvinte memorabile: „Timp de aproape două luni, prin rezistența îndârjită ce ați opus cu piepturile voastre la Mărășești și Muncelu năvălirii dușmanului cotropitor, ați făcut să se întunece visurile de cucerire ușoară a părții ce ne-a mai rămas din scumpa noastră țară. La Siret, în focul urii răzbunătoare, nesocotind lipsa sângelui, ați smuls biruința cea mare, ați făcut să reînvie în mintea tuturor amintirea glorioasă a străbunilor noștri, ați atras admirația lumii întregi. Din sângele vostru se va ridica, curat și măreț, o țară românească a tuturor românilor.”


În perioada Primului Război Mondial, o cunoaște pe Elena Negropontes, fiica unui boier înstărit, de o frumusețe „sălbatică”, în conacul căreia din Oituz, fusese instalat comandamentul Diviziei 15 Infanterie. Din această relație s-a născut la Bârlad, la 20 noiembrie 1917, un copil, Dan Ulise Grigorescu, devenit peste ani un apreciat artist fotograf. În anul 1918 Eremia Grigorescu a divorțat de soție și s-a căsătorit cu Elena Negropontes, recunoscând totodată și copilul. După unele surse, fiul lui Ulise Grigorescu a devenit mai târziu în Statele Unite ofițer în cadrul C.I.A. În 1918 a primit o sabie de onoare oferită de împăratul Japoniei, având inscripția „Voi sunteți care scrieți istoria Țării”. O altă sabie de onoare i-a fost oferită, în noiembrie 1918, de corpul profesoral din Universitatea din Iași, având inscripția: „Generalului Eremia Grigorescu, care a făcut scut de apărare Țării, pecetluind vechea faimă a Neamului Românesc cu sângele bravilor ostași pe care i-a condus în luptele de la Oituz și Mărășești”.


În cursul anului 1919, Eremia Grigorescu și noua sa soție, Elena Negropontes, au fost nași de căsătorie la nunta căpitanului de artilerie Ion Tâmpeanu, cu cea care avea să devină celebra Elena Lupescu.


În momentul reintrării României în război, Eremia Grigorescu a ocupat funcţia de ministru de Război (24 octombrie - 29 noiembrie 1918) în guvernul generalului Constantin Coandă. După Marea Unire, a îndeplinit funcţia de inspector general de armată. 


La 21 iulie 1919, la vârsta de 56 de ani, trece la cele veșnice, îmbolnăvindu-se de gripă spaniolă, o boală infecțioasă cu evoluție galopantă. A fost înmormântat în cimitirul ostaşilor de la Mărăşeşti. La 29 august 1924, generalul Eremia Grigorescu a fost reînhumat în sarcofagul central din Mausoleul de la Mărășești. Pe placa tombală este inscripția: „Străjerii de la Poarta Moldovei, care au pus stavilă poporului vrăjmaș făcând stâncă împrejurul meu, am scris cu sânge pe crestele de la Slănic, Oituz și Cașin: «Pe aici nu se trece»”.


În prezent Școala de Aplicație pentru Unități Sprijin de Luptă din Sibiu se numește „General Eremia Grigorescu”. Mai multe străzi din diferite localități și un cartier din Cluj-Napoca îi poartă numele. Un monument al său se găsește în cimitirul eroilor din Oituz, iar la Timișoara a fost ridicată o statuie, operă a sculptorului Oscar Späthe.


Generalul Eremia Grigorescu a intrat demult în galeria marilor eroi ai Patriei, care s-au sacrificat pentru realizarea idealului național: unirea tutoror românilor în același Stat și sub aceeași Coroană Regală a unității, libertății și demnității de neam.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5