O viaţă pentru cântecul din Bistriţa-Năsăud, în carte

Dacă priveşti cartea cu atenţie, fără ca autorul Menuţ Maximinian s-o spună, reuşeşti să surprinzi trei elemente importante ale cărţii sau trei capitole. Un prim capitol ar cuprinde viaţa lui Petre Petruse până în 1970, o etapă a căutărilor, aş numi-o eu, pentru că în această perioadă Petre face mişcările de la Munţii Apuseni spre Sângeorzu Nou, apoi spre Lechinţa, apoi spre Bistriţa, fără să uite acele amintiri frumoase din toate perioadele anului, din primăvară, din vară, din toamnă, din iarnă. Este, în aceste amintiri pe care le evocă, un gen de Creangă al Ardealului, prin pixul, prin mânuirea lui Menuţ Maximinian. Aşa aflăm de obiceiuri care au dispărut, aşa aflăm de dragostea lui Petre pentru copiii satului, dragostea de a se juca cu ei, chiar şi cu acele patine de lemn, cum era pe vremea aceea. Acesta a fost Petrică în anii de şcoală, apoi, venind la Bistriţa să nu uite să pomenească de plimbările pe Corso. Mulţi vă amintiţi de acele plimbări tipice care se făceau între vechiul Tribunal până la capătul Pietonalului de astăzi, doar pe o parte, pe partea stângă. Petre a colindat această parte şi o descrie frumos, o povesteşte frumos în cartea lui, motiv pentru parcă a-i zgândări dorinţa de a cânta. A început să cânte chiar în această etapă a căutărilor, a păşit spre militărie, spre Unitatea Militară din Craiova. Poate că acolo l-a apucat dorul cel mai tare faţă de ceea ce a lăsat acasă. Aici a avut succes. Cei care am trecut prin perioada milităriei ştim că, dacă mai reuşeai să faci şi o prezentare de program şi ai şi talent la cântat, obţineai şi câte o învoire acasă. Poate şi acesta a fost un imbold pe care Petrică l-a folosit, dar nu a rămas în zona Olteniei, a vrut neapărat să se întoarcă acasă. Şi a făcut-o, a venit acasă cu gândul de a se realiza. Ambiţios, dornic de afirmare, intrăm într-o altă etapă, atunci când Petrică, profitând de faptul că a reuşit să obţină un permis de conducere, deosebit de greu în perioada respectivă, pentru o perioadă de timp a fost conducător auto pe o salvare. Medicul de la Lechinţa l-a auzit cântând, a văzut cât de mult îi place folclorul şi l-a îndemnat s-o facă mai departe. Aşa a ajuns Petrică la concursul de la Sindicate pentru Orchestra Profesionistă. A reuşit, a fost primul solist angajat la aceste orchestra formidabile şi a rezistat până la sfârşit în această orchestră, până când s-a autodesfiinţat. După 1970, urmează cea de-a doua etapă din viaţa lui Petrică, şi din carte, pe care eu aş numi-o etapa deplinei consacrări. Se încheie 20 de ani ca solist, când este apreciat, când este iubit, este căutat, dar nu doar atât. Tot în această etapă îşi întemeiază o familie minunată, aşa cum şi-a dorit-o, tot acum va avea cei trei minunaţi copii, unii purtându-i glasul sau, dacă nu glasul, cel puţin a eleganţei dansului popular, a zâmbetului de scenă, aşa cum l-a transmis şi Mea care sunt convins că ne priveşte şi acum cu drag de Sus, când tatăl îşi aniversează un număr de ani minunaţi. Dar nu s-a lăsat doar cu atât. Şi-a dat seama că, după succes, se mai poate întoarce şi la altceva şi s-a hotărât să urmeze cursurile universitare. Ca absolvent de Drept, a reuşit să facă paşi frumoşi şi în acest domeniu, abia mai târziu, după ce Orchestra profesionistă Bistriţa s-a autodesfiinţat în urma unor situaţii ale vremii care au cam uitat să aprecieze elementul folcloric. Ce a urmat în continuare? Au fost ani frumoşi pentru Petre Petruse, ani care îi aduc mângâierea vieţii în această perioadă, cei trei copii – Dana Mihaela şi Cipri – îi aduc nepoţi minunaţi, pe unii i-aţi văzut şi în scenă. Ce bucurie mai mare poate fi pentru un bunic decât să vadă că talentul este preluat şi dus mai departe. Sunt ani minunaţi pe care Petrică îi marchează pe această scenă care l-a consacrat. Poate puţini dintre dumneavoastră ştiţi – şi îmi permit să reamintesc – că a fost unul dintre fondatorii Orchestrei Profesioniste a Sindicatelor, Orchestra Bistriţa. Este unul dintre fondatorii Ansamblului profesionist „Cununa de pe Someş”. Este minunat ceea ce a realizat în viaţă şi este un adevărat exemplu pentru viitor. Cea de-a treia parte a cărţii pe care Menuţ o realizează este o culegere a unora dintre cele mai importante cântece ale lui Petre Petruse. Este important de spus că toate aceste piese ale lui Petre Petruse nu sunt scrise de altcineva, sunt textele lui, sunt piesele lui. De la petrecerile satului, pe lângă muzicanţi, nu au lipsit nici tatăl lui Petre, nici cei doi fraţi. El, fiind mai mic, a înregistrat şi a dus mai departe toate aceste momente deosebite. Găsim aici impresiile – atât doamna Petruse, o femeie excepţională, care l-a înţeles pe Petrică în tot ce a însemnat viaţa artistică. Nu este uşor să fii soţie de artist. Viaţa de artist presupune deplasări multe, presupune scenă, presupune zâmbet chiar şi atunci când sufletul îţi plânge. El a fost înţeles de familiei şi doar aşa a putut să realizeze ceea ce a făcut în atâţia ani. Gânduri frumoase sunt exprimate, tot în această parte, de o serie de personalităţi din lumea culturală, de o serie de colegi, care nu au făcut altceva decât să-i mulţumească pentru drumul pe care l-a deschis în cultura populară românească pentru stâlpii care au fost aici, în acest judeţ, Valeria Peter Predescu, Petre Petruse, Cornelia Ardelean. Fără ei, nu ştiu la ce nivel ar fi fost astăzi muzica populară. La mulţi ani, Petre Petruse!