„Obsedantul deceniu” în județul Bistrița-Năsăud

Primesc cu regularitate, prin amabilitatea doctorului-scriitor Mircea Gelu Buta publicația Arhivele Bistriței  cu interesante contribuții de istorie locală. Nu știu dacă între publicațiile năsăudene sau bistrițene i-aș putea găsi o precursoare – poate măcar în parte, Arhiva someșană (apărută la Năsăud între anii 1924-1933); dar pe plan județean ea este ceea ce a fost pentru cultura română revista „Manuscriptum” fondată în 1968 de Perpessicius, destinată cu precădere paginilor literare inedite.

Arhivele Bistriței publică pagini mai puțin cunoscute sau inedite despre istoria recentă din județul Bistrița-Năsăud, evocând figuri și personalități care prin activitatea lor merită să fie cunoscute de cei preocupați de trecutul istoric al ținutului năsăudean. Astfel, sunt evocați, în temeiul unor pagini inedite prefectul (profesorul) Ioan Partene, învățătorul rebrean Petru Rusu, învățătorul Ioan Mizgan – un Domn’Trandafir năsăudean. Prefectul Ioan Partene a fost un vrednic gospodar și bun administrator al județului Bistrița-Năsăud. A fost deputat în Parlamentul țării în două legislaturi și profesor de germană la liceul „Al. I. Odobescu” din Bistrița. Monarhist convins a avut de suferit în închisorile comuniste, care i-au grăbit sfârșitul pământesc la numai 54 de ani. De la profesorul Ioan Partene ne-a rămas în manuscris un studiu monografic despre Anton Pann, primul studiu al unui cărturar ardelean despre acest original scriitor, pe care Eminescu în Epigonii îl pomenește „cel isteț ca un proverb”. El a fost publicat de autorul acestei evocări, scriitorul Icu Crăciun, căruia urmașii familiei i-au încredințat manuscrisul. Despre viața învățătorului rebrean Petru Rusu am citit cu îndurerată  amintire văzând asemănarea dintre suferința acestui învățător și a familiei mele, abuziv închiaburită, forțată să se înscrie în colectiv – după ce au fost dați afară și din colectiv li s-a luat „pământul” din zona satului și li s-a dat în schimb fie la marginea satului,fie în sat vecin, pământ slab pentru agricultură și, cotele rămânând aceleași, nu mai puteau să le predea, și atunci li se sugera să-l predea de „bună voie”la stat. Ceea ce bieții proprietari făceau simțind o ușurare de povara cotelor. Viața învățătorului Ioan Mizgan, șicanat de autoritățile școlare și de comuniștii satului, schimbat dintr-un loc în altul, în sate și cătune, tot mai greu de străbătut la vârsta lui, rămâne o pagină frumoasă într-o antologie a Învățătorilor în literatură. Asemănarea pe care o face Victor Știr cu celebrul portret literar sadovenian  Domnu’Trandafir este numai în parte potrivită, prin dragostea față de această profesiune, despre care un alt dascăl năsăudean, Ion Pop Reteganul, spunea că e „cea mai frumoasă din lume”. Dar eroul sadovenian și-a putut desfășura această pasiune didactică într-o liniște sufletească, fără tracasări politice.

Articolul lui Mircea Gelu Buta ne reamintește frauda cunoscută la alegerile din 1946, când printr-o răsturnare a realității voturilor la urne, a fost impus cu forța , la ordinul Kremlinului un guvern procomunist.

Arhivele Bistriței cuprind și de data aceasta date și informații interesante care ne conving că „istoria se învață cu anii”, că aceste documente din „arhive bistrițene”, pot corecta interpretări aproximative sau false, făcute într-o epocă, în care aceste pagini nu puteau fi scoase le lumină.

Ca la fiecare număr publicația cuprinde o mulțime de reproduceri-foto, adevărate albume de familie, care dau acestor evocări și o formă de concretețe vizuală.