La noi

Ochiul diurn (2)

Cornel Cotuțiu

Nu știu în ce măsură reflexe, deprinderi, obișnuințe dau oamenilor percepții ale preajmei, specifice profesiei lor. Mă știu însă pe mine: impulsurile de dascăl de limba și literatura română se ivesc indiferent de împrejurări, de anotimp, de oameni.
* Se face confuzie între „cacografie” și „cacofonie” (am găsit-o chiar în textul unui ziarist). Noi am preluat cele două cuvinte de la francezi; la rândul lor, s-au inspirat din grecescul „kakos”, care înseamnă „urât”; deci: o exprimare urâtă în scris – cacografie, iar exprimarea orală urâtă e numită cacofonie.
La români confuzia e și de altă natură: se știe, din… ignoranță, că ambele „urâțenii” s-ar datora verbului referitor la actul defecării și a substantivului ce… rezultă (și căruia madamele pudibonde i-au găsit sinonimul „rahat”; deși în „Dicționarul Universal al Limbii Române” se găsesc, neaoș, toate derivatele referitor la excremente). Dacă cacofonia (desigur, intenționat am utilizat această… cacografie), e justificată oarecum, în ritmul grăbit al spunerii nu ești totdeauna atent să eviți finalul unui cuvânt și începutul următorului („adică cam…”), în exprimarea scrisă ai vreme să remarci apropieri din acestea… mirositoare (cum, ieri-alaltăieri, am găsit într-un cotidian bucureștean: „să desfacă căsătoria”). Iar evitarea de genul „că virgulă casa” e de-a dreptul penibilă.
Ca să închei: Un text, o scrisoare, cu urme de ștersături, cu mâzgălituri, fără încadrare necesară în pagină, cu litere greu lizibile stârnesc imaginea unei scrieri cacografice.
* O altă confuzie, care mă zbârlește de fiecare 8 Martie: „femeie” și „fată” (fecioară), intrate într-o zonă a incertului, a aproximației. În ultimii zeci de ani observ aceeași efuziune: Se fac gesturi (flori, cadouri) pentru toate vârstele; până și păpușica de la grădiniță, din grupa mică, se simte sărbătorită, ce să mai zic apoi de celelalte vârste, încât, pe bună dreptate, te întrebi de când aceste făpturi au început să fie femei, încât să-și revendice ziua? Parcă 8 Martie a început să devină mai degrabă ziua sexului (desigur,feminin). Fie, dar – vorba lui Caragiale – s-o știm și noi. Bunică, mămică, nepoțică – pe același podium. Criteriul? Sexul… Deci: 8 Martie – ziua sexului feminin.
* Acum, o anomalie. Nu mai exclami „Ce doamnă frumoasă!”, nu mai constați „Ce feminitate debordantă!”, nu mai remarci „surâsul seducător” „mersul lasciv”, buzele senzuale”, nu, adjectivele au pălit, s-au scurs într-unul și același: „sexy”. „Ce mers sexy are!” „Ce privire sexy!” „Ce tipă sexy!” E ca și cum calitățile unei persoane feminine se evaluează prin sex. Bineînțeles că nu, dar e aici lenea de a utiliza proprietatea limbii, conotațiile, aluzivul, chiar insinuantul; alături de plăcerea de a te lăsa contaminat de limbajul de mahala – căci e „cool”, nu?. Și astfel a rezultat un…avorton lexical.
Lamentându-mă unui amic pe tema aceasta, cum tocmai avea pe birou un exemplar din proaspăta-mi carte ieșită de sub tiparnițe, el privi într-acolo, contemplativ, și, simulând admirație, îmi spuse amuzat: „Vai, ce copertă sexy are!” Am pufnit în râs, dezarmat: „Vai, ce apreciere sexy ai rostit!” „Dar ce ne facem cu „Ziua bărbaților”, inventată de niște caraghioși neputincioși?” „Tocmai! Ce vom primi de ziua noastră?” Amicul a zâmbit… sexy: „Păi, ce se cuvine: prezervative și viagra.”

Comentarii

10/03/16 11:50
SV

De ce un ”mers lasciv” ar fi de preferat unui ”mers sexy”? Are conotații mai...decente?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5