Olimpiu Nușfelean: Ce politică vrea să ne strice sărbătorile?

În ajunul Crăciunului abia trecut, mass-media ne-au dat o veste care m-a mîhnit: Tribunalul București l-a condamnat marți pe fostul viceguvernator BNR Bogdan Olteanu la 7 ani de închisoare în dosarul în care e acuzat că a primit un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru intervenţii în favoarea numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării. Spus simplu: un om aflat în slujba poporului înscenează o groază de acțiuni prin care urmărește împlinirea unor interese personale. După cum explica DNA la trimiterea în judecată, „În perioada august – noiembrie 2008, s-au prestat efectiv și serviciile electorale promise (analize politice, sondaje, analize media, rapoarte de analiză, profilul candidatului, monitorizări media, documentare statistice referitoare la profilul alegătorilor din colegiul în care candida inculpatul, simulări referitoare la rezultatul votului și la alocarea mandatelor de parlamentar)”. Decizia nu e definitivă. Au fost pronunțate și alte condamnări. Sorin Ovidiu Vîntu, omul de afaceri, în prezent încarcerat, a anunțat că și-a recunoscut faptele, urmând a executa mandatul pe care îl va primi prin procedură simplificată.Spunînd toate acestea, trebuie să limpezesc afirmația mea: nu condamnarea inculpaților m-a mîhnit – cei care greșesc, mai ales la un nivel așa de înalt, trebuie să plătească fără discuție, cu vîrf și îndesat– ci ziua în care a fost anunțată condamnarea. În ajunul Crăciunului. Cînd tot omul cu capul pe umeri se pregătește de sărbătoare.
Practica anunțului – să-i zicem triumfalist? – mi-a amintit de o altă decizie fastă-nefastă: împușcarea Ceaușeștilor. Cuplul atît de vinovat față de popor trebuia categoric eliminat din viața publică. Modul și mai ales data în care s-a întîmplat au afectat profund spiritul poporului nostru. Peste ani vedem cum o asemenea soluție se încarcă mereu de noi conotații negative în raport nu cu necesitatea rezolvării unui impas ci cu spiritul și ritualul unui popor creștin. Uciderea lor – chiar ca pedeapsă – în ziua de Crăciun e o rană adîncită în sărbătorile noastre, în trăirile ființei noastre, care nu știm cîndse va vindeca. Poate niciodată. Acum nu putem spune că în acel decembrie sîngerosaveam chef să ne îmbătăm cu șampanie de dragul sărbătorii. Eram toți cu ochii în televizor – saucoborîțiîn stradă –și cu gîndul la ce se întîmplă la București. Nu se gîndea însă nimeni că se pregătea distrugerea industriei și economiei românești, formarea tinerilor culegători de căpșuni și trimiterea în spațiul public a atîtor alte noxe sociale și politice pe care perioada postdecembristă le-a gestionat – și le gestionează –cu atîta hărnicie și ignoranță. Eliminarea cuplului prezidențial era așteptată și aprobată într-un acord general. Dar nu plantată în inima sărbătorii.
Acum eu nu pot ști și nici n-am dreptul că condamn gestul magistraților de a pronunța – și mai ales anunța – condamnări în Ajunul recentului Crăciun. Poate că magistrații au rămas captivi ai unui proces greu de dus la capăt – v. sentința nu e definitivă – încît și-au ieșit fără să vrea, ca servitoriai statului, din mînă, din normă, din obișnuințe, din profesionalism, dintr-un comportament echilibrat. Poate că au dat dovadă de exces de zel, vrînd să se încadreze în niște termene care cu greu pot fi respectate. Deși, dacă a durat atîția ani, procesul ar fi putut fi încheiat cu cîteva zile mai repede, sau mai tîrziu. Nu fix de Crăciun. Se dorea, poate, să se dea o lecție condamnatului, prin care i se sugera: vezi ce bine ar fi fost dacă, azi, ai fi fost liber și fericit la casa ta, cu condiția să fi avut, în viață, un comportament social înțelept și cinstit, ferit de afaceri murdare? Ca atare, gestul condamnării cu dată precisă putea urmări îndurerarea și mai mult a celui sau a celor în cauză. O condamnare care să doară mai mult decît o simplă pedeapsă legală. Deși justiția nu are altă treabă decît să aplice legea și nimic mai mult. Sau, în altă ordine a desfășurării evenimentelor, ținta datei putea servi și ca aducerea spre condamnați a clemenței populare, a milei și iertării, a îndulcirii situației, cînd lumea se pregătea, cu toată seriozitatea, pentru milă și iertare. Ne puteam zice:hai să-i iertăm, și-au primit pedeapsa în instanță, acum nu mai e treaba noastră, după ce-și ispășesc condamnarea pot ieși iarăși în lume, chiar în politică, ca să-și ducă mai departe afacerile inițiate prin practici culpabile. Se pot face nenumărate supoziții, se pot edifica scenarii dintre cele mai surprinzătoare în care adevărul trece din unul în altul. De neîndemînare și bîjbîire în cele ale justiției nu cred c-am putea vorbi.
Astfel că mintea mea scormonește pe mai departe în molozul prezentului și se întrebă dacă nu cumva condamnarea despre care vorbim urmărea crearea unor satisfacții pentru mulțime. O satisfacție măruntă și murdară. Iată – se putea spune – justiția nu doarme, ea vă face acest cadou de sărbători, bucurați-vă de această condamnare, amestecați această bucurie cu bucuria Nașterii, trăiți și voi o satisfacție nocivă. În subsidiar, un drăcușor ghiduș, clar motivat și insistent cu eficiență, lucrează de zor la destructurarea spiritului sărbătoresc al Crăciunului, la golirea de sens a sărbătorilor creștine. Nu pun asta în seama justiției ca instanță plasată mai presus de bine și rău. Avem magistrați serioși și credibili, cu tot ghiveciul de discuții din societate care îi încarcă de rele. Dar puteau avea și ei o mică rătăcire, o pană de rațiune, poate o influență venită pe căi oculte de la un gest politic viciat. Politica e animată și ea de tot felul de drăcușori, care nu sunt toți inventați de babele care răstălmăcesc mersul lumii pe marginea șanțului. Se amestecă lucrurile, bune cu rele, într-un melanj păcătos, precum în viața publică, în politică, încît nici nu mai ști ce e bine și ce e rău, se creează confuzie cu scopul ca faptele rele să rămînă ascunse în marasm. Sau, mai mult, se urmărește destructurarea tradiției, a credinței creștine, relativizarea identității națiunii și individului deopotrivă, aruncarea în derizoriu a celor mai frumoase trăiri.
Așa deci: oare ce politică urmărește să ne strice sărbătorile?