Olimpiu Nușfelean - Premiu pentru Poezie la Piatra Neamț

Fundația Culturală „Georgeta și Mircea Cancicov” și Liceul Particular nr. 1 „Aurora Ouatu”, Piatra Neamț, au organizat, în perioada 14-15 mai a. c., o suită de manifestări literare, „Întâlnirile de la Viișoara”, ca Itinerarii ale Festivalului Național „Avangarda XXII”, Bacău. La buna desfășurare a ediției de față, și-au dat concursul și Biblioteca Județeană ,,G. T. Kirileanu” din Piatra Neamț, Asociația Culturală ,,Familia Lecca” din București, Uniunea Scriitorilor – Filiala Bacău, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala ,,Filip Brunea Fox”, Roman, și Societatea Culturală ,,Clepsidra”. Invitați din toate colțurile țării au beneficiat de un program bine structurat, divers, conținând dezbateri, lansări de carte, recitaluri de poezie și muzică, premieri.

În prima zi a întâlnirii de lucru, la Liceul Particular Nr. 1 „Aurora Ouatu”, sub moderarea poetului Victor Munteanu, s-au derulat prezentări de carte, recitaluri și Colocviul cu tema „Valoare și nonvaloare în critica literară”. Colocviul a debutat cu prelegerea scriitorului Paul Aretzu, intervenție care a suscitat o serie de puncte de vedere interesante ale unor literați, printre care Petre Isachi, Emilian Marcu, Olimpiu Nușfelean, Ion Romeo Roșiianu ș.a.

Elevii Liceului ,,Aurora Ouatu” au recitat/ lecturat expresiv poezii din opera invitaților, fiind recompensați atât ei, cât și cadrele didactice ale Liceului cu diplome și premii pentru implicarea în buna desfășurarea a evenimentului. Unul dintre fondatorul instituției de învățământ, poetul Ioan Ouatu, s-a îngrijit ca toate să decurgă eficient și agreabil.

Momentele muzicale, susținute de interpreți de talie națională: cantautorii Maria Gheorghiu, Florin Țuțuianu (folk); tinerii muzicieni, angajați ai Operei Române din București – Isabela Stănescu (soprană), Mihai Urzicaru (tenor), Raluca Ouatu (pian); George Echim, monoran stabilit în Brașov (muzică tradițională), au reconfortat din plin auditoriul.

După masa zilei de 14 mai, în sala mare a Pensiunii Aurora, a avut loc simpozionul „2021 – 151 de ani de la nașterea lui Garabet Ibrăileanu” (susținător, Emilian Nazaretian), vizionări de scurt-metraje, lansări de carte.

A doua zi de evenimente literare, la Biblioteca Județeană ,,G. T. Kirileanu” din Piatra Neamț, s-a configurat un maraton de poezie, susținut de poeți din Piatra Neamț, Tg. Neamț, Bacău, Comănești, Buhuși, Roman, Suceava, Brăila, Iași, Pantelimon – Ilfov, București, Caracal, Bistrița, Baia Mare, Gheorgheni, Târgoviște, Lugoj, printre care: Simona și Paul Aretzu, Ecaterina Petrescu Botoncea, Aristotel Bunescu, Cristina Emanuela Dascălu, Dan Iacob, Emilian Marcu, Silvia Miler, Cecilia Moldovan, Ionela-Silvia și Olimpiu Nușfelean, Corneliu Paiu, Constantin Severin, Nicolae Silade, Lucian Strochi etc. Și de această dată, intervențiile muzicale ale interpreților menționați s-au constituit într-un regal muzical.

Asociația Culturală Familia Lecca, reprezentată de domnul Dumitru Lecca, a oferit două premii: poetului Olimpiu Nușfelean, pentru recentul volum de versuri „Unde așezăm plînsul copilului?”, Editura Școala Ardeleană, și scriitorului Paul Aretzu, pentru activitatea de critic literar. Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor, președinte Dumitru Brăneanu, a oferit un premiu scriitorului Petre Isachi, pentru volumul „Convorbiri în oglindă cu Mircea Eliade”, apărut la Editura ,,Rovimed Publishers” din Bacău, în acest an.

Toate acestea au fost moderate cu vivacitate și aplomb de poetul băcăuan Victor Munteanu, dublat de un generos sponsor, poetul Ioan Ouatu. Peisajul nemțean, ospitalitatea Pensiunilor Aurora și Raluca din Viișoara au întregit reușita acestei prime ediții a festivalului, încheiat cu „Ruleta despărțirii”, moment în care participanții au sintetizat în două minute fiecare impresii proprii privind festivalul, impresii favorabile efortului și dăruirii organizatorilor, semnificației întâlnirii dintre scriitori.

 

Comentarii

21/05/21 08:27
Un invidios

La mai mare! Urmează premiul Nobel?

21/05/21 20:10
prof. G

Fiecare frunză își are contribuția ei, oricât de modestă, în splendoarea marelui codru.Un premiu pentru un confrate
nu păgubește pe nimeni, dimpotrivă...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5