Ora bilanțului în arta jurnalistică
Cu toate că mai numărăm câteva clipe și mai facem câțiva pași până la final de an când realizăm în toate tradiționalul bilanț, noi, jurnaliștii ce aparținem Filialei UZPR din Bistrița-Năsăud, am dorit să zăbovim mai pe îndelete asupra întregii activități de ziarist, a unor opinii, reportaje, etc., să privim în urmă, dar și în perspectivă, la rostul și rolul misiunii și pasiunii de jurnalist.
Când s-au întâmplat toate astea? Într-o zi de marți, 22 noiembrie, la ora 15. Unde? La sediul ziarului „Răsunetul”, Bistrița, str. Petre Ispirescu. Gazde primitoare, membrii redacției „Răsunetul”, ne-au așteptat în prag cu cozonac, ceai fierbinte și alte bunătăți, precum și cu multă nerăbdare de a împărtăși, toți laolaltă, realizări, proiecte, preocupări, nu doar de ieri, ci și de azi și mai ales de mâine.
Un motiv în plus, și cred că cel mai important, al întâlnirii noastre a fost acela de a cinsti memoria președintelui UZP, Doru Dinu Glăvan, de la a cărui trecere în veșnicie s-a împlinit un an. Jurnalistul și scriitorul știe să facă din timp veșnicie și din clipă eternitate, astfel că evenimentele zugrăvite prin opera jurnalistică, opiniile și articolele pe diferite teme se așază într-un prezent continuu, oricând la îndemâna oricui să se bucure de o prețioasă evocare.
Întâlnirea desfășurată sub genericul „Timpul ziaristului” la sediul ziarului „Răsunetul”, la inițiativa doamnei prof. Elena M. Cîmpan, președinta UZPR Bistrița, a fost și un binemeritat prilej de a celebra și comemora reprezentanți de frunte ai ziaristicii românești, precum: Victor Iamandi, Eugen Filotti, Ion Minulescu, Cezar Petrescu (dintre poeți și prozatori), Heinric St. Streitman (primul președinte), Vasile Dumitresu (diplomat), Octavian Paler, Ion Cumpănașu etc. Doamna prof. Elena M. Cîmpan a realizat o trecere în revistă a evenimentelor jurnalistice de peste an, a materialelor și tematicii acestora, venind cu îndemnul ca în anul care ne bate discret la geam să pășim cu idei de activități rodnice, opinii și articole laborioase și cu substanță. Doamna prof. Mirela Rus a prezentat materialul cu tema „Jurnalismul scriitorului”, evidențiind nume de marcă ale jurnalisticii bistrițene și nu numai: Victor Știr, Pr. Nicolae Feier, Elena M. Cîmpan, Dorel Cosma, Menuț Maximinian, de asemenea și pe cei care „scriu” acum dintre stele: poetul și jurnalistul Emil Dreptate, scriitorul, jurnalistul și redactorul Ion Moise.
Fie că se realizează prin diferite forme ale mass mediei (presa scrisă, audio- vizuală, presa online), jurnalistica, în viața omului, a societății, are o importanță inegalabilă. Și aceasta pentru că susține o cauză nobilă, aceea de a oferi cititorilor informații, dar și un refugiu uneori din fața realităților prea monotone sau prea dure, dar și de a-i onora prin respectarea unor norme și reguli bazate pe adevăr și dreptate. Cu toate că uneori jurnalistul este nevoit să se abată de la convingerile sale, el tinde să-și onoreze misiunea cu demnitate, fără a se poticni de riscurile ce îi pot afecta viața. Chiar dacă este doar ziarist sau este scriitorul jurnalist, este până la urmă omul, omul de creație, care poate fi cu un pas în realitate și cu celălalt sau ceilalți în lumea pe care o creează.
Citiţi şi:
- Set-cărţi UZP lansate de Augustin Ostace la Redacţia „Răsunetul”
- „Visul îmbălsămat” al lui Ioan Lazăr, lansat la Palatul Culturii Bistriţa
- Triplă lansare de carte la Conexiuni, la Palatul Culturii!
- Contribuții bistrițene la alegerea președintelui Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
- Conexiuni, un fenomen literar
Adaugă comentariu nou