Orice școală suferă de lipsă de promovare

Cu o vechime de 40 de ani în învățământ, cu totul întâmplător, ajunsesem la Școala gimnazială Nr.7. Știți unde se află? Chiar în Viișoara. Un cartier al Bistriței.
Când pornești spre o școală din provincie, ai așteptări mai scăzute decât față de școlile urbane. Nu de alta, dar puține școli rurale se ridică ca imagine fizică și profesională, la nivelul celor din oraș, unde, concurența induce și determină calitatea. Iar acelea, care reușesc, ies în evidență, în mod natural.
Școala gimnazială Nr.7. mi-a făcut o asemenea impresie și vă îndemn s-o vizitați în orice zi din săptămână. Arată ca o clădire nouă deși nu este, doar renovată, cu un interior de invidiat.
Ce are în plus față de alte școli? Un interior absolut proaspăt, pereți impecabili, flori multicolore și grupuri sanitare fără cusur. E mai mare plăcerea să pășești aici că ai impresia că te afli acasă sau cel puțin într-o familie cu pretenții.
Această familie școlară, de 400 suflete, este condusă de un om ferm și drept, - asemeni unei regine a albinelor, un bun cunoscător al regulilor- , conștient de valorile intrinseci ale unui colectiv efervescent, creativ și muncitor.
Studiile de specialitate nu odată au scos în evidență avantajele educației în colectivele școlare mici, mult mai ușor controlabile și conduse, suplimentat totul, cu o atmosferă de familie, care îi apropie pe o parte, pe copii de adulți, dar și pe adulți de copii, de care depinde munca lor.
În asemenea colective se propagă un impuls de colaborare, empatie și întrajutorare, cum nu sunt în alte părți. Este vorba și de spiritul acela de solidaritate, și despre învingerea sentimentului de inferioritate față de alte medii școlare urbane dar și de măsurile de refulare și compensare a satisfacțiilor intelectuale, care nu apar, dar urmează să apară.
Colectivele rurale se sudează, mai ales, pe bază de considerente emoționale, iar cele urbane, pe criterii intelectuale, care, printr-un paradox, în aceeași măsură, îi și despart membrii colectivului.