Orosfaia - satul în care speranța a prins aripi!

Orosfaia este un sat atât frumos încât ar trebui pus in ramă! Un sat in care prin grija parintelui Teodor Silviu Cordovan, a primăriei Milaș si a celor vreo 170 de săteni arată ca mireasă! După ce a renovat cele două biserici aflate in pastorire, din Comlod si Orosfaia, păstorul sufletesc al celor două sate de legendă, atestate in scris la 1315, a sfințit de curând,capela mortuară si casa parohială renovată! De dimineață satul intreg, cu mic cu mare, a așteptat și și-a intâmpinat păstorul drag - mitropolitul Clujului Inalt Preasfinția Sa ANDREI! După Sfânta Liturghie s-au inmânat distincții de onoare bunului parinte Silviu si vrednicului de cinstire primarul Iosif Gabor, un om al faptei si al lucrului bine făcut! Copii si tinerii au primit de la IPS Andrei cărticele de întelepciune. Sfintirea capelei a fost apoi un moment necesar si demn de mentionat! Sfințires Casei parohiale aflată în clădirea renovată a fostei primării, a fost un alt moment sărbătoresc încadrat in ritualurile bisericesti! A avut loc si o agapă crestineasca decentă in care efuziunilor sufletesti ale participantilor li s-au adăugat cântecele Corneliei - Cornelia A. Ardelean si ale părintelui Iacob Ormenișan.
Orosfaia de azi este un sat aparent ancorat in tradiții si în trecut, dar si un sat așa cum am dori să fie toate satele României! Cele vreo 50 de familii lucrează intreg pământul satului! Vreo 800 de vite, peste 70 de tractoare si vreo 14 fermieri se încăpățânează să trudeasca din greu, când ajutați când neglijați si adesea batjocoriti de niște guvernanți jalnici care cunosc Parisul, Hawaii si New Yorkul mai bine decât ulitele sărace a satelor care i-au urcat în divanele lor parcă blestemate! Si iată cum ne-am întors la morala lui Moș Ion Roată de la 1859! Numai că azi bolovanul acela strivește doar umerii celor oropsiți...
Alături de casa parohială, mai la deal cu vreo trei degete, străjuieste insă...trecutul! Prin nu stiu ce minune o căsuță veche, căsuța de poveste din vremea străbunicilor, a rămas în picioare! Parcă pentru a pune ordine in amintirile noastre! Parcă pentru a ne șopti că -vorba Poetului- " cine are parinti are incă trecut/ cine are strămoși incă nu e pierdut! Albastrul " de Voroneț" al varului de pe pereții de lut al acestei minuni este precum albastrul cerului care se sprijină pe dealurile Orosfaiei si Comlodului si se infrătește cu verdele crud al pădurilor care inconjoară satul acesta de poveste. Căsuța minune, cu frumusetea ei delicată, mi-a șoptit aceste rânduri! Zâmbetul fericit al doamnei preutese Sânziana si mulțumirea de pe fața părintelui Doru (așa l-a numit la liturghie Inalt Preasfintia Sa Andrei- in semn de discretă si de inaltă pretuire) au făcut fericite multe suflete simple din Orosfaia si din Comlod! Intre ele ne-am aflat si noi cei din Ocnița vecină (eu si Cornelia) impreună cu diacul Emil Bonț fost slujitor ani multi al bisericii din Biserica Filia Comlod, onorat si dânsul cu o diplomă de onoare! Cu aceste gânduri am plecat din Orosfaia, satul cu oameni nepereche din însetata de Normalitate Câmpie a Transilvaniei...
Orosfaia, satul în care biserica are patru turle cu patru cruci: Crucea creștin-ortodoxă, Crucea zidirii de Neam, Crucea Speranței și Crucea Iubirii va dăinui mereu în lumina inimilor noastre!
Doamne ajută pe cei bine credincioși!